RADU VANCU - "România s-a trezit. Spiritul ei civic e viu"

Poet și profesor la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

E ora 12 fără 2-3 minute. Pe trotuarul lat din fața sediului PSD Sibiu, apar, ca la un semn, câ­te­­va zeci de oameni. Îmbrăcați frumos și îngrijit, stau tăcuți, ca și cum ar par­­ticipa la un ritual. Clopotele vechi ale bise­ricilor bat ora amiezei, iar asta dă un aer încă și mai grav evenimentului. De două luni de zile, scenariul e același: sibienii își fură - că e luni sau marți, că e sâmbătă sau duminică - un sfert de oră, pentru a protesta, într-un fel nemaivăzut în Ro­mânia, împotriva inten­ției de modificare de către PSD a legilor justiției. Protestul civilizat și perseverent al sibienilor a făcut înconjurul lumii, dat ca exemplu de civism în Comunitatea Euro­pea­nă, la Bruxelles. Pro­fi­tând de deplasarea re­vistei noastre în Munții Ci­binului (despre care veți putea citi în numerele vii­toare ale "Formulei AS"), ne-am interesat în­deaproape de mișcarea "Vă vedem din Sibiu!", vor­bind cu unul dintre ini­țiatorii ei, cunoscutul poet și profesor univer­sitar sibian, Radu Vancu.

"Cel mai rău mă irită minciuna instituționalizată"

- De un an de zile, zeci de mii de români ies în stradă și își strigă nemulțumirile față de ac­țiu­nile guvernanților. Aici, la Sibiu, protestele iau o formă aparte. Cum a luat naștere miș­carea "Vă vedem din Sibiu!"?

- La început, am fă­cut și noi marșuri, ca pes­te tot în țară, am stri­gat slogane și am în­cer­cat să ne arătăm astfel revolta față de masa­cra­rea legilor jus­tiției. Dar în decem­brie, după ce am ieșit în stradă 7.000 de oa­meni, am simțit că Guvernul și Parla­men­tul par să se fi imunizat la protestele noastre. 7.000 de oameni în Sibiu în­seamnă foarte mult, dar ei se pre­făceau că nu în­seamnă nimic. Și atunci ne-am gândit la niște forme de protest per­ma­nent care, chiar dacă nu folosesc mulți oameni, atrag atenția și reușesc să pună o presiune su­pli­mentară pe po­li­ti­cieni. Am ocupat cea mai veche piață din Sibiu, unde se află sediul PSD. Am stat, neîntrerupt, 60 de ore în fața sediului partidului și astfel am că­pătat imediat atenție. Nu e simplu ca sute de oameni să stea nemișcați, 60 de ore, în fața unui sediu de partid. După asta, am trans­format protestul într-o succesiune de întâlniri, în fiecare zi, la ora 12, în fața PSD. Stăm acolo, în fața clădirii sediului, pe care îl privim în tăcere, exprimându-ne astfel revolta față de legile maligne ale jus­tiției. "Vă vedem!" este mesajul nostru.

- Ești poet și profesor, ce te-a adus în stra­dă? Ce se întâmplă atât de grav în România de azi, încât "visătorii" să ajungă să protesteze?

- Cel mai mult mă irită minciuna, minciuna instituționalizată. Ăsta e lucrul cel mai revoltător. Un filosof polonez, Leszek Kolakowski, după ce a analizat în trei volume groase, toate comu­nismele care au existat și mai există pe planetă, a ajuns la următoarea concluzie: "Minciuna e sufletul nemuritor al comunismului". Acum, eu nu spun că PSD e un partid comunist, dar mi-e limpede că minciuna e sufletul nemuritor al PSD-ului. Mă enervează la culme încercarea de a transforma o țară care funcționează din ce în ce mai bine - cu toate defectele ei - într-o țară în care toate instituțiile sunt parazitate, sunt scle­ro­zate de minciună. Asta e inacceptabil! Nu accept ca fiul meu să crească într-o lume condusă de un principiu al minciunii!

