Supa fierbinte cu carne de pui se numără printre antidoturile clasice contra răcelii, care şi-au dovedit eficacitatea în timp. Mai ales atunci când răceala s-a instalat deja, bolnavul refuză de regulă mâncarea, fiindcă îşi pierde apetitul, de foame nici nu mai poate fi vorba, iar înghiţitul îi provoacă dureri. În astfel de situaţii, o zeamă caldă este bine-venită. Supa conţine cantităţi mari de sodiu, magneziu şi zinc, minerale care sunt eliminate prin traspiraţiile abundente ce se produc cu prilejul unei viroze (îndeosebi dacă apare şi febra). În timpul preparării supei, carnea de pui eliberează aminoacizii prezenţi în ea. Dintre aceştia, histidina îmbunătăţeşte considerabil biodisponibilitatea zincului, care este un adevărat ucigaş al răcelii, ajutându-l să fie rapid asimilat în organism şi să consolideze sistemul imunitar. Un alt efect pozitiv al supei de pui este acela că vă dă posibilitatea să ingeraţi automat mai mult lichid. Aşadar, la primele semne ale răcelii, ar trebui să fierbeţi o oală mare de supă, care vă va ajuta să rezistaţi în următoarele zile de boală.
13. Ghimbirul
Ghimbirul (Zingiber officinale) face parte din familia Zingiberaceae. Părţile utilizabile ale plantei sunt frunzele şi rizomul, care se poate întrebuinţa fie ca atare, fie sub formă de pulbere. Ghimbirul este originar din sud-estul Asiei. Jumătate din recolta scoasă pe piaţă provine din culturile indiene, iar restul din China, Indonezia, Japonia, Australia, Brazilia, Jamaica şi din unele regiuni ale Africii. Rizomul cu gust iute poate servi ca aliment, pentru condimentarea mâncărurilor, dar şi în scopuri terapeutice, mai ales împotriva senzaţiilor de greaţă şi a indispoziţiilor. Specialiştii i-au constatat proprietăţile de antioxidant, datorate principiilor sale active: gingerol, shogaol şi zingeron. Gingerolul este un antidot eficient contra răcelii. Rădăcina de ghimbir are o uşoară acţiune antibacteriană. Pentru a beneficia de efectele ei, tăiaţi-o în rondele subţiri, turnaţi peste ea apă fierbinte (nu clocotită) şi lăsaţi-o să infuzeze câteva minute. Apoi strecuraţi şi beţi ceaiul, cât timp e cald. Ghimbirul proaspăt ras poate fi pus şi în supa de pui sau presărat pe alte feluri de mâncare, chiar şi pe deserturi.
14. Oul de găină
Oul de găină este un antidot cu totul special contra răcelii. De fapt, am putea să-l considerăm unul dintre alimentele cele mai valoroase, deoarece ne pune la dispoziţie numeroşi nutrienţi importanţi. Niciun alt aliment nu ne aduce o combinaţie atât de echilibrată de vitamine şi minerale. Totodată, el conţine şi proteine de calitate superioară, iar proteinele şi componentele lor, aminoacizii, au o însemnătate vitală pentru autoapărarea organismului. De asemenea, în ou se găsesc şi preţioşii acizi graşi polinesaturaţi.
Un ou de mărime medie acoperă:
* peste 10% din necesarul de proteine
* 10% din necesarul de zinc
* 8% din necesarul de fier
* 40% din necesarul de vitamină E
* 28% din necesarul de biotină
* 20% din necesarul de vitamină D.
Prin urmare, delectaţi-vă zilnic la micul dejun, fără sentimente de vinovăţie, cu oul care vă face atâta plăcere. El stimulează apărarea naturală a organismului şi îl aprovizionează cu vitamine şi minerale mai bine decât ar putea s-o facă orice supliment nutriţional.
15. Chefirul
Se crede că prezenţa chefirului în alimentaţie ar explica longevitatea locuitorilor din Bulgaria şi din alte ţări, unde el este consumat frecvent. Responsabilă pentru efectul menţionat mai sus ar fi în primul rând, se pare, acţiunea lui probiotică. Acest derivat al laptelui acru stimulează acea parte a sistemului imunitar care este asociată cu intestinul şi astfel joacă un rol deloc neglijabil în ansamblul mecanismelor de apărare ale organismului. Este recomandabil să-l beţi zilnic. Nu va fi nevoie să vă pierdeţi prea mult timp căutându-l, căci se găseşte în rafturile oricărui supermarket. Deja 100 g de kefir pe zi contribuie în mare măsură la acoperirea necesarului dvs. de nutrienţi. Dar vă sfătuim să alegeţi un produs cu procent redus de grăsimi şi fără adaos de zahăr.
