MIRCEA COŞEA, Profesor universitar de Economie
"Suntem o ţară care trăieşte pe credit"
2017 este un an pierdut pentru România, nu atât prin ce s-a făcut, cât prin ce nu s-a întâmplat. Trebuia să înceapă schimbarea modelului de creştere economică. În lume, modelul economic neoliberal este regândit pe baza a două mari criterii: înlocuirea rolului statului naţional în relaţiile economice internaţionale, cu rolul companiilor multinaţionale şi modificarea diviziunii internaţionale a muncii, în concordanţă cu revoluţia industrială de tip 4.0 (informatizare, robotizare). Fără o rapidă racordare la acest proces, România va rămâne la periferia dezvoltării pieţii mondiale. Noi avem deocamdată o industrie de tip manufacturier: producem ce ne dau alţii să lucrăm, care cercetează, imaginează, creează şi vând pe piaţa internaţională. Situaţia noastră este şi mai precară, pentru că exportăm producţiile industriale în principal în două, trei ţări din nucleul dur al Uniunii Europene, deci, depindem în cea mai mare măsură de ele. Dacă pieţele acestor ţări suferă schimbări majore, ne pot provoca nouă o catastrofă din punct de vedere al exporturilor. În altă ordine de idei, în 2017 am înregistrat cea mai mare creştere economică din UE şi din istoria noastră post-decembristă. O creştere pe consum - stimulat, la rândul lui, de majorarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor şi de reducerea TVA la anumite produse. Un consum care nu face bani, ci învârte bani, deci dăunător pe termen lung. Banii pleacă din România, pentru că peste 70% din produse sunt de import, iar din aceste 70 de procente, 78% sunt bunuri alimentare. Suntem o ţară care trăieşte pe credit. Deoarece avem şi o creştere foarte mare şi a deficitului balanţei comerciale - adică exportăm mult mai puţin decât importăm. Şi importăm tehnologie cu care să ne modernizăm şi dezvoltăm. De asemenea, inflaţia a crescut şi ea semnificativ şi va mai creşte, în opinia mea, în 2018, până la 5%. Însă, aceste efecte vin din guvernarea din 2016. Guvernarea din 2017 va influenţa economia abia anul viitor. Impactul unor măsuri importante, cum sunt cele privind introducerea Split TVA şi trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, este încă necunoscut şi de el vor depinde altele. Cert este că aceste două măsuri singure cresc cheltuielile de logistică ale angajatorilor şi se vor vedea în costurile produselor şi serviciilor.
Guvernul a prevăzut o reducere a cheltuielilor cu personalul birocratic, ceea ce era necesar. În plus, pentru prima dată în ultimii ani, proiectul de buget naţional conţine şi sume pentru investiţii. Pe de altă parte, capitalul străin este în expectativă, din mai multe motive, care ţin de evenimente internaţionale, dar şi de politica locală. Or, fără o infuzie masivă de capital din afară, ne va fi foarte greu.
Aşadar, indiferent de efectele guvernării din 2017, e obligatoriu ca economia să devină prioritară şi tratată cu maximă seriozitate în 2018. Dacă ratăm şi 2018 în privinţa restructurării economice, intrăm într-o perioadă extrem de complicată pentru următorii cinci sau zece ani. Mai ales că, începând cu 2019, urmează un ciclu electoral cu mai multe etape: alegeri prezidenţiale, europarlamentare, locale şi legislative - care blochează economia.
LIVIU AVRAM, redactor-şef adjunct la "Adevărul"
"Prin noile legi ale Justiţiei, România riscă să devină raiul infractorilor"
După ce între 31 ianuarie şi 1 februarie a.c., la ceas de noapte, Guvernul a adoptat Ordonanţa 13, cu modificări ale legislaţiei penale care, printre altele, dezincriminau total sau parţial infracţiuni precum abuzul şi neglijenţa în serviciu, am asistat la cele mai mari proteste de stradă din România de la Revoluţie încoace. Guvernul a fost nevoit să retragă Ordonanţa, iar ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a demisionat. Au urmat luni tensionate, în care nimeni nu-şi făcea iluzii că Puterea va renunţa la planurile sale, dar toţi aşteptau să vadă cum le va pune în practică. Noul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, s-a angajat să elaboreze o legislaţie conformă cu standardele europene, iar în 23 august i-a detaliat principiile. Confruntat cu critici acerbe şi cu avize negative de la Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul Toader a abandonat proiectele de lege pe care le elaborase şi le-a trimis direct la Parlament, fără să le mai treacă prin Guvern. Între timp, sub pretextul implementării unor directive europene şi al punerii în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale a României, Parlamentul a înfiinţat o comisie specială comună, de modificare a legilor Justiţiei şi a legislaţiei penale. Într-un gest de maximă sfidare publică, în fruntea acestei comisii a fost numit deputatul PSD Florin Iordache, autorul Ordonanţei 13.
