E ora 12 fără 2-3 minute. Pe trotuarul lat din faţa sediului PSD Sibiu, apar, ca la un semn, câteva zeci de oameni. Îmbrăcaţi frumos şi îngrijit, stau tăcuţi, ca şi cum ar participa la un ritual. Clopotele vechi ale bisericilor bat ora amiezei, iar asta dă un aer încă şi mai grav evenimentului. De două luni de zile, scenariul e acelaşi: sibienii îşi fură - că e luni sau marţi, că e sâmbătă sau duminică - un sfert de oră, pentru a protesta, într-un fel nemaivăzut în România, împotriva intenţiei de modificare de către PSD a legilor justiţiei. Protestul civilizat şi perseverent al sibienilor a făcut înconjurul lumii, dat ca exemplu de civism în Comunitatea Europeană, la Bruxelles. Profitând de deplasarea revistei noastre în Munţii Cibinului (despre care veţi putea citi în numerele viitoare ale "Formulei AS"), ne-am interesat îndeaproape de mişcarea "Vă vedem din Sibiu!", vorbind cu unul dintre iniţiatorii ei, cunoscutul poet şi profesor universitar sibian, Radu Vancu.
"Cel mai rău mă irită minciuna instituţionalizată"
- De un an de zile, zeci de mii de români ies în stradă şi îşi strigă nemulţumirile faţă de acţiunile guvernanţilor. Aici, la Sibiu, protestele iau o formă aparte. Cum a luat naştere mişcarea "Vă vedem din Sibiu!"?
- La început, am făcut şi noi marşuri, ca peste tot în ţară, am strigat slogane şi am încercat să ne arătăm astfel revolta faţă de masacrarea legilor justiţiei. Dar în decembrie, după ce am ieşit în stradă 7.000 de oameni, am simţit că Guvernul şi Parlamentul par să se fi imunizat la protestele noastre. 7.000 de oameni în Sibiu înseamnă foarte mult, dar ei se prefăceau că nu înseamnă nimic. Şi atunci ne-am gândit la nişte forme de protest permanent care, chiar dacă nu folosesc mulţi oameni, atrag atenţia şi reuşesc să pună o presiune suplimentară pe politicieni. Am ocupat cea mai veche piaţă din Sibiu, unde se află sediul PSD. Am stat, neîntrerupt, 60 de ore în faţa sediului partidului şi astfel am căpătat imediat atenţie. Nu e simplu ca sute de oameni să stea nemişcaţi, 60 de ore, în faţa unui sediu de partid. După asta, am transformat protestul într-o succesiune de întâlniri, în fiecare zi, la ora 12, în faţa PSD. Stăm acolo, în faţa clădirii sediului, pe care îl privim în tăcere, exprimându-ne astfel revolta faţă de legile maligne ale justiţiei. "Vă vedem!" este mesajul nostru.
- Eşti poet şi profesor, ce te-a adus în stradă? Ce se întâmplă atât de grav în România de azi, încât "visătorii" să ajungă să protesteze?
- Cel mai mult mă irită minciuna, minciuna instituţionalizată. Ăsta e lucrul cel mai revoltător. Un filosof polonez, Leszek Kolakowski, după ce a analizat în trei volume groase, toate comunismele care au existat şi mai există pe planetă, a ajuns la următoarea concluzie: "Minciuna e sufletul nemuritor al comunismului". Acum, eu nu spun că PSD e un partid comunist, dar mi-e limpede că minciuna e sufletul nemuritor al PSD-ului. Mă enervează la culme încercarea de a transforma o ţară care funcţionează din ce în ce mai bine - cu toate defectele ei - într-o ţară în care toate instituţiile sunt parazitate, sunt sclerozate de minciună. Asta e inacceptabil! Nu accept ca fiul meu să crească într-o lume condusă de un principiu al minciunii!
"Tati, de ce nu mergi la proteste?"
- Ai o soţie tânără, un băiat, te susţine familia în protestele acestea?
- Familia nu doar că mă susţine, a fost de multe ori în stradă, alături de mine. Acum un an, stăteam lângă fiul meu, care era bolnav, iar el mă trimitea la proteste. "Tati, de ce nu mergi la proteste? Nu îi lăsa pe hoţi să câştige!". Copiii noştri sunt generaţia care nu va mai putea fi minţită de politicieni. Minciuna PSD nu e atât de sofisticată încât să nu o poţi traduce unui copil de 8 ani. Ţara pe care o vreau pentru copiii noştri nu e decât cea pe care o invocăm la proteste: "O ţară ca afară!". Sunt convins că pentru copiii noştri, Europa va fi un "acasă". Şi am mare încredere în România pe care o vor construi ei.
"Să vezi un om de aproape 102 ani, un om mai bătrân decât Marea Unire, ieşind în stradă, e un mare câştig pentru România"
- Cum sunt oamenii care participă la protestele "Vă vedem din Sibiu"?
