Natura şi istoria dărâmate cu drujba şi cu buldozerul - Sarmizegetusa Regia la un pas de dezastru

Există o mai veche controversă legată de situl arheologic Sarmizegetusa Regia, pe care se află nu doar urme de locuire da­cică, ci şi o splendidă pădure virgină, ve­che de sute de ani. Pentru ca lucrările arheo­lo­gice să poată continua, e necesar ca o parte din ea să fie tăiată. Înarmaţi cu toate aprobările, adminis­tra­torii sitului arheologic, monument UNESCO, s-au grăbit, ca prim pas, să atace problema cu druj­ba, motivând că unii dintre arborii seculari sunt un pericol pentru turişti şi pentru monumente. Am stat de vorbă cu doi specialişti, reprezentanţi ai socie­tăţii civile, pentru a vedea cum poate fi rezolvată dilema: istorie sau natură? Au răspuns întrebărilor noastre GABRIEL PĂUN, Preşedintele Asociaţiei de mediu "Agent Green", şi istoricul AURORA PE­ŢAN, preşedintele Fundaţiei "Dacica".

Istoria răscolită cu TAF-ul

GABRIEL PĂUN
"Ancheta procurorilor va decide dacă a fost prostie sau crimă cu premeditare"

- În jurul templelor dacice de la Sarmizegetusa există aproximativ şapte sute de hectare de pă­duri virgine. Merită, oa­re, să fie sacrificate, de dra­gul istoriei? Sub aces­te păduri se pot afla multe adevăruri legate de daci...

- Sigur, doar că pă­du­rile de la cetăţile da­ci­ce din Munţii Orăştiei sunt, şi ele, istorice, au ră­mas neatinse de când s-au format natural, după ultima eră glaciară. Este foarte probabil că dacii au tăiat atât cât le-a tre­buit, lăsând cea mai ma­re parte a pădurii ca­re le-a oferit hrană şi adă­post. Mai mult, pădurea susţine terasele pe care da­cii le-au construit, ca­re s-au păstrat până as­tăzi, tocmai fiind aco­pe­rite de pădure. Între timp, mulţi copaci s-au pră­buşit în mod natural, dar ruinele sunt încă acolo. Cred, de fapt, că pădurea este cel mai bun paznic al cetăţilor dacice şi nu cred că este nevoie să ale­gem între natură şi istorie. Ele merg mână în mână. Din păcate, în acest moment, pădurea de la Regia a fost maltratată, nu mai este virgină şi nu mai poate fi inclusă în Catalogul Naţional. Sperăm, totuşi, că alte 700 de hectare, răsfirate în mai multe trupuri prin Munţii Orăştiei, vor fi strict protejate de orice administrator sau ministru incompetent.

- Administratorii de la Sarmizegetusa s-au apucat deja să taie peste o sută de arbori, unii din­tre ei seculari, motivând că sunt un pericol pentru vizitatori şi pentru monumente. Ce părere aveţi despre acţiunea lor?

- Tocmai am fost la Sarmizegetuza Regia să văd ce se petrece acolo. Sincer, nu am crezut că vor îndrăzni să taie pădurea. Imediat după ce am ajuns, am văzut camioanele care coborau de la cetate şi trosneau sub greutatea fagilor uriaşi tăiaţi, cu dia­metrul de peste un metru. Mulţi dintre ei nici măcar nu erau uscaţi. Bariera era pusă departe de locul faptei, că să nu putem vedea ce se întâmplă acolo. Am fost întâmpinaţi de o firmă privată de pază, deşi cred că acest sit UNESCO ar trebui păzit de Stat. La scurt timp, au sosit şi reprezentantul administraţiei de la Consiliul Judeţean, însoţit de oficialul spe­cialist în arheologie, care supra­ve­ghează lucrările. Erau foarte încordaţi şi nu ne-au permis accesul în cetate sub nicio formă, deşi nu se lucra în acel moment, şi ne-am arătat dispuşi să intrăm pe propria răspundere. Din discuţiile pe care le-am purtat cu cei doi oficiali, am re­ţinut că administraţia sitului nu are niciun fel de plan pe termen lung, pentru pro­tejarea zonei istorice, şi că ideea cu tăierea arbo­rilor este mai degrabă una alea­to­rie. Vor să taie 103 ar­bori, deşi nu s-au gândit nicio clipă ce im­pact va avea o ase­me­nea acţiu­ne pentru apa freatică, care, în lipsa vegetaţiei, ar putea să îşi ridice ni­velul, cu poten­ţialul de a afecta vesti­giile. Am mai încercat să aflăm ce soluţii au gă­sit pentru protecţia so­lului care a fost sta­bi­lizat de rădă­cinile arbo­rilor, mii de ani. Mi s-a răspuns că rădăcinile arborilor tă­iaţi vor asi­gu­ra protec­ţia solului la fel ca şi până acum, du­pă care... alţi bani şi alte proiecte, ca­re să în­drep­te ce se dis­truge acum. Oficialii au insistat că nu este vorba de o defrişare, deşi superiorii lor au declarat în presă că vor să taie toţi arborii şi să nu mai planteze nimic înapoi. Cu atâta încordare (eram ca pe un ring de box), am decis să ne retragem, cu "ochiul din cer", apelând la drona pe care o avem în dotare şi care a putut zbura suficient de aproape pen­tru a aduce dovezi că lucrările începute la ca­pitala lui Decebal sunt criminale: arbori monu­men­tali uriaşi au fost tăiaţi şi s-au prăbuşit pe zidurile dacice. Drumurile de scoatere a trun­chiu­rilor şi crengilor au răscolit şi ele istoria, lăsând răni adânci în sit, pentru că solul era dezgheţat şi îm­bibat cu apă. Au in­trat în zona mo­nu­men­te­lor cu TAF-ul, adică cel mai mare şi mai odi­os utilaj po­sibil, care ine­vi­tabil distru­ge solul. Nu înţeleg cum este posibil aşa ceva, în­tr-un sit UNESCO...