"Tati, de ce nu mergi la proteste?"

- Ai o soție tânără, un băiat, te susține fa­milia în protestele aces­tea?

- Familia nu doar că mă susține, a fost de mul­te ori în stradă, ală­turi de mine. Acum un an, stăteam lângă fiul meu, care era bolnav, iar el mă trimitea la pro­teste. "Tati, de ce nu mergi la proteste? Nu îi lăsa pe hoți să câș­ti­ge!". Copiii noștri sunt ge­nerația care nu va mai putea fi mințită de politicieni. Minciuna PSD nu e atât de so­fis­ticată încât să nu o poți traduce unui copil de 8 ani. Țara pe care o vreau pentru copiii noș­tri nu e decât cea pe care o in­vocăm la proteste: "O țară ca afară!". Sunt con­vins că pentru copiii noștri, Europa va fi un "aca­să". Și am mare în­cre­dere în România pe care o vor construi ei.

"Să vezi un om de aproape 102 ani, un om mai bătrân decât Marea Unire, ieșind în stradă, e un mare câștig pentru România"

- Cum sunt oamenii care participă la pro­tes­tele "Vă vedem din Sibiu"?

- Sunt mulți tineri, dar sunt și persoane de peste 70 de ani. Domnul Ștefan Ghibu, nepotul lui Onisifor Ghibu, a venit din Suedia, special pen­tru aceste proteste, și a ales să stea zilnic cu noi, pentru a-și exprima revolta față de felul în care PSD distruge statul de drept în România. Sunt oameni de toate profesiile, sunt profesori, ar­tiști, dar și ingineri și economiști, librari, sunt oa­meni care acoperă tot spectrul social al Ro­mâniei de azi, pentru că ceea ce a făcut PSD e o perfor­man­ță unică: a reușit să nemulțumească toate stra­tu­rile care compun țesătura contem­po­rană a României.

- Sibiul e un oraș mic, nu e Bucureștiul, unde te pierzi printre protestatari. Nu vă e teamă că veți avea de suferit de pe urma impli­cării în proteste?

- Au fost presiuni de tot felul. Într-un comu­nicat, cei de la PSD Sibiu au și admis că au pus presiune pe Jandarmerie și pe Poliția Locală, ca să ne risipească. Asta li se părea lor normal, nu un dialog cu strada... Dar, până la urmă, te gân­dești la cel mai grav scenariu posibil și te întrebi ce ți s-ar putea întâmpla. Ce se poate întâmpla în afară de a supăra un șef care simpatizează cu PSD-ul? E supărarea lui împotriva supărării mele, cauzată de faptul că PSD încearcă să dis­tru­gă țara. Ce poate fi mai grav decât ce i se poate întâmpla României?

- Se tot discută despre implicarea intelec­tua­lilor în viața publică. Unii acuză că intelec­tualitatea nu are o voce atât de puternică pe cât s-ar cuveni. Cum vezi tu lucrurile dinăuntrul comunității scriitoricești a României?

