O vârstă a deplinei puteri creatoare. Un timp în care îți poți duce la capăt proiecte pe care le-ai "pritocit" o viață întreagă. Asta, dacă nu vine moartea hoțește, și te ia brusc, din mijlocul celor dragi inimii tale. Dintre cărțile tale, dintre manuscrisele tale, dintre studenții tăi. Așa cum i s-a întâmplat lui Sorin, cu trei ani în urmă. Pe 26 noiembrie 2014, mai precis.
Noi doi am avut o relație de prietenie frumoasă. Nu ne sunam toată ziua bună-ziua ca să ne povestim banalități, nu ne vedeam mai deloc în timpul săptămânii, dar, aproape în fiecare duminică, ne întâlneam la Biserica Sfânta Vineri (Cuvioasa Parascheva) din cartierul nostru. Iar după Sfânta Liturghie, aveam un fel de ritual: mergeam împreună să ne bem cafeaua. Sau rar, foarte rar, în verile când era caniculă, beam câte o bere. Și povesteam...
El îmi vorbea despre proiectele sale literare și jurnalistice, eu îi ceream sfaturi legate de stilul unor materiale de presă sau despre modul în care să-mi structurez cărțile de poezie. Și de fiecare dată, găseam la el empatie, implicare și un sfat bun. Iar tonul pe care vorbea nu a fost niciodată ca de la profesor la învățăcel, deși el preda la facultatea pe care am absolvit-o și eu.
Sorin a fost un om delicat. De o rară modestie și de un bun-simț vecin cu sfiala. Asta, deși era doctor în științele comunicării, membru al Uniunii Scriitorilor, cunoscut prozator, publicist și dascăl de jurnalism. Nu făcea caz de legătura sa de rudenie cu Marin Preda, deși îi era nepot și i-a moștenit din plin talentul și tenacitatea.
Sorin avea, ca fiecare dintre noi, spaimele sale. Și luptele sale. Cea mai mare bătălie a vieții sale a dus-o cu fumatul. Până la urmă a învins. Dar greu. Foarte greu. Cumplit de greu. A fost apoi teama de boală. Inima îi dăduse semne timpurii că nu este bine. Știa că trebuie să se opereze, dar greu a luat decizia. De parcă ar fi știut că sala de operație, în cazul său, va fi antecamera morții. Așa cum s-a și dovedit, pentru că a mai trăit doar trei luni, deși medicii i-au promis altceva.
Am ținut neapărat să scriu și să vă trimit la redacție aceste câteva rânduri nu pentru a mă trufi în fața domniilor voastre cu prietenia lui Sorin Preda, ci pentru că ținea foarte mult la revista "Formula AS", unde și lucra, despre care îmi spunea întotdeauna cu un firicel de mândrie că este "o oază de calm, de bucurie și de omenie" în peisajul agitat al presei românești. Cum la fel de mult ținea și la voi, toți colegii lui de redacție, despre care a avut mereu numai vorbe de bine.
Să ai parte de cer senin, zbor lin și veșnicie înluminată, Sorine!
VICTOR M. IONESCU