- Consiliul jude­ţean Hunedoara a anun­ţat că vrea să taie întreaga pădure aflată pe situl Sar­mizegetusa, peste 18 hectare de păduri vir­gine, sus­ţinând că are toate aprobările. Cum este po­sibil să razi un asemenea tezaur, în mod legal?

- Din declaraţiile oficialilor reiese că planurile de defrişare sunt supreme, adică tăierea celor 103 arbori este doar începutul sfârşitului. 17 din cele 18 hectare ale sitului urmează să fie golite complet de pă­dure. Sunt şocat de uşurinţa cu care aceste pla­nuri se pun în aplicare şi surprins că niciun procu­ror nu a sărit încă pe acest caz, în care adminis­tratorul lipsit de viziune a cerut defrişarea, iar mi­nistrul pădurilor le-a oferit o derogare, înarmat cu avizele oferite într-o singură săptămână de Garda Forestieră, Agenţia de Protecţia Mediului Hune­doa­ra şi de Romsilva. Prin această oroare, guvernul de astăzi are şansa să intre în memoria generaţiilor viitoare ca autor al distrugerii ruinelor dacice de la Sarmizegetusa. Pădurea a fost şi a rămas cea mai bună protecţie. Nu este nevoie să o tăiem ca să pro­tejăm oamenii şi situl. Acolo unde este nevoie, ea poate fi toaletată cu echipe de alpinişti utilitari, pen­tru a evita dărâmarea neprevăzută a trunchiu­ri­lor şi ramurilor mari. Pădurea trebuie să rămână per­manent cu arborii ei de toate vârstele. În gene­ral, ar trebui să fie un caz penal scăderea consis­ten­ţei pădurii la mai puţin de 60% din suprafaţă. Tre­buie păstrat fagul ca specie dominantă, în ames­tec cu paltinul de munte şi laricea, aşa acum era pe vre­mea dacilor.

- Se mai poate face ceva pentru oprirea dezas­trului ecologic preconizat la Sarmizegetusa?

- Prostia a lăsat deja urme definitive în sit, dar nu este prea târziu. Facem toate sesizările necesare, la cel mai înalt nivel, pentru a sista lucrările şi a si­gila situl. Nu vrem să cadă un cap, vrem să cadă în­treaga reţea. Rămâne să vedem din ancheta procu­rorilor dacă a fost vorba de prostie sau de crimă cu premeditare şi care a fost motivul sau planul care a început cu defrişarea.

AURORA PEŢAN
"Este absurd să ne imaginăm că dacii au ales acel loc splendid, în munţi, în mijlocul unor păduri seculare, pentru a-l goli de arbori şi a-şi construi capitala într-un gol de vegetaţie"

- La Sarmizegetusa Regia autorităţile au pus în balanţă istoria şi natura. Cum ar trebui să alegem?

