Ce-au făcut guvernanţii, mutând contribuţiile de la angajator la angajat? Practic, nimic, pentru că sumele încasate de la angajatori în contul angajaţilor au fost mutate în salariul acestora (a cărui valoare nominală creşte astfel, conform promisiunilor electorale), şi însuşite de la ei de stat. Salariul brut pare a ţâşni în sus, dar, în realitate, angajatul primeşte acelaşi net, ba chiar - în unele cazuri, mai puţin. Guvernul vinde, cu tam-tam publicistic, o iluzie, în fapt situaţia rămânând aceeaşi. Chiar şi ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a recunoscut că, în urma acestei măsuri, angajaţii câştigă în plus fix 2 lei, adică nimic. "Revoluţia fiscală", anunţată de liderii PSD ca esenţială pentru îndeplinirea programului lor de guvernare, s-a dovedit aşadar, din perspectiva salariaţilor, absolut inutilă. Dând peste cap sistemul fiscal în funcţiune, ea nu face, de fapt, decât să tulbure complet organizarea instituţiilor sociale de profil, generând abuzuri de interpretare, disfuncţionalităţi, întârzieri, blocaje. Guvernul PSD-ALDE se poate lăuda că de la 1 ianuarie 2018, Legea salarizării (care impune generos o creştere de 25% a veniturilor celor angajaţi) intră în vigoare cu o păcăleală: tot românul bugetar va vedea pe "fluturaşul" aferent că "brutul" este mai mare, deşi "netul" rămâne, în realitate, acelaşi. Toţi specialiştii au atras atenţia asupra inutilităţii acestei "mişcări", aplaudate însă de ideologii şi propagandiştii partidelor la putere.
Cum justifică politicienii măsura şi ce urmăresc ei prin ea? O primă justificare ar fi cea pomenită, a îndeplinirii promisiunilor electorale. Liderii PSD-ALDE ştiau că, în plan concret, acestea nu puteau fi îndeplinite fără riscul destabilizării economiei, creşterea - apărută după depăşirea crizei de la sfârşitul primului deceniu al secolului - fiind fragilă şi greu de susţinut ca ritm. Creşterea economică se datorează, în cea mai mare parte, firmelor private şi multinaţionalelor care au investit în România. Sperând să acopere găurile bugetare provocate de măririle de pensii şi salarii anunţate, dar şi de reducerea taxelor pe seama impozitării profitului acestora, guvernanţii au urmărit, în acelaşi timp, să le oblige la creşterea salariului brut pentru angajaţii lor deşi - se ştie - privaţii nu pot fi forţaţi să mărească nivelul cheltuielilor cu propriii salariaţi fără riscul blocării afacerilor în care sunt implicaţi. Guvernul a încălcat o lege economică obiectivă, a pieţei libere, în care cheltuielile şi veniturile se echilibrează pe baza raportului cerere-ofertă. Privaţii investesc în sectoarele cu cerere mare de produse şi oferă, în funcţie de performanţe, venituri (mai mari sau mai mici) forţei de muncă angajate pentru satisfacerea respectivei cereri. Forţându-i, fără "justificarea pieţei", să plătească mai mult salariaţilor, "strategii economici" ai PSD-ALDE riscă să-i împingă pe investitorii privaţi la o limitare a eforturilor lor de dezvoltare sau chiar la renunţarea, în contextul dat, la afacerile ce se dovedesc neprofitabile. "Revoluţia fiscală" poate avea, în cel mai dinamic sector al economiei româneşti (cel privat), aceleaşi efecte minime, în privinţa veniturilor salariale, dar va genera blocaje şi costuri pe care investitorii nu pot fi siliţi să le accepte.
D-nii Tudose şi Mişa au avansat şi argumentul unei mai bune colectări a contribuţiilor, datorate de firme statului. "Expertul" Mişa a susţinut că în vechea formulă, a plăţii contribuţiilor de către angajator în numele angajatului, o mulţime de firme înşelau statul. Lista acestora, publicată de media, a arătat însă că tocmai firmele de stat au fost cele mai rele platnice în domeniu. D-l Mişa ar fi trebuit, în loc să se războiască cu "privaţii", să propună măsuri prin care colectarea taxelor şi impozitelor de la marii datornici la stat să devină mai eficientă. Prin "revoluţia fiscală" propusă, el vrea, în fapt, să impună un control de tipul controlului socialist al economiei, răsturnând legile pieţei, legi care - aşa cum am arătat - nu pot fi "conduse" prin decrete şi ordonanţe de urgenţă. Experimentul "planificării socialiste" a arătat spre ce dezastru se îndreaptă o economie controlată astfel. Primele efecte ale aşa-numitei "revoluţii" au început, de altfel, să se arate, creşterile "în cascadă" ale preţurilor la alimente şi energie afectând deja salariaţii şi pensionarii români, pe care guvernanţii au ţinut din răsputeri să-i fericească. Indicele ROBOR şi nivelul cursului valutar (leul îndreptându-se în viteză spre paritatea de 5 la 1 în raport cu euro) arată că "revoluţia" (ca orice revoluţie) duce spre prăbuşirea economiei, cu consecinţe dure pentru întreaga societate (deci şi pentru votanţii PSD). Ce vor face, în situaţia dată, guvernanţii? Cum vor acoperi găurile tot mai mari din bugetul de stat? Vor proceda la "naţionalizări" (mai mult sau mai puţin mascate), vor deschide şi mai mult robinetul împrumuturilor financiar-bancare (amanetând viitorul ţării), vor impozita la sânge "cifra de afaceri" a firmelor (stopând, în fapt, politica lor investiţională). Stoparea (aproape) totală a investiţiilor în infrastructură (ca să nu mai vorbim de alte mari obiective economice), reducerea reală a bugetelor locale (în urma creşterii nejustificate a salariilor birocraţiei administrative), blocarea pensiilor private (prin reducerea contribuţiilor la Pilonul II) etc. pavează tot mai clar "viitorul luminos" spre care îndreaptă ţara guvernarea PSD-ALDE.
Se poate pune, dincolo de motivaţiile propagandistice legate de promisiunile electorale, o întrebare legată de scopul real al acestei "megaţopăieli" promovate de guvernanţi. În frunte cu Dragnea, liderii PSD-ALDE vor, în fapt, controlul total al societăţii româneşti. Atacurile împotriva Justiţiei independente (desfăşurate direct şi indirect de "corbii judiciari", Iordache, Nicolae, Nicolicea şi Toader), naţionalizările mascate din domeniul economiei, atacurile "subtile" la adresa Occidentului (reprezentat de Soros şi multinaţionale) în numele "neamestecului în treburile interne" etc., duc spre aceeaşi concluzie. Sub conducerea "tăticului", PSD-ALDE vor o reîntoarcere la "epoca de aur", când "partidul" şi "genialul" lui lider erau în toate şi decideau totul. Un vis urât, din care România trebuie să se trezească înainte de a fi prea târziu.