"Aventura abia începe"
- Pentru cartea de acum, a trebuit să laşi deoparte nenumărate alte interviuri publicate în "Formula AS". După ce criteriu ai selectat?
- Dacă m-aş fi luat după calitatea interlocutorilor mei, mi-ar mai fi trebuit pe puţin încă un volum. Dacă m-aş fi luat după prestaţia mea jurnalistică, aş fi păstrat doar cinci. (râde) Am rămas simbolic la optsprezece, pentru că volumul ăsta a apărut exact la optsprezece ani de când am publicat primul meu text în presă, care s-a întâmplat să fie chiar interviu. Mi-am dorit să adun între copertele unei cărţi acele interviuri care sunt şi "reţete de viaţă". Ce au în comun aceşti oameni e tocmai faptul că au găsit o salvare în ceea ce cred sau în ceea ce fac. S-au păstrat atenţi la misterul vieţii, conştienţi, cel mai adesea, că lucrurile se fac şi se desfac în alte ceruri. Îmi place să cred că divanul meu imaginar e şi o gâlceavă a înţelepţilor cu lumea, în care se rostesc adevăruri care supravieţuiesc timpului, care te ajută să te gândeşti şi regândeşti continuu.
Cu "Formula AS", la Luncani. De la stânga, Ion Longin Popescu, Cătălin Manole, Dia Radu, Sânziana Pop şi Cătălin Apostol
- Într-un fel, da, m-am bucurat să scot interviurile astea în lume, să le salvez de efemeritatea presei. Dar şi pentru că simt că fac parte din altă viaţă a mea, una foarte tumultuoasă şi plină de căutări. Nu-ţi ascund însă că lucrurile împlinite mă şi sperie, mă şi obligă. Jurnalismul e fluid, mereu e loc să te reinventezi, chiar şi în cadrele strâmte ale unui biet interviu. Şi nu prea am poftă să stau pe loc. Pentru mine, aventura abia începe.
- Cum îţi alegi interlocutorii, dragă Dia?
- Sunt multe lucruri care mă pot îndemna să-i caut: o carte citită, o discuţie cu colegii mei de revistă, o ştire sau o simplă întâmplare de viaţă. Dar mie îmi place să spun că nu eu îi aleg pe ei, ci ei mă aleg pe mine. Când mă uit înapoi, trăiesc convingerea că unii dintre ei mi-au fost trimişi şi că în multe din răspunsurile lor am găsit ecou şi dezlegare la propriile nedumeriri. Am dedicat această carte colegilor mei de la Formula AS, pentru că alături de ei s-au făcut şi s-au desfăcut toate în aceşti optsprezece ani. Dar în secret mi-am dedicat-o şi mie, ca să nu-mi uit niciodată vârstele, căutările, întrebările.
Esenţa tare din sticluţă
- Îmi place la fel de mult să călătoresc şi să fac muncă de documentare, să întâlnesc oameni, să scriu despre cărţi sau să-mi frământ mintea în faţa computerului, gândind structuri de reportaj şi căutând fraza începătoare a unui text, "focul de pistol", cum îi place să spună Sânzianei Pop. Şi, de-a lungul timpului, am făcut de toate cu aceeaşi plăcere. Dintr-un joc al întâmplării, am ajuns să fac mai des interviu. Nu-mi pare rău, chiar cred că-mi vine ca o mănuşă. Jurnalismul e în primul rând despre oameni. Despre oameni şi despre vieţile lor, pe care mi-a fost întotdeauna drag să le scormonesc. Iar interviul este o scurtătură până la inima omului. Esenţă tare în sticluţă mică din ce este, ce gândeşte, ce trăieşte şi ce visează cel din faţa ta. Cum să nu-ţi placă aşa ceva?
- Există o artă, o ştiinţă a interviului? Ai vreun secret când vii în faţa interlocutorului?