A urmat un simulacru de dezbatere publică în comisie, unde argumentele raţionale au fost înfrânte prin votul majorităţii. Cele trei legi ale Justiţiei, deşi extrem de complexe, au fost trimise în Parlament, unde au fost votate într-o cadenţă fulgerătoare, în care deputaţii nici măcar nu au apucat să afle ce anume votează. Rezultatul: independenţa operaţională a procurorilor a fost abrogată, iar aceştia au fost puşi sub autoritatea totală a şefilor ierarhici şi a ministrului Justiţiei. Renaşte astfel atmosfera de intimidare a sistemului care era regula până prin anii 2004-2005. Dacă e să comparăm ce se întâmplă cu o coridă, putem spune că majoritatea parlamentară e toreadorul, iar taurul este sistemul de Justiţie. Modificările la Legile Justiţiei au fost săgeţile pe care toreadorul le-a înfipt în greabănul taurului, ca să-l sleiască de puteri. Lovitura finală o dă atunci când înfige spada, printre omoplaţi, direct în inimă.
La ora la care vorbim, Comisia Iordache a primit din partea PSD-ALDE peste 50 de pagini de amendamente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Absolut toate sunt în favoarea infractorilor şi niciunul în favoarea victimelor. Dacă vor fi adoptate, fie şi doar o parte dintre ele, România va deveni un veritabil rai al infractorilor. Toreadorul a ridicat, aşadar, spada.
"Suntem obligaţi la un balet diplomatic complicat între UE şi SUA"
Să vedem de ce victoria republicanilor - reprezentaţi de un outsider - are impact asupra lumii, deci şi asupra noastră. În primul rând, pentru că statul român socializa diplomatic, de opt ani, cu o administraţie democrată şi are acum interesul de a-şi ţese relaţii cu o administraţie republicană subminată intern de războiul (radicalizat în media) dintre "progresiştii" (neconsolaţi) şi "conservatorii" care îşi montează încă "tabăra". Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis a pecetluit oficial acest nou capitol: să vedem ce urmează... Apoi, pentru că Donald Trump are un program paradoxal, mai coerent decât spun adversarii săi: el se simte încărcat cu legitimitatea votului celor care l-au adus la Casa Albă: americanii din clasa de mijloc erodată de utopiile globaliste ale elitei liberale. Lor le datorează aşadar o politică protecţionistă în materie de economie şi comerţ şi noul preşedinte n-a stat, pe acest plan, cu braţele încrucişate. În fine, pentru că Trump, rănit şi consumat de guerilla mediatică din SUA, va avea cu siguranţă ambiţia de a reclădi forţa ţării sale la nivel global. Nu spun că "are nevoie de un război" (desigur limitat, local), ci doar că preşedintele va dori să depăşească pacifismul vag al predecesorului democrat: va lua decizii cu impact mult mai vizibil... Deocamdată, a menţinut sancţiunile asupra Rusiei, a pus la punct Coreea de Nord, a reintrodus Iranul pe lista statelor-problemă, a gonit ISIS din Siria/Irak şi a revenit la o relaţie excelentă cu Israelul. Trump nu e foarte iubit (cel puţin până acum) de liderii UE, iar Brexit va avea oricum, printre alte efecte, o anumită slăbire a legăturii transatlantice. În acest context, România - a cărei siguranţă militară e garantată exclusiv (şi suficient) de NATO, va trebui să facă un balet diplomatic destul de complicat, evitând poziţiile unilaterale sau exclusive. Ne aflăm - se tot repetă, de parcă de fapt n-am priceput asta - pe acest flanc estic al Alianţei, o zonă obiectiv fragilă! De aceea, dincolo de tribulaţiile politicianismului autohton, sper ca decidenţii români să-şi amintească mereu că fără Deveselu şi Kogălniceanu, fără 2% din PIB la Armată şi fără achiziiţile de modernizare (deja deblocate), suntem prea expuşi la riscuri pe care nu le putem gestiona...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
