Casa Macca, mărire şi decădere

Să recunoaştem că, în ultimii ani, nu­me­roase case de epocă din Bucureşti au fost consolidate şi renovate, recâşti­gân­du-şi strălucirea de altădată.

Dar, cu o rândunea, nu se face primăvară. Foarte multe imobile zac, încă, în diferite stadii de degradare, având nevoie urgentă de ajutor înainte de a se transforma în moloz. Una dintre aceste clădiri aflate în su­ferinţă este situată în Bucureşti, pe strada Henri Coandă, la numărul 11. Aruncând o privire prin grilajul metalic al gardului, observi imediat scările ştirbite de vreme, tencuiala căzută de pe pe­reţi, rugina lăbărţată pe elementele metalice. E cu atât mai revoltător că imobilul zace neîn­grijit, cu cât el a fost donat statului chiar de pro­prietarii de odinioară, colonelul Petre Macca şi soţia sa, Elena, născută Bălăceanu.

Eroul din 1877

Pe partea dreaptă a Bulevardului Dacia, cum treci de Piaţa Romană, se întinde o zonă mai puţin luată în seamă de vizitatorii care preferă centrul vechi al Bucureştiului din jurul Lipscanilor. Or, par­tea asta de oraş dintre Bd. Catargiu şi Calea Victoriei nu e mai puţin interesantă. Pe aici s-a aflat odinioară mahalaua Cosma. Chiar actuala stradă Henri Coandă s-a numit, cândva, strada Cos­ma. Într-una dintre căsuţe a locuit în copilărie Tudor Arghezi. Locul era o adunătură pestriţă de ca­se, uliţe, grădini cu pomi fructiferi şi viţă-de-vie. Într-o astfel de grădină şi-au construit soţii Macca, în 1891, o casă mare şi frumoasă, ca la Pa­ris, avându-l ca arhitect pe elveţianul John E. Berthet. Cine erau soţii Macca? Petre a cunoscut gloria în timpul Războiului de Independenţă din 1877, când la 33 de ani devenise maior. A luptat ală­turi de căpitanul Walter Mărăcineanu şi de Gheor­­ghe Sonţu, care au căzut, însă, la datorie. Petre a avut noroc. A scăpat cu viaţă din încleş­tarea cu turcii. Dintr-un raport semnat de şeful secţiei operaţiunilor, maiorul Iacob Lahovary, am aflat că Petre Macca a fost şef de batalion şi a făcut parte din coloana de atac a Diviziei a III-a, în timpul asaltului asupra redutei Griviţa 2. După război, a rămas fidel carierei militare, conducând câ­teva regimente. În 1887, a fost decorat cu Or­di­­nul Coroana României, în gradul de ofiţer, po­trivit unei informaţii din ziarul Epoca.

În lumea aristocraţiei

Întors glorios din Răz­boiul de Indepen­den­ţă şi avansat la gradul de locotenent-colonel, Pe­tre Macca s-a căsătorit cu Elena, fostă Caribolu, după numele primului ei soţ. Nu ştiu dacă moartea sau neînţelegerile con­jugale au despărţit-o, cert este că Elena ajunge so­ţia eroului din 1877 şi aduce în familie, drept dotă, pro­prietăţi importante, ca fiică a Mariei Bălă­cea­nu. Soţii Macca ajung să deţină case în Bucureşti, unele pe Calea Victo­riei, dar şi o moşie la ţa­ră, moşia Miroşi, si­tua­tă în sudul judeţului Argeş. Moşia a făcut parte din proprietăţile vechi ale Bălăcenilor, iar imediat după moar­tea soţului ei, Petre Macca, survenită în 1905, Elena a construit o biserică impunătoare, după planurile arhitec­tu­lui Ion D. Berindey, pe care a înăl­­ţat-o cu meşteri italieni şi ger­mani. Casa din Bucureşti, din ma­halaua Cosmei, va rămâne însă cel mai cu­noscut edificiu al familiei Macca. După moartea colonelului, văduva a adus modificări casei, ape­lând tot la serviciile lui Be­rin­dey, acesta fiindu-i nepot. Arhitec­tul a proiectat o seră şi un ascen­sor, schimbând aspectul faţadei. Numele Macca va supravieţui, însă, în conştiinţa bucureştenilor, datorită pasajului cu acoperiş de sticlă de pe Calea Victoriei, Macca-Villacrosse.

