Nana Victoria are 90 de ani şi locuieşte dincolo de Mureş, în satul Balşa. Casa ei nu e nici mare, nici mică: are două camere şi un hol, o cămară şi o grădină. Locuieşte într-o singură cameră şi când am intrat prima oară la ea mi-a venit în minte cuvântul "izbă" din romanele lui Tolstoi. În camera ei cu podele vechi de lemn, nana Victoria are o masă, două scaune, un pat batrânesc şi o sobă cu plită. Pe sobă are două oale în care mereu fierbe ceva. La fereastră sunt două muşcate. Cam asta e toată averea ei. A! Şi ar mai fi un pisoi fără nume. Pe un perete are o icoană cu Maica Domnului, alături de care aşteaptă Crăciunul.
- Bună ziua, nană!
- Bună ziua! Da' ce de musafiri am azi! Că azi fură şi din Orăştie şi bătură la poartă. Un băiat şi o doamnă. Intrară, că eu nu ţân încuiat niciodată. Şi viniră şi steteră aici şi citiră din Biblie. Şi mă întrebară dacă ştiu cum îl cheamă pe Dumnezău. Îi spusei, zic, Iehova. Şi se miră că de unde ştiu. Mă întrebară că la ce biserică merg şi eu spusei că la ortodocşi. Mă pupă doamna când plecă de-acia, aşa îi plăcu cum vorbirăm! I-am zis: Dacă plecarăţi de dimineaţă de acasă, nu vreţi o felie de pită cu dulceaţă? Da' nu or vrut, o zis că o mâncat când a plecat de acasă. Şi mă pupă când plecă, bat-o focu' ei! Şi i-am zis: Nu mă mai pupa, doamnă, că îs bătrână şi urâtă... la anii mei...
- Nană Victoria, te-ai pregătit de Crăciun?
- Mi-am făcut şi eu în cea casă (cealaltă cameră), că am şi betejit cât am făcut. Am făcut şi cârpele (ştergarele) de pe pereţi şi ferestrele, toate! Tăt ce-am avut, că mă dor şi acum deştele. Să vă arăt. Uite aici, pe pat, am pus alt lipideu, dar tăt de-ăla fain, ales. Am avut mai multe, da' le-am vândut în tinereţe, ca să putem face altele. Am câştigat un ban din mâinile mele, că uite, aici stăteam cu acu' la fereastră şi tăt împunjeam la ele. Tătă noaptea ţeseam. Sâmbătă am făcut tăt, şi colidoru (holul) l-am prăfuit (l-am şters de praf), tăt. Cum ăi fi lucrat eu atâtea covoare alese, nu ştiu! Iarna lucram, că în rest eram ba cu vitele, ba puneam grâu şi cucuruz, ba la seceră. Tăt am prăfuit, şi oglinda! Nu-i nu ştiu ce, da' îi curat.
- Dar de ce trebuie să fie curat de Crăciun?
- Păi vine Iisus în lume şi ajunje în tăte casele. Şi cu altă cu ce să îl primesc? Cu rugăciune şi curăţenie.
- În fotografia asta din perete cine este?
- Aici în poză e omu' mieu şi cu mine. Să zic că eram parcă la un târgu?
- Ie? Se poate! Ionu era tânăr pe atunci. A avut 83 de ani când o murit şi eu am ajuns la 90, vai mie!
- Asta e casa părintească? Aici v-aţi născut?
- Nuuu. Asta e casă ce am făcut-o eu cu Ionu, pe un teren de la părinţii mei. Când venirăm aici, era doar un gard de spini, atât. Eu m-am născut în satul de sus, în Pîrîieni. Eu şi-am mai avut şi o soră. Ea s-o măritat şi o plecat cu omul ei la Deva şi... ea e moartă de mult. Cu doi ani era mai mare ca mine şi io... uite cât am trăit! Doooamne! Şi nu-s bolnavă, nu mă doare nimic în corp. Câte o ţâră capu... mai ameţesc, că îi bătrân, n-are cum... Şi mânc! Am poftă de mâncare şi mânc! Doamne, Doamne! Tată, fii cu mine şi mă ajută!
- Şi cum era în Pîrîieni? Aţi avut viaţă frumoasă acolo?
- Acolo eram cu vară, cu iarnă, că acolo aveam căşile noastre. Era pe vârfu' muntelui. Nu ne trebuia să coborâm. A fost frumos cât or trăit părinţii mei. Şi-ai mei părinţi or murit din vreme... Io n-am avut 15 ani când o murit mama. Când o murit tata aveam 17. Mama o fost odată la Joaj (Geoagiu), că nu erau bucate ca acum, să cumpere. Şi o dus un sac cu cucuruz în spate de-acolo. Că aici nu ierea. Şi s-o răcit şi s-o pus pe pat că ea nu mai poate, că e răcită. Şi avea o soacră, stătea aici, mai sus. Şi ea i-o adus ţuică să bea şi ouă fierte să mânce. Şi gata, imediat o dat în gălbinare. Şi o murit. Da' tata a avut aşe, o bubă la gât, şi nici lui nu a avut ce să-i facă doctorul şi o murit la 42, că mama murise la 37. Şi aşa am rămas fără milă, fără nic', n-am ştiut să fac nici o mămăligă. Pe sora mea a luat-o de suflet o mătuşă şi uite că Dumnezeu mi-a dat şi mie cap, de-am putut să fac şi casa asta şi tăt ce vezi în ea, tăt cu mâna mea. Şi-am şi vândut. Că ni trebuia bani şi pe-atunci nu era serviciu ca acum. Apoi omu' meu a apucat în serviciu, da' nu se ajunjeau banii. Şi făceam cămeşi ţărăneşti şi poale şi costume ca să ne îmbrăcăm noi şi mai şi vindeam din ele. Am cărat piatră şi lemn şi am făcut căsuţa asta eu cu omu'.