- Sunt mulţi tineri, dar sunt şi persoane de peste 70 de ani. Domnul Ştefan Ghibu, nepotul lui Onisifor Ghibu, a venit din Suedia, special pentru aceste proteste, şi a ales să stea zilnic cu noi, pentru a-şi exprima revolta faţă de felul în care PSD distruge statul de drept în România. Sunt oameni de toate profesiile, sunt profesori, artişti, dar şi ingineri şi economişti, librari, sunt oameni care acoperă tot spectrul social al României de azi, pentru că ceea ce a făcut PSD e o performanţă unică: a reuşit să nemulţumească toate straturile care compun ţesătura contemporană a României.
- Sibiul e un oraş mic, nu e Bucureştiul, unde te pierzi printre protestatari. Nu vă e teamă că veţi avea de suferit de pe urma implicării în proteste?
- Au fost presiuni de tot felul. Într-un comunicat, cei de la PSD Sibiu au şi admis că au pus presiune pe Jandarmerie şi pe Poliţia Locală, ca să ne risipească. Asta li se părea lor normal, nu un dialog cu strada... Dar, până la urmă, te gândeşti la cel mai grav scenariu posibil şi te întrebi ce ţi s-ar putea întâmpla. Ce se poate întâmpla în afară de a supăra un şef care simpatizează cu PSD-ul? E supărarea lui împotriva supărării mele, cauzată de faptul că PSD încearcă să distrugă ţara. Ce poate fi mai grav decât ce i se poate întâmpla României?
- Se tot discută despre implicarea intelectualilor în viaţa publică. Unii acuză că intelectualitatea nu are o voce atât de puternică pe cât s-ar cuveni. Cum vezi tu lucrurile dinăuntrul comunităţii scriitoriceşti a României?
- Protestele au contaminat mai puţini intelectuali decât m-aş fi aşteptat. Dar pe mine mă bucură faptul că foarte multe personalităţi s-au implicat decisiv: Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc... Oameni foarte respectaţi, figuri extraordinar de vizibile, apar frecvent în stradă şi spun ce e inacceptabil în situaţia de acum. Mihai Şora e cel mai emoţionant dintre intelectualii implicaţi. Să vezi un om de aproape 102 ani, un om mai bătrân decât Marea Unire, ieşind în stradă, e un mare câştig pentru România. Aceste figuri generează atâta emoţie, încât pot coagula în jurul lor unitatea civică a României. Acesta e şi marele câştig al protestelor: faptul că România s-a trezit, că spiritul ei civic e viu. Eu sunt sigur că legile Justiţiei vor eşua, deja ele nu au putut fi impuse în felul în care o dorea PSD. Curtea Constituţională, aşa politizată cum e, a văzut câtă nemulţumire e în stradă, iar faptul că a respins răspunderea materială a magistraţilor şi eliminarea totală a preşedintelui din numirea şefilor DNA - două puncte-cheie în "revoluţia" penală - arată că nu vrea să meargă acolo unde ar vrea PSD să meargă. Pe de o parte, sunt sigur că Legile Justiţiei, în forma lor rea, vor eşua, pe de altă parte, cred că marele câştig e că această comunitate civică va rămâne activă în România. Noi, la Sibiu, avem deja proiecte care depăşesc cadrul protestelor, vrem să construim instituţii care să dureze, şi asta va schimba cu adevărat România. Iar dacă Centenarul ne va prinde, în decembrie, cu aceste legi eliminate şi cu comunitatea asta activă a României, atunci se va întâmpla cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României la Centenar: să se construiască în ea, ca reacţie la ceva rău, nişte comunităţi ale binelui, care să o facă vie, activă, să o facă o ţară modernă cu adevărat, exact ceea ce trebuia să fie la Centenar.
- La un moment dat, anul trecut, erau în stradă sute de mii de persoane. De ce nu mai avem acum cifrele acestea mari la proteste?
- Tehnica PSD e, în mod limpede, aceea de erodare a protestelor. Mizează pe oboseală şi pe sentimentul de inutilitate după ce, mărşăluind luni de zile, vezi că, aparent, nu se schimbă nimic. Mi se pare un miracol că protestele mai există, asemenea anduranţă, asemenea determinare în faţa răului nu a mai existat în România, de la Piaţa Universităţii. Trebuie să fie stupefiant pentru PSD să vadă că, în ciuda oboselii şi a strategiilor de a sparge protestele (infiltrându-le cu huligani, lansând alte teme de discuţie sau de scandal în spaţiul public, încercând să camufleze modificările legilor justiţiei în alt ambalaj legislativ), strada nu e păcălită, e vie...
"Suntem mai bine decât acum un an"
- Voi, cei de la "Vă vedem!", aţi fost recent la Bruxelles. Cu ce energii aţi revenit din capitala Europei?
