"Megațopăială fiscală" de doi lei

Toma Roman
Pentru oricare observator al actelor guvernului Ro­mâ­niei, "megațopăiala financiar-fiscală" apare drept o "miș­care strategică" cu nuanță propagandistică.

Ce-au fă­cut gu­vernanții, mutând contribuțiile de la angajator la an­gajat? Practic, nimic, pentru că sumele încasate de la an­ga­jatori în contul angajaților au fost mutate în salariul aces­tora (a cărui valoare nominală crește astfel, conform pro­­misiunilor electorale), și însușite de la ei de stat. Sala­riul brut pare a țâșni în sus, dar, în realitate, angajatul pri­mește același net, ba chiar - în unele cazuri, mai puțin. Gu­vernul vinde, cu tam-tam publicistic, o iluzie, în fapt situația rămânând aceeași. Chiar și ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a recunoscut că, în urma acestei măsuri, an­ga­jații câștigă în plus fix 2 lei, adică nimic. "Revoluția fis­cală", anunțată de liderii PSD ca esențială pentru în­de­pli­nirea programului lor de guvernare, s-a dovedit așa­dar, din pers­pectiva salariaților, absolut inutilă. Dând pes­te cap sis­temul fiscal în funcțiune, ea nu face, de fapt, de­cât să tul­bure complet organizarea instituțiilor sociale de profil, ge­nerând abuzuri de interpretare, disfuncțio­na­lități, întâr­zieri, blocaje. Guvernul PSD-ALDE se poate lău­da că de la 1 ianuarie 2018, Legea salarizării (care im­pune generos o creștere de 25% a veniturilor celor anga­jați) intră în vi­goare cu o păcăleală: tot românul bugetar va vedea pe "flu­turașul" aferent că "brutul" este mai ma­re, deși "ne­tul" rămâne, în realitate, același. Toți specia­liștii au atras atenția asupra inutilității acestei "mișcări", aplaudate însă de ideologii și propagandiștii partidelor la putere.
Cum justifică politicienii măsura și ce urmăresc ei prin ea? O primă justificare ar fi cea pomenită, a înde­plinirii promisiunilor electorale. Liderii PSD-ALDE știau că, în plan concret, acestea nu puteau fi îndeplinite fără ris­cul des­tabilizării economiei, creșterea - apărută după de­pășirea crizei de la sfârșitul primului deceniu al seco­lului - fiind fragilă și greu de susținut ca ritm. Creșterea economică se datorează, în cea mai mare parte, firmelor private și multinaționalelor care au investit în România. Sperând să acopere găurile bugetare provocate de mări­ri­le de pensii și salarii anunțate, dar și de reducerea taxe­lor pe seama impozitării profitului acestora, guver­nanții au urmărit, în același timp, să le oblige la creșterea sala­riu­lui brut pentru angajații lor deși - se știe - privații nu pot fi forțați să mărească nivelul cheltuielilor cu propriii salariați fără riscul blocării afacerilor în care sunt impli­cați. Guvernul a încălcat o lege economică obiectivă, a pie­ței libere, în care cheltuielile și veniturile se echilibrea­ză pe baza raportului cerere-ofertă. Privații investesc în sectoarele cu cerere mare de produse și oferă, în funcție de performanțe, venituri (mai mari sau mai mici) forței de muncă angajate pentru satisfacerea respectivei cereri. Forțându-i, fără "justificarea pieței", să plătească mai mult salariaților, "strategii economici" ai PSD-ALDE riscă să-i împingă pe investitorii privați la o limitare a efor­turilor lor de dezvoltare sau chiar la renunțarea, în con­textul dat, la afacerile ce se dovedesc neprofitabile. "Re­vo­luția fiscală" poate avea, în cel mai dinamic sector al eco­nomiei românești (cel privat), aceleași efecte mi­ni­me, în privința veniturilor salariale, dar va genera blo­caje și costuri pe care investitorii nu pot fi siliți să le ac­cep­te.
D-nii Tudose și Mișa au avansat și argumentul unei mai bune colectări a contribuțiilor, datorate de firme sta­tului. "Expertul" Mișa a susținut că în vechea formulă, a plății contribuțiilor de către angajator în numele anga­jatului, o mulțime de firme înșelau statul. Lista acestora, publicată de media, a arătat însă că tocmai firmele de stat au fost cele mai rele platnice în domeniu. D-l Mișa ar fi trebuit, în loc să se războiască cu "privații", să propună măsuri prin care colectarea taxelor și impozitelor de la marii datornici la stat să devină mai eficientă. Prin "re­voluția fiscală" propusă, el vrea, în fapt, să impună un con­trol de tipul controlului socialist al economiei, răstur­nând le­gile pieței, legi care - așa cum am arătat - nu pot fi "con­duse" prin decrete și ordonanțe de urgență. Ex­perimentul "planificării socialiste" a arătat spre ce de­zastru se în­dreap­tă o economie controlată astfel. Primele efecte ale așa-numitei "revoluții" au început, de altfel, să se arate, creș­terile "în cascadă" ale prețurilor la alimente și energie afectând deja salariații și pensionarii români, pe care guvernanții au ținut din răsputeri să-i fericească. In­dicele ROBOR și nivelul cursului valutar (leul îndrep­tându-se în viteză spre paritatea de 5 la 1 în raport cu euro) arată că "revoluția" (ca orice revoluție) duce spre pră­bușirea eco­no­miei, cu consecințe dure pentru întreaga so­cietate (deci și pentru votanții PSD). Ce vor face, în si­tuația dată, gu­vernanții? Cum vor acoperi găurile tot mai mari din bugetul de stat? Vor proceda la "naționalizări" (mai mult sau mai puțin mascate), vor deschide și mai mult robinetul împrumuturilor financiar-bancare (amane­tând viitorul țării), vor impozita la sânge "cifra de afa­ceri" a firmelor (stopând, în fapt, politica lor investițio­na­lă). Stoparea (aproape) totală a investițiilor în infra­struc­tură (ca să nu mai vorbim de alte mari obiective eco­no­mice), reducerea reală a bugetelor locale (în urma creș­terii nejustificate a salariilor birocrației administrative), blocarea pensiilor private (prin reducerea contribuțiilor la Pilonul II) etc. pavează tot mai clar "viitorul luminos" spre care îndreaptă țara guvernarea PSD-ALDE.
Se poate pune, dincolo de motivațiile propagandistice legate de promisiunile electorale, o întrebare legată de scopul real al acestei "megațopăieli" promovate de gu­ver­nanți. În frunte cu Dragnea, liderii PSD-ALDE vor, în fapt, controlul total al societății românești. Atacurile îm­potriva Justiției independente (desfășurate direct și in­direct de "corbii judiciari", Iordache, Nicolae, Nicolicea și Toader), naționalizările mascate din domeniul eco­no­miei, atacurile "subtile" la adresa Occidentului (re­pre­zen­tat de Soros și multinaționale) în numele "neames­tecului în treburile interne" etc., duc spre aceeași concluzie. Sub conducerea "tăticului", PSD-ALDE vor o reîntoarcere la "epoca de aur", când "partidul" și "genialul" lui lider erau în toate și decideau totul. Un vis urât, din care România trebuie să se trezească înainte de a fi prea târziu.