Numai în domeniul sănătăţii este nevoie de zeci şi sute de asemenea miracole. Se aşteaptă remediul care să salveze milioanele de tineri şi copii bolnavi de cancer şi leucemie, medicamentul-minune care să ne scutească de epidemiile de gripă şi hepatită, parcă tot mai agresive şi tot mai greu de ţinut în frâu. Încă nu a început să fie căutat, dar cu toţii aşteptăm remediul miraculos care să vindece această lume de răutate şi violenţă...
Şi totuşi, minunile se află atât de aproape de noi! Singurul lucru care lipseşte cu adevărat nu este de fapt miracolul, ci perseverenţa oamenilor. O linguriţă de polen de albine luată o dată la câteva zile nu are niciun efect, în timp ce o cură cu 2-3 linguriţe luate zilnic, vreme de 21 de zile, are un efect tonic excepţional. Exemplul este valabil şi pentru cura cu pulbere sau nectar de cătină, care este un adevărat panaceu.
Poate unii dintre cititorii noştri îşi aduc aminte din numerele din anii trecuţi ai revistei noastre despre minunile domnului profesor biolog Ion Brad, un savant român care şi-a dedicat întreaga viaţă studiului acestui fruct galben-portocaliu, mic cât un sâmbure de cireaşă, care stă aninat pe ramurile unor tufe albicioase, din toamnă şi până în primăvară, rezistând frigului şi îngheţului. Cu extractele din acest fruct, profesorul Brad a vindecat boli dintre cele mai diverse, de la bronşite şi cistite recidivante, până la cancer, leucemie sau chiar SIDA. Dar înainte de a ajunge medicament, e bine ca ea să fie folosită ca stimulent al sistemului imunitar, acum, în pragul instalării sezonului rece. Cum se explică forţa ei de excepţie?
Cătina este una dintre plantele cu cel mai ridicat conţinut de vitamine F şi E (vitamina E fiind numită şi vitamina tinereţii), întrucât este implicată în cele mai importante procese de regenerare din organism. Pe lângă vitamina E, cătina este foarte bogată în vitaminele A, C, PP, la care se adaugă întreg complexul vitaminic B. Cu un asemenea "arsenal", palmaresul impresionant al tratamentului cu cătină nu mai miră pe nimeni.
Sucul de cătină
Mod de preparare: se obţine casnic, din fructele proaspete de cătină, prin zdrobire cu lingura de lemn sau, mai rapid, cu mixerul, şi nu prin presare sau centrifugare, deoarece în acest fel s-ar pierde componente ale cătinei extrem de importante.
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar - acest suc (sau mai degrabă nectar, deoarece conţine şi pulpa, şi coaja fructului) se consumă zilnic, în cantităţi de 50-100 ml (50 ml = un sfert de pahar), o cură durând minimum o lună.
În cazul când nu se cumpără de la piaţă, fructele de cătină se pot culege pe toată durata toamnei şi-a iernii (chiar şi atunci când sunt îngheţate), putând fi păstrate la rece, în frigider, vreme de 1-2 săptămâni. Pentru a face mai suportabil gustul destul de acru şi astringent al sucului de cătină, se poate adăuga miere curată de albine (în proporţie de 3:1), care îi potenţează efectul.
2. Ca tratament al unor boli - sucul de cătină, mai ales atunci când este asociat cu o alimentaţie lacto-vegetariană, este un elixir regenerant şi detoxifiant foarte puternic, cura cu el dând rezultate de excepţie în bolile grave. Este indicat în:
* Boli ale sistemului respirator (bronşită cronică, astm), sensibilitate la infecţiile respiratorii ale persoanelor intoxicate prin fumat, care lucrează în mediu toxic - o cură de o lună cu suc de cătină are efecte nu doar puternice, ci şi stabile în timp.
* Stări depresive - se ţine un regim cu multe crudităţi şi se bea câte un sfert de pahar de suc, dimineaţa şi seara; pentru intensificarea acţiunii tonice este indicată şi cura cu polen.
* Cancer cu diverse localizări - o combinaţie nu foarte apetisantă, dar foarte eficientă în acest tip de afecţiuni, este aceea dintre sucul de cătină (un sfert de pahar) şi sucul de usturoi (2-3 linguriţe). În leucemie, o cură de 1-2 luni cu suc de cătină are efecte miraculoase.