- Să ştii să asculţi, să ştii să citeşti cu mintea, cu ochii, cu urechile tot ce e în jurul lui. Pentru că orice detaliu poate vorbi despre el. Cărţile din bibliotecă, dezordinea de pe birou, felul în care îşi leagă nodul cravatei, graba, entuziasmul sau neîncrederea, toate sunt părţi din celălalt, la vedere. Când nu uit să fiu om, reuşesc să-l fac pe cel din faţa mea să uite el, măcar pentru câteva clipe, că e la un interviu. Atunci sunt cea mai fericită.
- Şi totuşi, interviurile tale sunt pur şi simplu "altfel". Faci ce faci şi oamenii îţi dezvăluie cele mai secrete cotloane ale sufletului lor. Cu ce cheie deschizi lumile lor de taină?
- Îmi place să cred că un interviu e un dans, un joc de doi, că e atât de viu, de spumos, de autentic, pe cât sunt şi eu de prezentă în el. Nu mă mulţumesc niciodată să arunc nişte întrebări şi să mi se livreze nişte răspunsuri. Cum nu mă mulţumesc cu multe lucruri în viaţa asta, nici cu conformismul călduţ care ne aglutinează pe toţi, nici cu adevărurile sforăitoare, nici cu "aşa trebuie", "aşa se cuvine" sau "aşa se face". Sunt o căutătoare, un om neobosit în efortul lui de a traduce sensul lumii ăsteia, de a rămâne viu şi neatârnat. Poate că libertatea mea îi face şi pe ceilalţi să fie în largul lor, poate că nevoia mea, uneori incomodă, de a înţelege, îi obligă şi pe ei să-şi găsească răspunsuri. Poate capacitatea mea de a vedea lumea într-o mie de feluri mă face suficient de încăpătoare, încât să primesc în mine adevărurile tuturor. Şi aş mai înşirui aici câţiva de "poate", dacă nu mi-ar fi teamă că, într-un fel, vă trag pe sfoară. Nici eu nu ştiu exact pe unde-i cheia. Ştiu doar că pot s-o fac. Cred că am darul ăsta în mine, de undeva de Sus.
"Când scrii despre alţii te spui şi pe tine"
La lansarea cărţii
- După bucuria cu care plec de la întâlnire, cel mai adesea. Un dialog bun aprinde ceva în tine, te trezeşte, îţi lasă totdeauna ceva la schimb: poate un entuziasm, poate o certitudine, poate un alt fel de a privi viaţa. E harul celor limpeziţi, care şi-au găsit drumul, care cu lumina lor au puterea să le limpezească şi altora calea. Cei mai mulţi dintre cei pe care i-am inclus în antologie sunt exact aşa.
- Ai pus de-a lungul anilor sute de întrebări şi ai primit sute de răspunsuri. Care e cel mai de preţ lucru pe care l-ai aflat?
- Fiecare din interviurile publicate are o latură din mine, uneori prea puţin evidentă. M-am regăsit în egală măsură în dragostea pentru lectură a lui Theodor Paleologu şi în îndoielile artistice ale lui Yuri Kordonsky, în limpezimea spirituală a lui Dan C. Mihăilescu şi în plăcerea de a fugi în lume a Verei Lungu, în nevoia lui Mircea Cărtărescu de a-şi înţelege propriile-i resorturi interioare sau în libertatea cu care şi-a trăit iubirea şi poezia Nora Iuga. Toţi aceştia mi-au dat cu simpla lor prezenţă, cu inteligenţa, talentul şi energia lor foarte mult. Ce anume e greu de spus. Când scrii despre alţii, intri într-o vibraţie în care spui nu numai ce spune personajul, ci într-un fel, te spui pe tine. Şi asta e marea frumuseţe a scrisului, că din fiinţa risipită şi confuză care eşti, te aduni text cu text, cuvânt cu cuvânt, interviu cu interviu, pentru a afla într-un final cine eşti!
Volumul de interviuri "Divanul imaginar" va fi lansat în prezenţa autoarei şi în Timişoara, pe data de 22 februarie, ora 19.00, la librăria "La Două Bufniţe". Sunteţi aşteptaţi cu drag la lansare.
Foto: JOSH McCHARTY, AUREL VÎRLAN, CLAUDIU TÂRZIU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