Rădăcini balcanice

Una din cele două ramuri ale pasajului se nu­meşte Macca, nu datorită colonelului, ci unui alt Macca, Mihalache fiind prenumele lui, comer­ciant de blănuri de lux şi politician liberal, că­sătorit cu Anastasia, una din fii­cele dragomanului (tradu­că­to­ru­lui) Petros Serafim, pro­prie­tarul locului. A fost co­mer­ciantul Mi­ha­lache Macca tatăl lui Petre? În­tr-o petiţie îna­intată de un cetă­ţean în 2012 către Primăria Bucu­­reş­tiului, sunt invocate acte în ca­re colonelul Petre Macca este prezentat ca proprietar al mai multor imobile de pe Calea Vic­toriei, inclusiv al pasajului binecunoscut. Menţionez că la sfârşitul secolului XIX, activa în Bucureşti avocatul Mihail Macca, cel mai probabil frate cu Petre. Putem contura po­vestea aşa: un negustor de blănuri, originar din Pe­ninsula Balcanică, Mihalache Macca (posibil aro­mân), vine la Bucureşti, face afaceri, intră în po­litică, dar cea mai mare bravură a lui este căsă­toria cu o fată a dragomanului Pe­tros Serafim, un aventurier de felul lui, translator al lui Napoleon Bo­naparte în timpul cam­paniei din Rusia, de unde a coborât în Valahia şi s-a sta­bilit la Bucu­reşti. Mi­ha­lache şi Anas­ta­sia devin pă­rinţi, având cel puţin doi copii, pe Mi­hail şi Pe­tre. Unul se face avo­cat, celălalt mili­tar. Petre Macca ajunge cunoscut datorită vitejiei dovedite în Războiul de Inde­pen­denţă. Se căsă­to­reş­te cu Elena, care apar­ţi­nea prin naş­tere marii familii a Bălăcenilor. Au construit în Bucureşti una dintre cele mai fru­moase case. Urmaşi n-au avut. Au donat casa statului ro­­mân. Iorga a amenajat aici Mu­zeul Na­ţio­nal de Antichităţi, iar mai târ­ziu, imo­bilul a ajuns sediu al Ins­ti­tu­tu­lui de Ar­heo­logie "Vasile Pârvan".

Datoria statului român

Petre Macca a murit în 1905. A fost înmormântat la Mânăstirea Pa­sărea, din apropierea Bucureştiului. M-am dus într-un sfârşit de săp­tă­mână să vizitez locul. Un soare ier­na­tic făcea să sclipească gheaţa de pe lacul din apro­piere. Bustul ofi­ţe­rului se află pe un soclu înalt, din marmură nea­gră. Citisem pe internet că o vreme a fost dat dis­părut. Oricum, mormântul soţilor Macca a fost vandalizat. Plăcuţele de bronz reprezentând scene de război, lanţurile dintre stâlpi şi capacele ma­si­ve din bronz au fost furate. Maica stareţă Mihaela Costache mi-a spus că bustul a fost dat jos, fi­ind­că stătea să cadă, şi a fost ţinut într-un subsol al mânăstirii. De acolo l-au scos mai târziu şi re­am­plasat. Nu mi se pare nici acum prea bine ţintuit pe soclu. Se văd capetele unor sârme groase, do­va­dă că lipirea nu este perfectă. Cât despre plă­cuţele din bronz cu scene de luptă, maica stareţă mi-a spus că nu ştie unde sunt. Nu cred că pentru vân­zarea lor la un centru de colectare au fost smul­se de răufăcători. Poate mai degrabă pentru filierele obscure ale comerţului ilicit cu opere de artă. Cât priveşte casa din strada Henri Coandă, anumite lucrări de reparare au fost executate în 2016, dar au vizat în principal acoperişul, pentru a împiedica scurgerea apei de ploaie în odăi. Sunt necesare lucrări serioase de consolidare. Sta­tul ar trebui să intervină şi să redea casei Macca stră­lu­cirea de altădată. E vorba de artă şi de nobleţe is­torică.