"Magicianul" (penal) Darius Vâlcov, omul din spatele fantezistului proiect al lui Liviu Dragnea, şi-a închipuit, fără să încerce măcar o simulare pe model (cum se impune în orice ştiinţă socio-economică), o posibilă schimbare a legilor "de fier" ale economiei. Experimentul, la scară reală, nu a reuşit. Măsurile fiscale (ce constituiau premisa "revoluţiei" PSD-iste în domeniu), şi anume, impozitul pe gospodărie, impozitul pe cifra de afaceri şi cota progresivă de impozitare, s-au dovedit imposibil de aplicat, fără riscul provocării haosului economic. Codul fiscal, modificat în decursul anului trecut de 261 de ori, s-a arătat, practic, nefuncţionabil, bulversând - pur şi simplu - instituţiile administrative de resort. Reducerea cotei TVA, de la 19% la 18%, ca şi aplicarea cotei 0% la TVA, în cazul vânzării de locuinţe cu suprafaţa sub 120 metri pătraţi (stabilită cu încălcarea legislaţiei europene de profil) au fost abandonate pe tăcute. Măsura eliminării impozitului pe dividende a fost amânată, deocamdată, pe anul viitor. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% a făcut ca primăriile (către care impozitul în cauză trebuie vărsat integral) să înregistreze un deficit stabilit, deja, de peste 6 miliarde de lei. După măririle de salarii pentru personalul administraţiei locale, cele mai multe primării nu vor avea niciun ban pentru proiectele de dezvoltare ale comunităţilor pe care le reprezintă. Bomboana de pe colivă este rezultatul creşterilor salariale de 25% (mărirea de 50% fiind amânată) în contextul trecerii achitării contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. În februarie a.c., majoritatea bugetarilor vor constata că, în ciuda creşterii pe hârtie a salariului lor brut, netul este mai mic decât înainte. În plan real, doar salariile nete ale demnitarilor şi parlamentarilor au crescut, privilegiaţii regimului având grijă să se pună la adăpost de consecinţele aventurii "vâlcoviene".
Nu ne-am propus să analizăm efectele pe termen lung ale acestui "revoluţionar" program al abundenţei. Românii le vor simţi, în perioada următoare, pe pielea lor. "Programul" a avut însă anume rosturi. El a garantat, mai întâi, victoria PSD-ului (şi a aliaţilor lui) în alegeri. Pe fondul unui dezgust masiv al electoratului faţă de clasa politică românească, el a asigurat PSD-ului majoritatea parlamentară, deşi cu votul a doar 18% din totalul cetăţenilor. În al doilea rând, "aplicarea" lui trebuia să orienteze atenţia spre problemele economice, în timp ce "conducerea" PSD-istă manipula legile Justiţiei, pentru a-şi asigura albirea afacerilor trecute, prezente şi viitoare. Chestiunea era presantă, pentru că însuşi "tatăl democraţiei PSD-iste", Liviu Dragnea, fusese condamnat de Justiţie şi se afla în vizorul ei. Se explică astfel de ce, în ciuda extraordinarelor promisiuni din "program", prima acţiune a noului guvern social-democrat a fost încercarea de adoptare a OUG 13 ("noaptea, ca hoţii"), care dezincrimina, prin modificarea codurilor juridice, afacerile oneroase ale liderului şi ale acoliţilor săi din partid şi din afara lui. Graba cu care s-a trecut la fapte este de înţeles. Dragnea a ştiut de la început că "programul de guvernare" este fantezist şi că efectul lui narcotic pentru electorat se va risipi după ce primele decizii de aplicare concretă îşi vor arăta roadele. El a urmărit însă (şi urmăreşte) asumarea directă a puterii executive, pentru care nu există un preţ prea mare. Nu se împlineşte programul? Propaganda PSD-istă are justificări în toate buzunarele hainei: greaua moştenire, amestecul străinătăţii etc. Blocarea încercării de subordonare hoţească a Justiţiei, prin uriaşele manifestaţii ale societăţii civile, dar şi ale comunităţii internaţionale ce sprijină România, a pus, însă, executivul PSD-ist în faţa obligaţiei de a-şi asuma cu seriozitate "transpunerea programului în viaţă". Oricât de obedient ar fi fost, un prim-ministru PSD-ist cu o minimă experienţă administrativă ar fi realizat că încercarea de impunere a proiectului fantezist duce atât la azvârlirea ţării în criză, cât şi la compromitere. Demolarea propriilor cabinete, Grindeanu şi Tudose, în numai un an de guvernare, s-a datorat faptului că protagoniştii rolurilor principale nu au acceptat să rămână în Istorie ca unelte oarbe ale şefului lor, dornic de deţinerea puterii absolute.
"A treia oară va fi cu noroc" şi-a zis, probabil, Dragnea, nominalizând-o în fruntea executivului pe Viorica Vasilica Dăncilă, teleormăneancă de-a lui, testată deja în privinţa subordonării, a dependenţei totale faţă de şef. În anul de "ţopăieli administrative" ce a trecut, ţinta reală a PSD-ului (şi, evident, a liderului lui) nu s-a schimbat. Nereuşind să subordoneze dintr-o lovitură Justiţia, Dragnea a ales calea parlamentară a politizării ei, prin constituirea "comisiei Iordache" ce, în numele "suveranităţii naţionale", a legitimităţii (de 18% a Parlamentului, dominat de PSD-ALDE), a mers până la capăt cu "ajustarea" codurilor juridice în folosul său şi al clicii de penali cinici care îl susţin. Cu o Curte Constituţională discret slugarnică (pe modelul "legalistului" Tudorel Toader), cu o opoziţie moale şi divizată, cu un preşedinte al ţării greu mobilizabil şi puţin dispus să se bată, Dragnea pare a fi mai aproape ca oricând de atingerea scopului său personal, acela de a deţine, "mai curat, mai uscat", stăpânirea totală a României. Aşa se explică atacul împotriva şefilor diverselor "servicii" (victima nominalizată acum fiind generalul Pahonţu, de la SPP), aşa se explică "răsteala" ironică la adresa Comisiei Europene (al cărei şef, Jean-Claude Juncker, a condamnat politizarea Justiţiei), aşa se explică apropierea de "grupul Vişegrad", rebel în faţa deciziilor UE. Pentru Dragnea, doar interesul propriu contează. Din februarie, însă, românii păcăliţi de miraculosul "program de guvernare" îşi vor vedea numărate în palmă veniturile mult micşorate. Dacă se vor trezi din lunga lor letargie, rămâne, însă, de văzut.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
