- Teoretic, există încă posibilitatea de a bloca măcelărirea legislaţiei care asigură independenţa justiţiei, echilibrul între puterile din stat şi integritatea celor care ocupă funcţii publice. Este de aşteptat ca preşedintele Iohannis să retrimită legile în Parlament în termen de 20 de zile, dar PSD-ALDE-UDMR vor convoca la rândul lor o sesiune specială în ianuarie pentru a le retrimite la Cotroceni, probabil neschimbate. Ultima posibilitate rămâne atunci contestarea la CCR de către preşedinte, opoziţie şi Procurorul general. Dar CCR, condusă de un politruc apropiat de Ion Iliescu, s-a dovedit deja un organism politizat, iar discuţia amicală, surprinsă de un fotograf între Florin Iordache şi judecătorul CCR Daniel Morar au trezit temeri privind o posibilă complicitate între unii membri ai CCR şi PSD, mai ales că parlamentarii majorităţii se pregătesc să voteze o superimunitate pentru membrii CCR. Realist vorbind, nu prea putem spera că majoritatea care decide la CCR va salva statul de drept, anticorupţia şi siguranţa cetăţeanului de zelul demolator al PSD, ALDE şi UDMR, chiar dacă aceste partide propun modificări ale Codurilor penale, care vor face aproape imposibilă identificarea şi pedepsirea tuturor infractorilor, inclusiv a celor de drept comun, pe care i-a revărsat deja asupra populaţiei, deschizând larg porţile penitenciarelor. UE şi SUA vor exercita probabil presiuni asupra guvernanţilor, dar şansele lor de succes sunt relative, atâta vreme cât aleşii PSD, ALDE şi UDMR urmăresc să anuleze dosarele penale ale lor şi ale colegilor lor de partid. Miza este prea mare pentru ei ca să cedeze, indiferent cine ar protesta. Mai rămâne deci arma protestelor masive de stradă, singurele care pot împiedica un dezastru, adică o restauraţie. Aşadar, exact ca în 1989, nu ne putem asigura "raţia de libertate" decât ieşind în stradă cu sutele de mii, nu doar cu zecile de mii, ca până acum, şi aceasta pentru că instituţiile menite să apere democraţia, ca Parlamentul şi CCR, de fapt au trădat-o.
- În plin sezon de comemorare a evenimentelor din decembrie 1989, Parchetul Militar a emis un comunicat bizar, care acreditează ideea unei lovituri de stat pregătită cu sprijinul armatei. Ce putem înţelege din acest demers?
- Demersul este într-adevăr bizar, pentru că Parchetului Militar nu a prezentat un document juridic. Rolul Parchetului este să instrumenteze dosare şi să întocmească rechizitorii pe care apoi să le trimită în instanţă, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz. În schimb, s-a reluat teoria loviturii de stat, susţinută ani de zile de Corneliu Vadim Tudor. Este o teorie cu implicaţii politice serioase, care aruncă în derizoriu revolta populară şi exonerează Securitatea lui Ceauşescu de orice răspundere pentru victimele din decembrie, pentru că, spun procurorii, diversiunea menită să creeze panică în rândul populaţiei, începând cu ziua de 21 decembrie, ar fi fost opera armatei. Această teorie a fost respinsă, cu argumente, de fostul procuror militar Dan Voinea, care susţine că abia după 22 decembrie poate fi vorba de o diversiune menită să creeze panică în rândul populaţiei. Nu putem deci să evaluăm veridicitatea afirmaţiilor din comunicatul Parchetului Militar, pentru că ele nu conţin nici o probă şi nici un element concret. Putem însă să ne întrebăm de ce am aşteptat 28 de ani pentru a primi doar un comunicat fără valoare juridică. Putem ghici şi un răspuns: demersul Parchetului este de fapt o încercare inabilă de a masca lipsa de voinţă şi de putinţă de a-i inculpa pe cei responsabili pentru morţii din decembrie. Vom afla, probabil, adevărul după ce ei vor părăsi această lume, cu condiţia să nu fie divinizaţi de urmaşii pe care ni i-au lăsat plocon, aşa cum s-a întâmplat cu fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, decedat de curând şi transformat de unele televiziuni din călău al naţiunii în erou naţional. Desigur, vechea gardă comunistă şi susţinătorii lor din actuala putere au tot interesul să-i convingă pe români că nu şi-au dobândit libertatea ieşind în stradă, ci au primit-o în "dar" de la eşalonul doi al nomenklaturii şi de la conspiraţioniştii (KGB-işti?) din armată. Diversioniştii anului 2017 uită însă că românii şi-au luat libertatea în serios, indiferent cum au primit-o, şi nu vor s-o "înapoieze" noii nomenklaturi. Lupta pentru libertate şi dreptate nu s-a terminat.