Acasă la nana Victoria

Când vine Iisus în lume

Nana Victoria are 90 de ani și locuiește din­colo de Mureș, în satul Balșa. Ca­sa ei nu e nici mare, nici mică: are do­uă camere și un hol, o cămară și o grădină. Lo­cuiește într-o singură cameră și când am in­trat prima oară la ea mi-a venit în minte cu­vân­tul "izbă" din romanele lui Tolstoi. În ca­me­ra ei cu podele vechi de lemn, nana Victoria are o ma­să, două scaune, un pat batrânesc și o sobă cu plită. Pe sobă are două oale în care mereu fier­be ceva. La fereastră sunt două mușcate. Cam as­ta e toată averea ei. A! Și ar mai fi un pisoi fă­ră nume. Pe un perete are o icoană cu Maica Dom­nului, ală­turi de care așteaptă Crăciunul.

- Bună ziua, nană!

- Bună ziua! Da' ce de musafiri am azi! Că azi fură și din Orăștie și bătură la poartă. Un băiat și o doamnă. Intrară, că eu nu țân încuiat niciodată. Și viniră și steteră aici și citiră din Biblie. Și mă întrebară dacă știu cum îl cheamă pe Dumnezău. Îi spusei, zic, Iehova. Și se miră că de unde știu. Mă întrebară că la ce biserică merg și eu spusei că la ortodocși. Mă pupă doamna când plecă de-acia, așa îi plăcu cum vorbirăm! I-am zis: Dacă plecarăți de di­mineață de acasă, nu vreți o felie de pită cu dul­ceață? Da' nu or vrut, o zis că o mâncat când a ple­cat de acasă. Și mă pupă când plecă, bat-o focu' ei! Și i-am zis: Nu mă mai pupa, doamnă, că îs bătrână și urâtă... la anii mei...

- Nană Victoria, te-ai pregătit de Crăciun?

- Mi-am făcut și eu în cea casă (cealaltă ca­meră), că am și betejit cât am făcut. Am făcut și cârpele (ștergarele) de pe pereți și ferestrele, toate! Tăt ce-am avut, că mă dor și acum deștele. Să vă arăt. Uite aici, pe pat, am pus alt lipideu, dar tăt de-ăla fain, ales. Am avut mai multe, da' le-am vândut în tinerețe, ca să putem face altele. Am câștigat un ban din mâinile mele, că uite, aici stăteam cu acu' la fereastră și tăt împunjeam la ele. Tătă noaptea țeseam. Sâmbătă am făcut tăt, și colidoru (holul) l-am prăfuit (l-am șters de praf), tăt. Cum ăi fi lu­crat eu atâtea covoare alese, nu știu! Iarna lucram, că în rest eram ba cu vitele, ba puneam grâu și cucu­­ruz, ba la seceră. Tăt am prăfuit, și oglinda! Nu-i nu știu ce, da' îi curat.

- Dar de ce trebuie să fie curat de Crăciun?

- Păi vine Iisus în lume și ajunje în tăte casele. Și cu altă cu ce să îl primesc? Cu rugăciune și curățenie.

- În fotografia asta din perete cine este?

- Aici în poză e omu' mieu și cu mine. Să zic că eram parcă la un târgu?

- Păi cred că e de la nuntă, că sunteți mireasă.

- Ie? Se poate! Ionu era tânăr pe atunci. A avut 83 de ani când o murit și eu am ajuns la 90, vai mie!

- Asta e casa părintească? Aici v-ați născut?

- Nuuu. Asta e casă ce am făcut-o eu cu Ionu, pe un teren de la părinții mei. Când venirăm aici, era doar un gard de spini, atât. Eu m-am născut în satul de sus, în Pîrîieni. Eu și-am mai avut și o soră. Ea s-o măritat și o plecat cu omul ei la Deva și... ea e moar­tă de mult. Cu doi ani era mai mare ca mine și io... uite cât am trăit! Doooamne! Și nu-s bol­na­vă, nu mă doare nimic în corp. Câ­te o țâră capu... mai ame­țesc, că îi bătrân, n-are cum... Și mânc! Am poftă de mân­care și mânc! Doam­ne, Doamne! Tată, fii cu mine și mă ajută!

- Și cum era în Pîrîieni? Ați avut viață fru­moasă acolo?

- Acolo eram cu vară, cu iarnă, că acolo aveam cășile noastre. Era pe vârfu' muntelui. Nu ne tre­buia să coborâm. A fost frumos cât or trăit părinții mei. Și-ai mei părinți or murit din vreme... Io n-am avut 15 ani când o murit mama. Când o murit tata aveam 17. Mama o fost odată la Joaj (Geoagiu), că nu erau bucate ca acum, să cumpere. Și o dus un sac cu cucuruz în spate de-aco­­lo. Că aici nu ierea. Și s-o răcit și s-o pus pe pat că ea nu mai poate, că e răcită. Și avea o soacră, stătea aici, mai sus. Și ea i-o adus țuică să bea și ouă fierte să mânce. Și gata, imediat o dat în gălbinare. Și o murit. Da' tata a avut așe, o bubă la gât, și nici lui nu a avut ce să-i facă doctorul și o murit la 42, că mama murise la 37. Și așa am rămas fără milă, fără nic', n-am știut să fac nici o mămăligă. Pe sora mea a luat-o de suflet o mătușă și uite că Dum­nezeu mi-a dat și mie cap, de-am putut să fac și casa asta și tăt ce vezi în ea, tăt cu mâna mea. Și-am și vândut. Că ni trebuia bani și pe-atunci nu era serviciu ca acum. Apoi omu' meu a apu­cat în ser­viciu, da' nu se ajunjeau banii. Și fă­ceam cămeși țărănești și poale și cos­tume ca să ne îmbrăcăm noi și mai și vindeam din ele. Am cărat piatră și lemn și am făcut căsuța asta eu cu omu'.