- Eu cred că o pădure seculară este ea însăşi is­torie. Sigur, nu în sensul în care înţelege istoria un istoric de meserie, care cercetează urmele unor comunităţi umane, dar având sute de ani de exis­tenţă, pădurea face parte din trecutul nostru. Nu cred că trebuie să ale­gem între istorie şi natură în acest caz, câtă vreme acel loc este de două mii de ani acoperit de pădure: cetatea şi pădurea au supra­vieţuit şi s-au protejat împre­u­nă, de-a lungul a două milenii. Pe de altă parte, ideea că ar trebui să facem acest sit să arate ca pe vremea dacilor, asta însem­nând să îl curăţăm com­plet de pădure, cred că este o idee greşită. Aceasta este perspectiva omului mo­dern, care trăieşte într-un oraş fără vegetaţie, între betoane. Este absurd să ne imaginăm că dacii au ales acel loc splendid, în munţi, în mijlocul unor păduri seculare, pentru a-l goli de arbori şi a-şi construi capitala într-un gol de vegetaţie. Erau nişte oameni prea înţelepţi şi ataşaţi de natură ca să facă asta, aveau şi ei nevoie de um­bră, de verdeaţă, ca să nu mai vorbesc de aspectul estetic. Cu siguranţă, au înlăturat copacii în anumite zone, pentru a-şi am­plasa construcţiile şi pentru a-şi asigura vizibilitate spre anumite puncte, dar mai mult de atât nu era necesar. În plus, situl de astăzi nu mai este în starea iniţială, ca să înlăturăm toată pădurea de pe el, fără să existe consecinţe. În urmă cu două mii de ani terasele erau protejate de ziduri din piatră, existau canalizări, drenaje, exista o în­treagă infrastructură care ţinea situl în funcţiune, pe când astăzi, el este o ruină. Nu avem cum să îl mai aducem la starea de acum două mii de ani, chiar dacă am presupune, prin absurd, că dacii tăiaseră toată pădurea de acolo. Deci, pentru siguranţa situ­lui, în mod cert este mai bine să se păstreze vege­taţia, altfel vor fi o mulţime de obiective afectate de dispariţia pădurii, fiind ex­puse direct intemperiilor. Pentru siguranţa vizita­to­rilor este bine să se înlăture fagii cu probleme şi care le pot periclita viaţa, la fel şi pentru facilitarea cercetărilor arheologice în anumite zone, dar în ansamblu pădurea cred că face sitului mai mult bine decât rău.

Nici austriecii, nici ungurii, nici măcar comuniştii nu s-au atins de zona templelor dacice

- Există o poveste a pădurii din zona templelor dacice? A avut această pădure un destin?

- Da, această pădure se pare că a avut un destin al ei şi noi îl putem reconstitui pentru ultimii două mii de ani, când dacii au venit şi s-au instalat aici, într-o zonă care nu era foarte propice locuirii. Locul era acoperit de această pădure seculară şi ei au fost nevoiţi să facă amenajări de anvergură, în sensul că s-au făcut foarte multe terasări: în toată aşezarea exis­tă aproximativ 260 de terase! În aceste zone au fost înlăturaţi o parte dintre copaci şi au fost ampla­sate gospodării, ateliere... un fel de mini-cartiere. După cucerirea romană, pădurea şi-a intrat încet-încet înapoi, în drepturi, timp de sute de ani. În mo­mentul în care au fost redescoperite ruinele, mărtu­riile arată că acolo era o pădure foarte bătrână, spec­taculoasă. Primii oameni care au ajuns din nou în această zonă, în secolul al XIX-lea, descriu cu mare uimire şi emoţie un loc magic, cu fagi de 400 de ani, cu mulţi copaci bătrâni prăbuşiţi, totul fiind în­vă­luit într-un aer de poveste. În aceeaşi perioadă, fiscul austriac a iniţiat exploatări forestiere masive în zonă, pentru că luase avânt în Transilvania ex­ploatarea fierului şi era nevoie de man­gal pentru fie­răriile din comitatul Hune­doarei. S-au făcut ex­ploa­tări intense pe­ valea Grădiştei, dar s-a interzis atunci exploatarea pădurii în zona ruinelor da­cice, pentru a se proteja acest sit. Deci, nu s-a tăiat în zona templelor da­cice, deşi în apropiere s-au făcut defrişări. La începutul secolului XX, cercetătorii maghiari care au venit de la Budapesta, pentru a evalua importanţa acestor ce­tăţi, au convins Ministerul Agricul­turii să de­clare rezervaţie acest sit. Şi pădu­rea a ră­mas în continuare protejată. Mai târziu, în pe­rioada comunistă, s-a de­fri­­şat din nou în zona dea­lului Gră­dişte, dar 35 de hectare în zona Sarmize­ge­tusa au rămas ne­atin­se, în ace­laşi scop: pentru a se pro­teja ruinele şi pentru a păstra aspectul istoric al zonei. Totuşi, în timpul lucrărilor de conser­vare şi restaurare din anii 80, au fost înlăturaţi mai mulţi fagi care creşteau pe monumente, pentru a se pune în valoare situl şi a se facilita vizitarea lui. După cum putem să vedem, inter­ven­ţia nu a fost de anvergură, destinul pădurii seculare a mers mai departe până astăzi.