* Infecţii virale: herpes, hepatită virală A, B şi C, HIV - acţiunea cătinei nu se manifestă direct asupra viruşilor, ci prin stimularea imunitară, care se face gradat. Se recomandă cura cu suc de cătină, vreme de minimum 40 de zile.
Pulberea de cătină
Mod de preparare: se obţine din fructele uscate ale cătinei (se găsesc în magazinele Plafar), care se macină cât mai fin, cu râşniţa electrică de cafea sau se pisează în piuă. Pulberea astfel obţinută se păstrează în borcane de sticlă (ţinută în pungi de hârtie îşi pierde, în mare, uleiul gras, care este absorbit).
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: se administrează câte 1 linguriţă de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute înainte de a fi înghiţită.
Maceratul de cătină
Mod de preparare: 2 linguriţe de pulbere de cătină se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la macerat, la temperatura camerei, de seara până dimineaţa, când se amestecă cu o linguriţă de miere lichidă. Lichidul nu se filtrează, iar la sfârşit se consumă şi pasta de cătină rămasă în pahar. Este un remediu preferat de copii şi convalescenţi, foarte uşor de asimilat şi înviorător. Poate fi îmbogăţit prin adaosul unei linguriţe de pulbere de măceşe şi de afine.
Mod de administrare: se consumă pe stomacul gol, dimineaţa.
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: pentru creşterea imunităţii la copii, se face o cură de patru săptămâni cu macerat la rece de cătină, administrat cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* În timpul regimurilor alimentare restrictive - se administrează macerat de cătină pentru stimularea poftei de mâncare, combaterea asteniei, evitarea avitaminozei. Contra avitaminozei, care poate apărea pe parcursul regimului cu cereale integrale (numit şi Oshawa - cunoscut de cititorii noştri pentru efectele spectaculoase în combaterea cancerului), sau după postul complet cu apă distilată este foarte eficientă pulberea: 3-4 linguriţe pe zi.
* Astenie, Parkinson - se face o cură cu macerat revigorant de cătină şi măceşe. Alimentaţia va fi îmbogăţită cu polen, miere de albine, apilarnil.
* Lipsa poftei de mâncare - se ia macerat obţinut după metoda de mai sus din cătină şi măceşe, la care se adaugă câteva picături de suc proaspăt de lămâie. Se consumă pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de masă.
Uleiul de cătină
Este un remediu care se obţine exclusiv pe cale industrială, putând fi găsit în farmacii şi Plafaruri. După uleiul de palmier, este al doilea din lume ca bogăţie în vitamina E.
Mod de administrare:
1. Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 30-40 de picături pe zi, simplu sau cu puţină miere (dar nu în apă, deoarece nu se dizolvă, ci formează peliculă). O cură durează minimum 14 zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile în sus.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* Boli de piele, dermatoze care se agravează la frig - are efecte puternice mai ales asupra persoanelor devitalizate, cu o constituţie mai fragilă.
* Sensibilitate la frig, anemie - se fac mai multe cure succesive, fiecare de câte 21 de zile, cu zece zile de pauză.
* Impotenţă, sterilitate, insuficienţă ovariană - se face un tratament de lungă durată (minimum trei luni), având efect foarte puternic atunci când este asociat cu tratamentul intern cu plante cu efecte hormonale (brânca-ursului, năprasnic, ginseng, ginseng indian).
Utilizări externe:
* Herpes, papiloma - în aceste două afecţiuni, aplicaţiile de 2-3 ori pe zi cu ulei de cătină (prin ungere cu un tampon de vată) pot avea rezultate spectaculoase.
* Arsuri, arsuri chimice - anumite studii făcute la noi în ţară au pus în evidenţă efectele excepţionale ale uleiului de cătină aplicat pe arsurile în curs de vindecare. Totuşi, întrucât tratamentul acestor afecţiuni nu este simplu, se recomandă să fie făcut numai sub îndrumarea medicului specialist dermatolog, mai ales la arsurile de gradele III-IV.
* Tumori externe - se foloseşte o combinaţie în părţi egale de ulei de cătină şi ulei de ricin, cu care se ung de 2-3 ori pe zi zonele afectate. Această combinaţie dă rezultate foarte bune şi în tratamentul lipomurilor.