- Protestele au contaminat mai puțini in­te­lec­tuali decât m-aș fi așteptat. Dar pe mine mă bucură faptul că foarte multe personalități s-au im­plicat decisiv: Gabriel Liiceanu, Mircea Căr­tă­rescu, Vic­tor Rebengiuc... Oameni foarte res­pectați, figuri ex­traordinar de vizibile, apar frec­vent în stradă și spun ce e inacceptabil în situația de acum. Mihai Șora e cel mai emo­ționant dintre intelectualii implicați. Să vezi un om de aproape 102 ani, un om mai bătrân decât Marea Unire, ieșind în stradă, e un mare câș­tig pentru Ro­mâ­nia. Aceste figuri generează atâta emoție, încât pot coagula în jurul lor unitatea civică a Ro­mâniei. Acesta e și marele câștig al protestelor: faptul că România s-a trezit, că spiritul ei civic e viu. Eu sunt sigur că legile Justiției vor eșua, deja ele nu au putut fi impuse în felul în care o dorea PSD. Curtea Constituțională, așa politizată cum e, a văzut câtă nemulțumire e în stradă, iar faptul că a respins răspunderea materială a magistraților și eliminarea totală a președintelui din numirea șefilor DNA - două puncte-cheie în "revoluția" pe­nală - arată că nu vrea să meargă acolo unde ar vrea PSD să meargă. Pe de o parte, sunt sigur că Legile Justiției, în forma lor rea, vor eșua, pe de altă parte, cred că marele câștig e că această co­mu­nitate civică va rămâne activă în România. Noi, la Sibiu, avem deja proiecte care depășesc cadrul protestelor, vrem să construim instituții care să dureze, și asta va schimba cu adevărat Ro­mâ­nia. Iar dacă Centenarul ne va prinde, în de­cem­­brie, cu aceste legi eliminate și cu comu­ni­tatea asta ac­tivă a României, atunci se va întâmpla cel mai bun lucru care i se putea întâmpla Ro­mâ­niei la Cen­tenar: să se construiască în ea, ca re­acție la ceva rău, niște comunități ale binelui, care să o facă vie, activă, să o facă o țară modernă cu ade­vărat, exact ceea ce trebuia să fie la Centenar.

- La un moment dat, anul trecut, erau în stra­dă sute de mii de persoane. De ce nu mai avem acum cifrele acestea mari la proteste?

- Tehnica PSD e, în mod limpede, aceea de erodare a protestelor. Mizează pe oboseală și pe sentimentul de inutilitate după ce, mărșăluind luni de zile, vezi că, aparent, nu se schimbă nimic. Mi se pare un miracol că protestele mai există, ase­me­nea anduranță, asemenea determinare în fața răului nu a mai existat în România, de la Piața Uni­versității. Trebuie să fie stupefiant pentru PSD să vadă că, în ciuda oboselii și a strategiilor de a sparge protestele (infiltrându-le cu huligani, lan­sând alte teme de discuție sau de scandal în spa­țiul public, încercând să camufleze modifi­cările legilor justiției în alt ambalaj legislativ), strada nu e păcălită, e vie...

"Suntem mai bine decât acum un an"

- Voi, cei de la "Vă vedem!", ați fost recent la Bruxelles. Cu ce energii ați revenit din ca­pi­tala Europei?

- Ne-am bucurat să vedem că oamenii de aco­lo sunt foarte informați, că nu mai pot fi păcăliți și că sunt hotărâți să acționeze, iar acesta a fost sem­nalul cel mai încurajator pentru mine. Bruxelles-ul a înțeles că dreptatea - cu toate nuan­țele care se cade a fi puse - e de partea stră­zii. Ce s-a impus la Bruxelles e discursul străzii. Ăsta e discursul oficial al Bruxelles-ului, că strada e apărătoarea unor valori europene. Ska Keller, copreședinte al "Verzilor" din Parlamentul European, ne-a spus chiar așa: "Să nu-i credeți pe politicienii care încearcă să vă spună că nu contați și că pro­testele voastre nu se aud. Ele ne-au decis să re­acționăm, ele ne-au convins că există o Ro­mânie europeană, captivă temporar intereselor unora. Stați acolo, luptați, vă ajutăm!".
PSD nu are cum să reziste: e presiunea eu­ropeană, e presiunea străzii, e Curtea Cons­ti­tu­țională. Ar face bine să abandoneze legile jus­tiției și să încerce să diminueze haosul economic pe care l-a creat într-o țară aflată pe creștere. Fe­mei de serviciu care trebuie să aducă bani de aca­să, oameni care s-au trezit cu leafa înjumă­tă­țită, în timp ce parlamentarilor le crește ve­ni­tul... E revoltător!