- Ne-am bucurat să vedem că oamenii de acolo sunt foarte informaţi, că nu mai pot fi păcăliţi şi că sunt hotărâţi să acţioneze, iar acesta a fost semnalul cel mai încurajator pentru mine. Bruxelles-ul a înţeles că dreptatea - cu toate nuanţele care se cade a fi puse - e de partea străzii. Ce s-a impus la Bruxelles e discursul străzii. Ăsta e discursul oficial al Bruxelles-ului, că strada e apărătoarea unor valori europene. Ska Keller, copreşedinte al "Verzilor" din Parlamentul European, ne-a spus chiar aşa: "Să nu-i credeţi pe politicienii care încearcă să vă spună că nu contaţi şi că protestele voastre nu se aud. Ele ne-au decis să reacţionăm, ele ne-au convins că există o Românie europeană, captivă temporar intereselor unora. Staţi acolo, luptaţi, vă ajutăm!".
PSD nu are cum să reziste: e presiunea europeană, e presiunea străzii, e Curtea Constituţională. Ar face bine să abandoneze legile justiţiei şi să încerce să diminueze haosul economic pe care l-a creat într-o ţară aflată pe creştere. Femei de serviciu care trebuie să aducă bani de acasă, oameni care s-au trezit cu leafa înjumătăţită, în timp ce parlamentarilor le creşte venitul... E revoltător!
- După toată uzura politică şi guvernamentală, voi, cei din Sibiu, nu v-aţi pierdut speranţa. Mulţi nu îndrăznesc să privească prea departe, dezamăgiţi de faptul că nu există opoziţie...
- Am avut o speranţă în decembrie, când i-am văzut pe cei trei lideri ai opoziţiei, Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş, acţionând coordonat, abandonând rivalităţile inerente. Mi-am zis: "Strada e vie, opoziţia e unită, România se va redresa rapid". Între timp, atacurile au reînceput. E cazul ca opoziţia să se trezească! Dar, dincolo de slăbiciunile opoziţiei, să ne gândim că acum un an speranţa părea utopică şi naivă. Nu credeam că vom putea să-i oprim, aveau totul de partea lor, Bruxelles-ul nu reacţiona, opoziţia era şi mai dezbinată ca acum. I-am ţinut pe loc vreme de 13 luni, opoziţia, totuşi, luptă, legile guvernului încep să fie deconstruite de Curtea Constituţională. Speranţa nu mai pare o naivitate, e un exerciţiu de luciditate să ai speranţă. Suntem într-un punct mai bun decât eram acum un an.
- Energia asta enormă pe care o depui la proteste mai lasă timp pentru visare, pentru poezie?
- E greu, dar poetul e oricum o fiinţă uşor schizoidă, jumătate din zi încearcă să se convingă că trăieşte confortabil în lumea diurnă, pentru a se retrage apoi în lumea nocturnă a scrisului său. Mi-a fost foarte teamă că protestele nu îmi vor lăsa timp şi energie pentru scris, dar constat că am reuşit să scriu la fel de mult ca înainte. Însă e foarte obositor, asta te erodează îngrozitor. Nu vreau să trăiesc aşa! Mi-e ciudă când îl văd pe Mircea Cărtărescu în stradă, folosind energia cu care ar putea scrie pentru a protesta împotriva unor aventurieri politici. Dar asta este! Există un timp în care să fii cetăţean şi un timp în care să fii scriitor. Am recitit anul ăsta literatura scrisă de cei care au fost contemporani cu marile frământări din istoria noastră, la 1821, 1848, 1877 sau 1918. Toţi scriitorii adevăraţi au abandonat fără să ezite meseria de scriitor pentru meseria de cetăţean. Chiar şi cei complet fascinaţi de lumea lor, cum e Eminescu, au abandonat, fără să ezite, fantasma, pentru realul imediat. Eminescu a fost un "căuzaş" total devotat, te şi miri când a mai avut timp să scrie literatura pentru care îl adorăm azi, scriind atâtea sute de articole de presă, în perioada respectivă! Dar
tocmai faptul că ţii atât de mult la această Românie te face să te implici, fie că faci o literatură în care prinzi aceste frământări, fie că ieşi în stradă.
Amos Oz, unul dintre marii scriitori de azi, are două pixuri, la propriu: unul cu care scrie articolele de atitudine - şi scrie unul pe zi! - şi altul cu care scrie excepţionalele lui romane. Poţi să fii un scriitor cu două stilouri. E şi modelul meu: am un pix cu care scriu poezia mea, privată, şi un alt pix cu care scriu articolele de publicistică pe tema zilei. Aşa mi se pare cel mai onest. Nu mă pot minţi: m-aş simţi teribil de vinovat, să scriu literatură, izolat de ce se întâmplă în România. Or, asta e prima condiţie a scriitorului - dacă vrei să scrii bine, nu poţi să te minţi, nu poţi să minţi în literatura ta. Aşa că trebuie să fiu în stradă, ca să contribui la adevărul României de azi.
Foto: Rareş Helici