"Magicianul" (penal) Darius Vâlcov, omul din spatele fantezistului proiect al lui Liviu Dragnea, și-a închipuit, fără să încerce măcar o simulare pe model (cum se impune în orice știință socio-economică), o posibilă schimbare a legilor "de fier" ale economiei. Experimentul, la scară reală, nu a reușit. Măsurile fiscale (ce constituiau premisa "revoluției" PSD-iste în domeniu), și anume, impozitul pe gospodărie, impozitul pe cifra de afaceri și cota progresivă de impozitare, s-au dovedit imposibil de aplicat, fără riscul provocării haosului economic. Codul fiscal, modificat în decursul anului trecut de 261 de ori, s-a arătat, practic, nefuncționabil, bulversând - pur și simplu - instituțiile administrative de resort. Reducerea cotei TVA, de la 19% la 18%, ca și aplicarea cotei 0% la TVA, în cazul vânzării de locuințe cu suprafața sub 120 metri pătrați (stabilită cu încălcarea legislației europene de profil) au fost abandonate pe tăcute. Măsura eliminării impozitului pe dividende a fost amânată, deocamdată, pe anul viitor. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% a făcut ca primăriile (către care impozitul în cauză trebuie vărsat integral) să înregistreze un deficit stabilit, deja, de peste 6 miliarde de lei. După măririle de salarii pentru personalul administrației locale, cele mai multe primării nu vor avea niciun ban pentru proiectele de dezvoltare ale comunităților pe care le reprezintă. Bomboana de pe colivă este rezultatul creșterilor salariale de 25% (mărirea de 50% fiind amânată) în contextul trecerii achitării contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. În februarie a.c., majoritatea bugetarilor vor constata că, în ciuda creșterii pe hârtie a salariului lor brut, netul este mai mic decât înainte. În plan real, doar salariile nete ale demnitarilor și parlamentarilor au crescut, privilegiații regimului având grijă să se pună la adăpost de consecințele aventurii "vâlcoviene".
Nu ne-am propus să analizăm efectele pe termen lung ale acestui "revoluționar" program al abundenței. Românii le vor simți, în perioada următoare, pe pielea lor. "Programul" a avut însă anume rosturi. El a garantat, mai întâi, victoria PSD-ului (și a aliaților lui) în alegeri. Pe fondul unui dezgust masiv al electoratului față de clasa politică românească, el a asigurat PSD-ului majoritatea parlamentară, deși cu votul a doar 18% din totalul cetățenilor. În al doilea rând, "aplicarea" lui trebuia să orienteze atenția spre problemele economice, în timp ce "conducerea" PSD-istă manipula legile Justiției, pentru a-și asigura albirea afacerilor trecute, prezente și viitoare. Chestiunea era presantă, pentru că însuși "tatăl democrației PSD-iste", Liviu Dragnea, fusese condamnat de Justiție și se afla în vizorul ei. Se explică astfel de ce, în ciuda extraordinarelor promisiuni din "program", prima acțiune a noului guvern social-democrat a fost încercarea de adoptare a OUG 13 ("noaptea, ca hoții"), care dezincrimina, prin modificarea codurilor juridice, afacerile oneroase ale liderului și ale acoliților săi din partid și din afara lui. Graba cu care s-a trecut la fapte este de înțeles. Dragnea a știut de la început că "programul de guvernare" este fantezist și că efectul lui narcotic pentru electorat se va risipi după ce primele decizii de aplicare concretă își vor arăta roadele. El a urmărit însă (și urmărește) asumarea directă a puterii executive, pentru care nu există un preț prea mare. Nu se împlinește programul? Propaganda PSD-istă are justificări în toate buzunarele hainei: greaua moștenire, amestecul străinătății etc. Blocarea încercării de subordonare hoțească a Justiției, prin uriașele manifestații ale societății civile, dar și ale comunității internaționale ce sprijină România, a pus, însă, executivul PSD-ist în fața obligației de a-și asuma cu seriozitate "transpunerea programului în viață". Oricât de obedient ar fi fost, un prim-ministru PSD-ist cu o minimă experiență administrativă ar fi realizat că încercarea de impunere a proiectului fantezist duce atât la azvârlirea țării în criză, cât și la compromitere. Demolarea propriilor cabinete, Grindeanu și Tudose, în numai un an de guvernare, s-a datorat faptului că protagoniștii rolurilor principale nu au acceptat să rămână în Istorie ca unelte oarbe ale șefului lor, dornic de deținerea puterii absolute.
"A treia oară va fi cu noroc" și-a zis, probabil, Dragnea, nominalizând-o în fruntea executivului pe Viorica Vasilica Dăncilă, teleormăneancă de-a lui, testată deja în privința subordonării, a dependenței totale față de șef. În anul de "țopăieli administrative" ce a trecut, ținta reală a PSD-ului (și, evident, a liderului lui) nu s-a schimbat. Nereușind să subordoneze dintr-o lovitură Justiția, Dragnea a ales calea parlamentară a politizării ei, prin constituirea "comisiei Iordache" ce, în numele "suveranității naționale", a legitimității (de 18% a Parlamentului, dominat de PSD-ALDE), a mers până la capăt cu "ajustarea" codurilor juridice în folosul său și al clicii de penali cinici care îl susțin. Cu o Curte Constituțională discret slugarnică (pe modelul "legalistului" Tudorel Toader), cu o opoziție moale și divizată, cu un președinte al țării greu mobilizabil și puțin dispus să se bată, Dragnea pare a fi mai aproape ca oricând de atingerea scopului său personal, acela de a deține, "mai curat, mai uscat", stăpânirea totală a României. Așa se explică atacul împotriva șefilor diverselor "servicii" (victima nominalizată acum fiind generalul Pahonțu, de la SPP), așa se explică "răsteala" ironică la adresa Comisiei Europene (al cărei șef, Jean-Claude Juncker, a condamnat politizarea Justiției), așa se explică apropierea de "grupul Vișegrad", rebel în fața deciziilor UE. Pentru Dragnea, doar interesul propriu contează. Din februarie, însă, românii păcăliți de miraculosul "program de guvernare" își vor vedea numărate în palmă veniturile mult micșorate. Dacă se vor trezi din lunga lor letargie, rămâne, însă, de văzut.