- Cum l-ai cunoscut pe soțul dumitale?

- La joc ne-am cunoscut că ne plăcea la amân­doi jocul, arză-l focul! Noi începeam, noi gă­tam jocul! Și până o fo copilu' de trei ani, tăt am mers la joc cu omu' mieu. Așa a trecut viața noastră și ti­nerețea. Mă mir cum mă mai țân picioarele de atâ­ta joc, că am mers și la nunți și la hore și unde a fost... la multă lume. Și-aveam cămeși cusute fru­mos, costume brodate și poa­le în patru lături, că așe să-nfoia cân' mă ro­tea! Două rânduri de poa­le și de haine am rupt la joc! Să știi că nu era rău nici atunci. Nu era rău. Erau învârtite de-ace­­lea cum se jucau la țară, de mult! Apăi noi în­ce­peam, noi gătam. Mi-a plă­cut și mie, și lui. Doam­­ne, iar­tă-l că, iaca, e mort de vreo 13 ani. Io am trăit mult după el. Și cred că mai trăiesc. Că dacă nu mă doare nimic! De mân­cat, mânc! Toți îs morți, numa' eu am trăit mai mult, nu știu că de ce. Da' și lucrez, că doar numai eu țân gră­dina. Cu grădina, că dacă nu am animale și nici porc, ce să fac? Până anul ăsta am ținut și porc, numai anul ăsta nu am ținut. Anul ăsta cum­păr, că bani am. Că am pensie mare după Ion, șapte milioane am. Și câteva sute! Și am strâns, și de 3-4 milioane iau tăt ce îmi tre­buie de la careva.

- La biserică mergeți?

- Mergeam la biserica noastră, că e frumoasă. Îmi plăcea să merg și parcă plecam de acolo cu o viață mai bună. Or fost și preoți cum­se­cade. Când m-am măritat cu omul meu, era la biserică un preot, atâ­ta vor­bea de frumos că nu pu­teai să nu plângi! Foarte fru­mos! Și-apăi tot or venit al­ții, că ace­la o murit. Și acum mer­­geam, că e un părinte... atâ­ta e de gos­podar! Atâta e de vred­nic! Da' acuma nu am mai fost de mult la biserică. Da' știi de ce? Mi-a venit rău și am căzut în bi­serică. Și o vecină de aici și cu can­torul m-au adus cu mașina până acasă. Și mi-o fost frică că mai amețesc. Nu știu ce ame­țea­lă mi-o venit, că eu nu prea pă­țesc de-astea. Da' acolo în biserică am amețit, pesemne am zis că de la fumu' de la lumânări. Nu știu. De-atunci nu am mai mers că mi-o fo' frică să nu cad. Am biblie de când era bunicul și tăt citesc din ea. Nu am mai mers la biserică, da' citesc cuvintele sfinte.

- Pe pisoi cum îl cheamă?

- Nu are nume. Da' e bun, că prinde șoareci, și oda­tă a prins și un șobolan. Harnic. Și atâta de cu­minte... e tânăr, da' e deștept. El numa' dacă simte mi­ros de șoarece stă și așteaptă. Noaptea dacă îl las în casă, că afară îi frig, dă-l în focul lui, vine să se pună pe pătură la mine, pe picioarele mele, îi place că e căldură. Da' și mie îmi place, că și mie îmi dă căl­dură ca de la sobă! Da' de unde, nu știu, că-i nu­ma' o țâră. Câteodată sare și pe picioarele mele și îl simțescu, îmi pare greu. Și dacă îi zic dă-te jos, mere jos. Îi zic: Nu e voie! Și el dă din că­puț că nu, înțelege că nu e voie. Mi l-a adus de mic, mic. Îi pun mâncare, nu prea mâncă. Da' eu îi pun de mâncare că îmi place de el, că îi harnic și cuminte. Îi dau și un pic de slăninuță, i-o tai așe, felii mărunte, că îi gingaș și el...

- Ce o să faceți în seara de Crăciun?

- Stau aici, la masă. Mă rog și mă gândescu. Mă gân­descu - Doamne, mulțam, că am trăit mult, dacă mor mâine, nu-mi pare rău! Că am trăit des­tul și-acu', la bătrânețe, nu rău am trăit. Acu' numa' grădinuța asta o mai am, da' am avut di tăti în ea. Și morcovi, și cartofi, și roșii, și pa­trânjei. Di tăti câte mi-or tre­buit! Și pe la miezul nopții mă în­torc către icoana cu Maica Dom­nului și mă rog și mă bucur că Dumnezău prin Ea s-a făcut om ca și noi. Și îs bucuroasă, așe, și parcă tătă casa mi se um­ple de înjeri.