- După toată uzura politică și guver­na­men­tală, voi, cei din Sibiu, nu v-ați pierdut speranța. Mulți nu îndrăznesc să privească prea departe, dezamăgiți de faptul că nu există opoziție...

- Am avut o speranță în decembrie, când i-am văzut pe cei trei lideri ai opoziției, Ludovic Orban, Dan Barna și Dacian Cioloș, ac­țio­nând coordonat, a­ban­donând rivali­tă­țile inerente. Mi-am zis: "Strada e vie, opoziția e unită, Ro­mânia se va redresa rapid". Între timp, atacurile au reîn­ceput. E cazul ca opo­ziția să se trezească! Dar, din­­colo de slăbiciu­nile opoziției, să ne gândim că acum un an speranța părea uto­pică și naivă. Nu cre­deam că vom putea să-i oprim, aveau to­tul de partea lor, Bru­xelles-ul nu reac­țio­na, opoziția era și mai dezbinată ca acum. I-am ținut pe loc vre­me de 13 luni, opo­zi­ția, totuși, luptă, le­gile guvernului încep să fie deconstruite de Curtea Constituțio­na­lă. Speranța nu mai pare o naivitate, e un exercițiu de luciditate să ai speranță. Sun­tem într-un punct mai bun decât eram acum un an.

- Energia asta enormă pe care o de­pui la proteste mai la­să timp pentru vi­sare, pentru poezie?

- E greu, dar poe­tul e oricum o ființă ușor schizoidă, jumătate din zi încearcă să se convingă că trăiește confortabil în lumea diurnă, pentru a se retrage apoi în lumea nocturnă a scrisului său. Mi-a fost foarte teamă că protestele nu îmi vor lăsa timp și energie pentru scris, dar constat că am reușit să scriu la fel de mult ca înainte. Însă e foarte obositor, asta te erodează îngrozitor. Nu vreau să trăiesc așa! Mi-e ciudă când îl văd pe Mircea Cărtărescu în stradă, folosind energia cu care ar putea scrie pentru a protesta împotriva unor aventurieri politici. Dar asta este! Există un timp în care să fii cetățean și un timp în care să fii scriitor. Am recitit anul ăsta literatura scrisă de cei care au fost contemporani cu marile frământări din istoria noastră, la 1821, 1848, 1877 sau 1918. Toți scriitorii adevărați au abandonat fără să ezi­te meseria de scriitor pen­tru meseria de cetățean. Chiar și cei complet fas­ci­nați de lumea lor, cum e Eminescu, au aban­do­nat, fără să ezite, fantas­ma, pentru realul ime­diat. Eminescu a fost un "căuzaș" total devotat, te și miri când a mai avut timp să scrie literatura pentru care îl adorăm azi, scriind atâtea sute de ar­ticole de presă, în pe­rioa­da respectivă! Dar toc­mai faptul că ții atât de mult la această Românie te face să te implici, fie că faci o literatură în care prinzi aceste frământări, fie că ieși în stradă.
Amos Oz, unul dintre marii scriitori de azi, are două pixuri, la propriu: unul cu care scrie ar­ticolele de atitudine - și scrie unul pe zi! - și altul cu care scrie excep­țio­nalele lui romane. Poți să fii un scriitor cu două sti­louri. E și modelul meu: am un pix cu care scriu poezia mea, privată, și un alt pix cu care scriu ar­ticolele de publicistică pe tema zilei. Așa mi se pare cel mai onest. Nu mă pot minți: m-aș simți teribil de vinovat, să scriu literatură, izolat de ce se întâmplă în România. Or, asta e prima condiție a scriitorului - dacă vrei să scrii bine, nu poți să te minți, nu poți să minți în literatura ta. Așa că trebuie să fiu în stradă, ca să contribui la adevărul României de azi.

Foto: Rareș Helici