Cistitele şi incontinenţele urinare par inventate de inchiziţie, prin durerile lor cumplite. Dar în ciuda chinului pe care îl îndură, numeroşi pacienţi şovăie îndelung, înainte de a merge la medic. De jenă sau neştiinţă, îşi acceptă calvarul, transformându-şi viaţa în iad. Greu de crezut, dar adevărat: una dintre cauzele majore ale bolilor vezicii urinare este... ruşinea. Femeile, mai cu seamă, sunt convinse că împotriva incontinenţei nu se poate face nimic. O mare eroare, deoarece medicina dispune de o serie întreagă de metode pentru a ţine vezica sub control: de la gimnastica specială pentru abdomenul inferior, electrostimulare, biofeedback şi tablete, până la intervenţiile minore, ambulatorii, ori operaţiile mai importante. Lucru valabil atât pentru incontinenţa de solicitare, la care este suficientă, uneori, o tuse sau un strănut, pentru ca să se declanşeze urinarea, dar şi pentru incontinenţa de presiune, care se caracterizează printr-o nevoie de urinare extremă. Dar atâta vreme cât micul organ concav, situat în spatele pubisului, rămâne un subiect tabu, multe persoane se vor chinui să găsească o rezolvare. Deşi vezica urinară este, de fapt, un organ genial. Când e goală, ea seamănă cu un vas, în care - prin canalul urinar - picură permanent urină. Pe măsură ce se umple, vezica se întinde ca un balon, atingând un volum de până la 500 de mililitri.
Dar nevoia de urinare se face simţită mai devreme, astfel că organismul ne dă posibilitatea de a scăpa de "apa uzată" la momentul potrivit. Uneori, însă, în sistem se strecoară erori, de pildă, când la bărbaţi, prostata nu mai funcţionează corect, sau la femei, ligamentele au slăbit prea mult, în urma unor sarcini sau naşteri repetate. Nimeni nu este ferit de asta.
Printre afecţiunile vezicii, cu care se confruntă mai cu seamă femeile, se numără şi cistita. Din punct de vedere statistic, fiecare femeie face cistită cel puţin o dată în viaţă, dar sunt cazuri în care afecţiunea revine tot timpul. Simptomele tipice sunt usturimea dureroasă la urinare, junghiurile ascuţite în partea inferioară a abdomenului, nevoia permanentă de a urina (mai ales noaptea, ocazie cu care somnul este distrus) şi urina tulbure.
Nici bărbaţii nu sunt scutiţi de o asemenea infecţie, dar anatomia femeilor sporeşte predispoziţia lor la această afecţiune: uretra este mult mai scurtă decât cea a bărbaţilor, cu circa 4 cm, iar distanţa dintre anus şi vagin este atât de mică, încât bacteriile nu au nicio problemă să o parcurgă. Pentru ele, uretra este un fel de tunel care duce direct în vezică.
Există, totuşi, şi "veşti" bune: în mod normal, cistita nu e o boală periculoasă, spun experţii. Controlul medical este necesar doar dacă apar simptome asemănătoare cu cele ale gripei, febră şi dureri puternice în zona rinichilor. În acest caz, ameninţarea ar putea fi o eventuală nefrită. Dar, de regulă, boala se tratează simplu, fără intervenţia medicului. Pentru a o ţine sub control, cei în cauză trebuie să se odihnească, să stea la căldură, gros îmbrăcaţi şi cu ciorapi de lână în picioare, să bea lichide multe şi să se trateze cu remedii pe bază de plante. Lichidele sunt foarte importante pentru a elimina bacteriile din vezică şi din căile urinare.
Dacă problemele nu se ameliorează sau se agravează, se recomandă consultul medical. Dar, atenţie: nu acceptaţi din capul locului tratamentul cu antibiotice. Zeci de ani, acestea au fost prima opţiune în tratarea cistitelor, dar între timp, această terapie nu mai este justificată în toate cazurile. Adeseori, antibioticele fac mai mult rău decât bine, pentru că produc rezistenţă şi modifică flora intestinală. Efectiv, studiile dovedesc faptul că flora intestinală mai prezintă modificări şi după 3 luni de la un tratament de o săptămână cu antibiotice. 80% dintre pacienţi se vindecă fără administrarea acestora. Dar, pentru asta este necesară, totuşi, şi schimbarea modului de a gândi. Mulţi le iau doar pentru a reîncepe cât mai repede să funcţioneze. Dar o soluţie durabilă arată cu totul altfel. Mai ales în cazul infecţiilor care se repetă, este nevoie de multă răbdare. În asemenea cazuri, cea mai indicată este o combinaţie de diverse tratamente: vaccin, autovaccin, probiotice, creme cu estrogeni şi antibacteriene, remedii pe bază de plante şi o înlocuire a anticoncepţionalelor, de pildă. Spermicidele şi spiralele hormonale pot favoriza, şi ele, ce-i drept, infecţiile vezicii urinare, dar problema mare o reprezintă, adeseori, pilulele anticoncepţionale.
