O lacrimă pentru Sorin Preda

Cititor Formula AS
Pe 12 decembrie, Sorin Preda ar fi îm­pli­nit 66 de ani.

O vârstă a deplinei pu­teri creatoare. Un timp în care îți poți duce la capăt proiecte pe care le-ai "pri­tocit" o viață întreagă. Asta, dacă nu vi­ne moar­tea ho­țeș­te, și te ia brusc, din mijlocul celor dragi inimii tale. Din­tre căr­țile ta­le, dintre ma­nus­­crisele tale, dintre studenții tăi. Așa cum i s-a întâm­plat lui So­rin, cu trei ani în ur­mă. Pe 26 noiembrie 2014, mai precis.
Noi doi am avut o relație de prietenie frumoasă. Nu ne sunam toată ziua bună-ziua ca să ne povestim banalități, nu ne vedeam mai deloc în timpul săptămânii, dar, aproape în fiecare duminică, ne întâlneam la Biserica Sfânta Vineri (Cuvioasa Parascheva) din car­tie­rul nostru. Iar după Sfânta Liturghie, a­veam un fel de ritual: mergeam împreună să ne bem cafeaua. Sau rar, foarte rar, în verile când era caniculă, beam câte o bere. Și po­vesteam...
El îmi vorbea despre proiectele sale li­terare și jurnalistice, eu îi ceream sfaturi le­gate de stilul unor materiale de presă sau des­pre modul în care să-mi structurez cărțile de poezie. Și de fiecare dată, găseam la el em­patie, implicare și un sfat bun. Iar tonul pe ca­re vorbea nu a fost niciodată ca de la profesor la învățăcel, deși el preda la facultatea pe care am absolvit-o și eu.
Sorin a fost un om delicat. De o rară mo­destie și de un bun-simț vecin cu sfiala. Asta, deși era doctor în științele comunicării, mem­bru al Uniunii Scriitorilor, cunoscut prozator, publicist și dascăl de jurnalism. Nu făcea caz de legătura sa de rudenie cu Marin Preda, deși îi era nepot și i-a moștenit din plin talentul și tenacitatea.
Sorin avea, ca fiecare dintre noi, spaimele sale. Și luptele sale. Cea mai mare bătălie a vieții sale a dus-o cu fumatul. Până la urmă a învins. Dar greu. Foarte greu. Cumplit de greu. A fost apoi teama de boală. Inima îi dăduse semne timpurii că nu este bine. Știa că trebuie să se opereze, dar greu a luat decizia. De parcă ar fi știut că sala de operație, în cazul său, va fi antecamera morții. Așa cum s-a și dovedit, pentru că a mai trăit doar trei luni, deși medicii i-au promis altceva.
Am ținut neapărat să scriu și să vă trimit la redacție aceste câteva rânduri nu pentru a mă trufi în fața domniilor voastre cu prietenia lui Sorin Preda, ci pentru că ținea foarte mult la revista "Formula AS", unde și lucra, despre care îmi spunea întotdeauna cu un firicel de mândrie că este "o oază de calm, de bucurie și de omenie" în peisajul agitat al presei româ­nești. Cum la fel de mult ținea și la voi, toți co­legii lui de redacție, despre care a avut mereu numai vorbe de bine.
Să ai parte de cer senin, zbor lin și veșnicie înluminată, Sorine!

VICTOR M. IONESCU