- Tăierile actuale au ca scop de­cla­rat protejarea monumentelor şi a turiştilor. Cum vi se pare această mo­tiva­re ofi­cială?

- Din declaraţiile în presă ale adminis­tratorilor am înţeles că, de fapt, se inten­ţionează înlăturarea totală a pădurii din sit, tăierile actuale fiind doar un prim pas. Un pas bizar, în general fiind puşi la pământ copaci din afara zonelor vizitabile. Nu i-ar fi afectat pe turişti decât în măsura în care administraţia se gândeşte să deschidă spre vizitare şi acele zone. E adevărat că de-a lungul timpului au fost copaci care au căzut peste ziduri şi au afectat monu­men­tul, dar dacă mai există un astfel de pe­ricol, copacii respectivi ar trebui scoşi cu foarte mare grijă, pentru a proteja vesti­giile, în niciun caz cu utilaje grele, cum se procedează acum. În ultimii ani, vizitatorii au luat amenzi usturătoare doar pentru sim­plul fapt că se aşezau pe iarbă în interiorul sitului, şi acum, o parte din sit arată ca un câmp de război, din cauza maşinilor grele cu care s-a lucrat în solul moale! Asta, în condiţiile în care se ştie că eventuale vestigii arheologice se află la doar câţiva centimetri adâncime în pă­mânt. În plus, din fotografiile şi filmările pe care le-am văzut, înţeleg că anumiţi copaci doborâţi de actuala administraţie au căzut tocmai pe zidul cetăţii! Nu îmi este clar rostul acestor lucrări, dacă ele au produs exact pagubele pe care au încercat să le evite?!

- Fiind monument UNESCO, Sarmizegetusa Regia nu trebuia să beneficieze de un tratament special din partea autorităţilor?

- Titulatura aceasta de Monument UNESCO este una onorifică, în primul rând: există doar în jur de o mie de monumente în întreaga lume ce poartă acest statut, şi printre ele se numără şi cetăţile dacice. Fiind un sit de importanţă mondială, care se remarcă prin unicitate, prin originalitate, prin stare de conservare, sigur că el trebuia pus în valoare şi tratat în mod special. În acelaşi timp, monumentele UNESCO sunt supuse unei legislaţii speciale. Orice fel de lucrări sau intervenţii în sit trebuie făcute numai în baza unui plan anual de gestiune, aprobat de Ministerul Culturii. Or, la Sarmizegetusa Regia nu există un asemenea plan, totul se face "la im­provizaţie". Ce se întâmplă acum la Sarmizegetusa, tăierea şi extragerea a peste o sută de copaci, ar fi trebuit să fie condiţionat drastic, fiind vorba de un monument UNESCO de importanţă mondială. Este inadmisibil să se acţioneze în acest sit ca într-o pă­dure oarecare! Din păcate, nemaiexistând un con­trol direct din partea Ministerului Culturii asupra monumentului şi în lipsa unui plan de management, asistăm la astfel de acţiuni făcute în mod nepro­fesionist de administraţia locală.

"Primii păzitori ai acestor vestigii ar trebui să fie arheologii!"

- Din punctul dvs. de vedere ce autorităţi ar trebui să intervină şi ce măsuri ar trebui să ia ele pentru a salva ce se mai poate salva?

- Există două direcţii care ar trebui să fie active în asemenea situaţii. Una ar trebui să fie reprezentată de arheologii care cercetează acest sit şi care ar tre­bui să interzică orice fel de lucrare care ar afecta si­tul. Ei ar trebui să fie primii păzitori ai acestor ves­tigii! Pe de altă parte, Ministerul Culturii ar trebui să se implice în supravegherea atentă a tot ce se în­tâm­plă cu un monument UNESCO. În nicio ţară din Eu­ropa (şi cunosc legislaţia europeană), nu se în­tâm­plă ce se întâmplă la noi: Ministerul Culturii să re­nunţe la orice fel de control asupra unui sit UNESCO, lă­sân­du-l doar în seama Consiliului Judeţean. Prin in­ter­mediul Institutului Naţional al Patrimoniului, sau prin alte pârghii, Ministerul Culturii trebuie să su­pra­vegheze permanent ce se întâmplă acolo şi să ceară rapoarte periodice detaliate, nu doar să dea nişte avize, fără să controleze rezultatele acestor acţiuni. Din păcate, ultimul control de care ştiu eu s-a făcut la Sarmizegetusa... din birou. Am citit acel raport, din care reieşea clar că reprezentanţii Insti­tutului Na­ţio­nal al Patrimoniului nici măcar nu fuseseră pe teren...