- Cum l-ai cunoscut pe soţul dumitale?
- La joc ne-am cunoscut că ne plăcea la amândoi jocul, arză-l focul! Noi începeam, noi gătam jocul! Şi până o fo copilu' de trei ani, tăt am mers la joc cu omu' mieu. Aşa a trecut viaţa noastră şi tinereţea. Mă mir cum mă mai ţân picioarele de atâta joc, că am mers şi la nunţi şi la hore şi unde a fost... la multă lume. Şi-aveam cămeşi cusute frumos, costume brodate şi poale în patru lături, că aşe să-nfoia cân' mă rotea! Două rânduri de poale şi de haine am rupt la joc! Să ştii că nu era rău nici atunci. Nu era rău. Erau învârtite de-acelea cum se jucau la ţară, de mult! Apăi noi începeam, noi gătam. Mi-a plăcut şi mie, şi lui. Doamne, iartă-l că, iaca, e mort de vreo 13 ani. Io am trăit mult după el. Şi cred că mai trăiesc. Că dacă nu mă doare nimic! De mâncat, mânc! Toţi îs morţi, numa' eu am trăit mai mult, nu ştiu că de ce. Da' şi lucrez, că doar numai eu ţân grădina. Cu grădina, că dacă nu am animale şi nici porc, ce să fac? Până anul ăsta am ţinut şi porc, numai anul ăsta nu am ţinut. Anul ăsta cumpăr, că bani am. Că am pensie mare după Ion, şapte milioane am. Şi câteva sute! Şi am strâns, şi de 3-4 milioane iau tăt ce îmi trebuie de la careva.
- La biserică mergeţi?
- Mergeam la biserica noastră, că e frumoasă. Îmi plăcea să merg şi parcă plecam de acolo cu o viaţă mai bună. Or fost şi preoţi cumsecade. Când m-am măritat cu omul meu, era la biserică un preot, atâta vorbea de frumos că nu puteai să nu plângi! Foarte frumos! Şi-apăi tot or venit alţii, că acela o murit. Şi acum mergeam, că e un părinte... atâta e de gospodar! Atâta e de vrednic! Da' acuma nu am mai fost de mult la biserică. Da' ştii de ce? Mi-a venit rău şi am căzut în biserică. Şi o vecină de aici şi cu cantorul m-au adus cu maşina până acasă. Şi mi-o fost frică că mai ameţesc. Nu ştiu ce ameţeală mi-o venit, că eu nu prea păţesc de-astea. Da' acolo în biserică am ameţit, pesemne am zis că de la fumu' de la lumânări. Nu ştiu. De-atunci nu am mai mers că mi-o fo' frică să nu cad. Am biblie de când era bunicul şi tăt citesc din ea. Nu am mai mers la biserică, da' citesc cuvintele sfinte.
- Pe pisoi cum îl cheamă?
- Nu are nume. Da' e bun, că prinde şoareci, şi odată a prins şi un şobolan. Harnic. Şi atâta de cuminte... e tânăr, da' e deştept. El numa' dacă simte miros de şoarece stă şi aşteaptă. Noaptea dacă îl las în casă, că afară îi frig, dă-l în focul lui, vine să se pună pe pătură la mine, pe picioarele mele, îi place că e căldură. Da' şi mie îmi place, că şi mie îmi dă căldură ca de la sobă! Da' de unde, nu ştiu, că-i numa' o ţâră. Câteodată sare şi pe picioarele mele şi îl simţescu, îmi pare greu. Şi dacă îi zic dă-te jos, mere jos. Îi zic: Nu e voie! Şi el dă din căpuţ că nu, înţelege că nu e voie. Mi l-a adus de mic, mic. Îi pun mâncare, nu prea mâncă. Da' eu îi pun de mâncare că îmi place de el, că îi harnic şi cuminte. Îi dau şi un pic de slăninuţă, i-o tai aşe, felii mărunte, că îi gingaş şi el...
- Ce o să faceţi în seara de Crăciun?
- Stau aici, la masă. Mă rog şi mă gândescu. Mă gândescu - Doamne, mulţam, că am trăit mult, dacă mor mâine, nu-mi pare rău! Că am trăit destul şi-acu', la bătrâneţe, nu rău am trăit. Acu' numa' grădinuţa asta o mai am, da' am avut di tăti în ea. Şi morcovi, şi cartofi, şi roşii, şi patrânjei. Di tăti câte mi-or trebuit! Şi pe la miezul nopţii mă întorc către icoana cu Maica Domnului şi mă rog şi mă bucur că Dumnezău prin Ea s-a făcut om ca şi noi. Şi îs bucuroasă, aşe, şi parcă tătă casa mi se umple de înjeri.