Dacă ai avea doar atât de făcut, ce bine ar fi! Dar totul se-nvârte în jurul tău; pe ce să pui mâna mai întâi? Bucătăria aşteaptă, bradul aşteaptă, copiii aşteaptă, ca-ntotdeauna, totul este pe spinarea femeilor. De unde atâta moral ca să mai fii şi frumoasă? Şi totuşi: uitaţi grijile, încercaţi să gândiţi "pozitiv", ca americanii, se pare că lor metoda le reuşeşte, mobilizaţi-vă gândurile pe ideea de sărbătoare, pe bucuria pe care ea le-o aduce copiilor şi, mai ales, urmaţi sfaturile pe care vi le dăm.
* Până în seara de Crăciun şi apoi până la Revelion, lăsaţi deoparte grăsimile şi mâncarea gătită, cafeaua în abuz şi ţigările. Puneţi în dulap alcoolul şi băuturile acidulate şi redescoperiţi virtuţile plantelor. Beţi pe săturate infuzii de cimbru şi de rozmarin, ele au forţa de a dezintoxica organismul. La fel, salvia. Această plantă miraculoasă are proprietăţi tonice, digestive şi activează toate funcţiile corpului. Învăţaţi, de asemenea, că menta, măceşul şi busuiocul calmează nervii; că lămâia drenează şi decongestionează ficatul, că morcovul curăţă sângele şi îl reînnoieşte şi că mierea facilitează digestia.
* Şi apoi, chiar dacă vă vine greu, râdeţi! Un minut de râs echivalează cu trei sferturi de oră de relaxare. Sau cel puţin surâdeţi, e excelent pentru tonicitatea pielii şi a obrazului.
* Vreţi să fiţi în formă maximă a doua zi? Puneţi seara la macerat un ou cu coaja foarte albă în suc de lămâie natural. Dimineaţă, beţi acest suc pe stomacul gol: prezenţa în organism a unui supliment de ioni de calciu provoacă o înviorare puternică şi o detentă a sistemului neurovegetativ. A doua zi dimineaţa, după ce aţi înghiţit această licoare magică, luaţi un mic dejun substanţial, în care înlocuiţi cafeaua cu ceai de cimbru, de rozmarin sau un suc de lămâie cald, amestecat cu miere. Apoi duceţi-vă în baie şi faceţi duş: cald-rece, cald-rece.
* Spre seară, lăsaţi-vă timp pentru a face o baie-miracol: într-un vas mai mare, cu apă clocotită, puneţi 100 de grame de sare marină (se găseşte la farmacie), un pumn de lavandă, unul de cimbru sau de rozmarin. Lăsaţi să fiarbă totul vreme de o oră la foc mic, apoi lăsaţi decoctul să se infuzeze vreme de zece minute. Filtraţi lichidul şi turnaţi-l în apa din baie, care va deveni o baie de întinerire.
* În sfârşit, în vreme ce faceţi ultimele aranjamente în casă, înainte de a deschide uşa unde se află pomul, oferiţi-vă o clipă de singurătate, aprindeţi o lumânare şi credeţi, aşa cum cred toţi copiii, în Moş Crăciun. El există. În seara sfintei sărbători veţi fi fericită. Iar fericirea este cel mai frumos fard al unei femei.