16. Limetele
Lămâia este un remediu cunoscut de toată lumea. Cei mai mulţi dintre noi au băut măcar o dată o "lămâie fierbinte", atunci când au fost răciţi. Însă zeama de lămâie pusă în apă fierbinte nu poate fi socotită un adevărat antidot contra răcelii. Limetele sunt net superioare lămâilor, în ceea ce priveşte conţinutul de vitamină C. De aceea, consumatorii renunţă din ce în ce mai des la lămâi în favoarea acestor citrice de dimensiuni ceva mai mici, cu coaja colorată într-un verde-gălbui. Ele au o aromă mai puternică şi sunt eficiente nu doar în prevenirea virozelor şi a gripei, ci şi a cancerului. Pe lângă vitamina deja amintită, mai conţin şi alte substanţe bioactive: flavonoide (hesperidină, rutin), limonoide, cumarine şi fitosteroli. Asimilată în acest mod, împreună cu celelalte principii active, vitamina C poate fi valorificată optim de către organism.
17. Colostrul
Colostrul sau "primul lapte" apare la finalul sarcinii, însă multe dintre femeile gravide îl observă abia la naştere. Este un lichid gălbui, puţin tulbure, semitransparent, care precede lactaţia efectivă, fiind util pentru hrănirea şi protejarea optimă a noului născut în primele zile după venirea lui pe lume. În acest scurt interval are loc aşa-numita "pierdere fiziologică în greutate" a bebeluşului, recuperată ulterior, însă ea poate fi evitată complet prin hrănirea copilului cu "primul lapte", la sânul mamei. Colostrul are un conţinut foarte bogat de proteine, enzime, vitamine, minerale şi factori de creştere, dar şi de imunoglobuline şi anticorpi. Aceştia din urmă, împreună cu aminoacizii din componenţa proteinelor, consolidează sistemul imunitar în lupta împotriva agenţilor patogeni de diverse tipuri. De avantajele "primului lapte" pot profita şi adulţii, nu numai copiii. Acţiunea lui a fost confirmată de o serie întreagă de studii ştiinţifice, care au demonstrat că el influenţează imunoglobulinele, favorizează cicatrizarea mai rapidă a rănilor şi regenerarea mucoaselor intestinale şi, nu în ultimul rând, asigură şi protecţie împotriva gripei. Cu toate acestea, colostrul se bucură de prea puţină atenţie din partea medicinei clasice, fiind utilizat mai curând de terapeuţii naturişti.
Nu este permisă comercializarea lui ca lapte sau ca produs lactat, ceea ce înseamnă că nu-l veţi găsi în magazinele alimentare, ci doar în cele naturiste, eventual şi în farmacii, sub forma unor suplimente care prelucrează colostrul de origine bovină. Este unul dintre puţinele antidoturi contra răcelii pe care trebuie să vi-l procuraţi sub formă de supliment alimentar. Înainte de a vi-l administra, discutaţi însă cu terapeutul sau medicul dvs. Persoanele cu alergie la lapte sau intoleranţă la lactoză nu trebuie să ia deloc colostru, ci să se orienteze spre alte antidoturi contra răcelii.
18. Hreanul
Glicozizii sulfuraţi care dau rădăcinii de hrean gustul ei iute stimulează digestia, activează sistemul circulator în ansamblul său, în special microcirculaţia la nivelul pielii şi al mucoaselor, şi scad tensiunea arterială.
Dar hreanul este şi un bun antidot contra răcelii - nu numai datorită glicozizilor sulfuraţi. Mai există în el mari cantităţi de vitamină C cu biodisponibilitate ridicată, care protejează celulele împotriva acţiunii agresive a radicalilor liberi şi întăreşte sistemul imunitar. Alături de ea sunt prezente şi alte vitamine în doze mai mici (A, B1, B2, niacină), dar şi zinc, potasiu, calciu, fier, precum şi atât de folositoarele fibre alimentare. Acţiunea antivirală, antibacteriană şi antifungică a hreanului a fost atestată de numeroase studii clinice. Luând în considerare aceste observaţii ştiinţifice, industria farmaceutică a inclus ingrediente extrase din hrean în multe preparate pentru tratarea răcelilor, ca şi în medicamente destinate combaterii infecţiilor urinare.
Multitudinea şi diversitatea substanţelor bioactive pe care le conţine fac din hrean un aliment ce ar trebui să se regăsească zilnic (sau cel puţin regulat) în meniul nostru - de preferinţă, proaspăt ras. În magazinele naturiste există şi sucuri de hrean sau alte produse similare. Cine suferă de guturai va putea să constate cât de intens acţionează aroma iute din rădăcina acestei plante: ea eliberează imediat căile respiratorii. Suferinzilor de gripă, bronşită şi chiar congestie pulmonară li se recomandă utilizarea externă: o cataplasmă cu hrean aplicată pe piept (sau în jurul gâtului, în cazul durerilor în gât) le va aduce o uşurare enormă.