Ce-au făcut guvernanții, mutând contribuțiile de la angajator la angajat? Practic, nimic, pentru că sumele încasate de la angajatori în contul angajaților au fost mutate în salariul acestora (a cărui valoare nominală crește astfel, conform promisiunilor electorale), și însușite de la ei de stat. Salariul brut pare a țâșni în sus, dar, în realitate, angajatul primește același net, ba chiar - în unele cazuri, mai puțin. Guvernul vinde, cu tam-tam publicistic, o iluzie, în fapt situația rămânând aceeași. Chiar și ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a recunoscut că, în urma acestei măsuri, angajații câștigă în plus fix 2 lei, adică nimic. "Revoluția fiscală", anunțată de liderii PSD ca esențială pentru îndeplinirea programului lor de guvernare, s-a dovedit așadar, din perspectiva salariaților, absolut inutilă. Dând peste cap sistemul fiscal în funcțiune, ea nu face, de fapt, decât să tulbure complet organizarea instituțiilor sociale de profil, generând abuzuri de interpretare, disfuncționalități, întârzieri, blocaje. Guvernul PSD-ALDE se poate lăuda că de la 1 ianuarie 2018, Legea salarizării (care impune generos o creștere de 25% a veniturilor celor angajați) intră în vigoare cu o păcăleală: tot românul bugetar va vedea pe "fluturașul" aferent că "brutul" este mai mare, deși "netul" rămâne, în realitate, același. Toți specialiștii au atras atenția asupra inutilității acestei "mișcări", aplaudate însă de ideologii și propagandiștii partidelor la putere.
Cum justifică politicienii măsura și ce urmăresc ei prin ea? O primă justificare ar fi cea pomenită, a îndeplinirii promisiunilor electorale. Liderii PSD-ALDE știau că, în plan concret, acestea nu puteau fi îndeplinite fără riscul destabilizării economiei, creșterea - apărută după depășirea crizei de la sfârșitul primului deceniu al secolului - fiind fragilă și greu de susținut ca ritm. Creșterea economică se datorează, în cea mai mare parte, firmelor private și multinaționalelor care au investit în România. Sperând să acopere găurile bugetare provocate de măririle de pensii și salarii anunțate, dar și de reducerea taxelor pe seama impozitării profitului acestora, guvernanții au urmărit, în același timp, să le oblige la creșterea salariului brut pentru angajații lor deși - se știe - privații nu pot fi forțați să mărească nivelul cheltuielilor cu propriii salariați fără riscul blocării afacerilor în care sunt implicați. Guvernul a încălcat o lege economică obiectivă, a pieței libere, în care cheltuielile și veniturile se echilibrează pe baza raportului cerere-ofertă. Privații investesc în sectoarele cu cerere mare de produse și oferă, în funcție de performanțe, venituri (mai mari sau mai mici) forței de muncă angajate pentru satisfacerea respectivei cereri. Forțându-i, fără "justificarea pieței", să plătească mai mult salariaților, "strategii economici" ai PSD-ALDE riscă să-i împingă pe investitorii privați la o limitare a eforturilor lor de dezvoltare sau chiar la renunțarea, în contextul dat, la afacerile ce se dovedesc neprofitabile. "Revoluția fiscală" poate avea, în cel mai dinamic sector al economiei românești (cel privat), aceleași efecte minime, în privința veniturilor salariale, dar va genera blocaje și costuri pe care investitorii nu pot fi siliți să le accepte.
D-nii Tudose și Mișa au avansat și argumentul unei mai bune colectări a contribuțiilor, datorate de firme statului. "Expertul" Mișa a susținut că în vechea formulă, a plății contribuțiilor de către angajator în numele angajatului, o mulțime de firme înșelau statul. Lista acestora, publicată de media, a arătat însă că tocmai firmele de stat au fost cele mai rele platnice în domeniu. D-l Mișa ar fi trebuit, în loc să se războiască cu "privații", să propună măsuri prin care colectarea taxelor și impozitelor de la marii datornici la stat să devină mai eficientă. Prin "revoluția fiscală" propusă, el vrea, în fapt, să impună un control de tipul controlului socialist al economiei, răsturnând legile pieței, legi care - așa cum am arătat - nu pot fi "conduse" prin decrete și ordonanțe de urgență. Experimentul "planificării socialiste" a arătat spre ce dezastru se îndreaptă o economie controlată astfel. Primele efecte ale așa-numitei "revoluții" au început, de altfel, să se arate, creșterile "în cascadă" ale prețurilor la alimente și energie afectând deja salariații și pensionarii români, pe care guvernanții au ținut din răsputeri să-i fericească. Indicele ROBOR și nivelul cursului valutar (leul îndreptându-se în viteză spre paritatea de 5 la 1 în raport cu euro) arată că "revoluția" (ca orice revoluție) duce spre prăbușirea economiei, cu consecințe dure pentru întreaga societate (deci și pentru votanții PSD). Ce vor face, în situația dată, guvernanții? Cum vor acoperi găurile tot mai mari din bugetul de stat? Vor proceda la "naționalizări" (mai mult sau mai puțin mascate), vor deschide și mai mult robinetul împrumuturilor financiar-bancare (amanetând viitorul țării), vor impozita la sânge "cifra de afaceri" a firmelor (stopând, în fapt, politica lor investițională). Stoparea (aproape) totală a investițiilor în infrastructură (ca să nu mai vorbim de alte mari obiective economice), reducerea reală a bugetelor locale (în urma creșterii nejustificate a salariilor birocrației administrative), blocarea pensiilor private (prin reducerea contribuțiilor la Pilonul II) etc. pavează tot mai clar "viitorul luminos" spre care îndreaptă țara guvernarea PSD-ALDE.
Se poate pune, dincolo de motivațiile propagandistice legate de promisiunile electorale, o întrebare legată de scopul real al acestei "megațopăieli" promovate de guvernanți. În frunte cu Dragnea, liderii PSD-ALDE vor, în fapt, controlul total al societății românești. Atacurile împotriva Justiției independente (desfășurate direct și indirect de "corbii judiciari", Iordache, Nicolae, Nicolicea și Toader), naționalizările mascate din domeniul economiei, atacurile "subtile" la adresa Occidentului (reprezentat de Soros și multinaționale) în numele "neamestecului în treburile interne" etc., duc spre aceeași concluzie. Sub conducerea "tăticului", PSD-ALDE vor o reîntoarcere la "epoca de aur", când "partidul" și "genialul" lui lider erau în toate și decideau totul. Un vis urât, din care România trebuie să se trezească înainte de a fi prea târziu.