Pentru a nu se ajunge acolo, femeile ar trebui să prevină boala: să bea lichide multe, să facă gimnastică specială pentru abdomen, să evite frigul şi să respecte igiena potrivită: după folosirea toaletei să se şteargă întotdeauna dinspre vagin înspre anus, pentru a ţine la distanţă de uretră bacteriile.
Pe de altă parte, n-ar trebui să exagereze nici cu igiena. Loţiunile pentru spălare distrug mediul acid al vaginului, accentuând predispoziţia acestuia la infecţii. Şi încă o recomandare: după contactul sexual, femeile să meargă imediat la toaletă, pentru a elimina bacteriile din uretră. Iar cele care au probleme frecvente, să-şi convingă partenerul să meargă la medic pentru analize. Bărbaţii pot suferi de o infecţie nedescoperită a prostatei şi de aceea pot transmite bacteriile în timpul contactului sexual. Mediul bazic al spermei măreşte - şi el - sensibilitatea, iar schimbarea frecventă a partenerilor de sex acutizează problema.
Toate acestea i-au adus cistitei "porecla" de "boală a lunii de miere". Dar neajunsurile nu trebuie să afecteze plăcerea. Cu puţină "pedanterie", boala poate fi ţinută, aproape întotdeauna, sub control.
Remedii puternice oferite de natură
Studiile arată că preparatele pe bază de plante au un efect deosebit, atât preventiv, cât şi tămăduitor, împotriva cistitei.
Inflamaţii purulente
* Regim de viaţă: Repaus la pat, cu evitarea efortului fizic, a frigului şi umezelii.
* Dietoterapie: Repaus alimentar 2-3 zile, cu ceaiuri de plante pentru decongestionare şi purificare digestivă.
* Apiterapie:
* De 5-10 ori pe zi se ţin sub limbă granule de propolis şi se sug până la dizolvare.
* Se mestecă ceară de propolis (la interval de 2-3 ore).
* Se iau 3-5 linguri de miere polifloră pe zi, în amestec cu suc de lămâie sau de morcovi.
* Fitoterapie:
* Mătase de porumb şi cozi de cireşe, 2 linguri la 250 ml de apă, infuzate 2 minute. Se beau 3 căni pe zi.
* Coada-şoricelului şi urzică-moartă (Lamium album), 2 linguriţe amestec la 250 ml apă infuzate 5 minute. Se beau 2 căni pe zi.
* Teci de fasole, decoct din 20 g teci la 1 litru de apă, fiert 15 minute. Se bea fracţionat pe parcursul zilei.
* Coada-calului (Equisetum arvense) decoct din 5 g plantă la 300 ml apă, fiert 10 minute. Trei căni de ceai pe zi.
* Împachetări calde (înfăşurare parţială într-un prosop fierbinte) cu durata de 10-15 minute.
* Cataplasmă cu seminţe de in zdrobite sau cu piure de cartofi (fierbinte) pe zona vezicii şi în cea lombară.
* Hidroterapie:
* Băi parţiale (până la mijloc) ascendente, începând de la 35 grade Celsius, urcându-se temperatura apei cât se suportă.
* Pentru copii şi bătrâni, băile de şezut cât mai calde au efect imediat. Într-un lighean de 7-8 litri se pun 2 linguri de sare de bucătărie şi 50 g ceai amestecat din coada-calului şi traista-ciobanului şi apoi, peste acest amestec, se toarnă 5 litri de apă fierbinte. Încercaţi apa cu cotul şi când este suportabilă, aşezaţi bolnavul în lighean (numai cu şezutul, nu şi cu picioarele). Va sta în această poziţie 20-30 minute. Efectul acestei băi poate fi îmbunătăţit dacă se consumă 2 ceşti pe zi de ceai de creţişoară.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
