Sunt sigură că veţi fi interesaţi de această sinteză surprinzătoare a aventurii lui homo sapiens, care a făcut multă vâlvă de la apariţia ei şi a devenit bestseller internaţional, deşi e o lucrare ştiinţifică. Tânărul istoric israelian (avea 35 de ani la publicarea cărţii) încearcă să explice drumul de la "un animal neînsemnat care îşi vedea de treburile lui într-un colţ al Africii" la fiinţa ce domină şi stăpâneşte efectiv lumea în care trăieşte. E preocupat să arate cum s-a declanşat aventura, de ce a reuşit şi care ar putea fi sfârşitul ei. La prima vedere s-ar putea spune că e încă o încercare de a interpreta destinul istoric al "omului înţelept", care - dezvăluie autorul - nu a fost singura specie care, în contexte diferenţiate, a ajuns să domine lanţul trofic al evoluţiei vieţii. Au existat, spune el, cel puţin şase specii de humanoizi, dar numai sapiens a supravieţuit, le-a eliminat pe celelalte, a adaptat natura la nevoile lui. El n-a trăit în "armonie cu natura" cum au susţinut legendele, ci a distrus prin viclenie şi flexibilitate spaţiul pe care a pus stăpânire. Cum a reuşit acest animal mai puţin dotat biologic în raport cu alte vietăţi să se caţere în vârful evoluţiei lumii organice, să devină stăpânul ei? Harari lansează o ipoteză insolită, şi anume că sapiens-ul a fost singura specie care a impus o "realitate ficţionată", prin bârfă, prin minciună şi imaginaţie, realitate ce i-a permis să depăşească convieţuirea grupală (mediul lui imediat) spre o convieţuire socială ce depăşeşte contactul direct cu semenii, lărgindu-l dincolo de comunitatea bazată pe rudenii. Trecerea de la comunitate la societate a fost posibilă tocmai prin capacitatea de a comunica ficţiuni (mituri, legende, viziuni), de a convinge de adevărul lor. În timp, după o primă revoluţie, cea cognitivă, ce i-a schimbat existenţa, omul a ajuns să stocheze artificial, prin scriere, informaţiile vehiculate oral, ajungând astfel la o memorie colectivă stabilă. Ni se dă ca exemplu de organizare ficţională pe baza stocării datelor realităţii construite de oameni străvechiul "Cod al lui Hammurabi" care categorisea societatea după o formulă ierarhică ficţională. Sau "Declaraţia de Independenţă" americană care impunea la rându-i, principial, alte categorii. În realitate, aceste categorii nu există, dar ele se impun ca reale prin forţa cu care oamenii le acceptă şi adoptă. După Revoluţia Cognitivă care a făcut posibilă instalarea acestei realităţi paralele cu realitatea naturii, a urmat Revoluţia Agricolă, care a stabilizat, prin domesticirea naturii, umanitatea şi a pregătit-o pentru o unificare realizată gradual (lent şi dramatic) printr-o creştere a organizării politice şi economice. Revoluţia Ştiinţifică ce a urmat a exacerbat puterea oamenilor, ducând la depăşirea limitelor lor biologice, la transferul - altfel de neimaginat - al omnipotentei ficţiuni de la zei la fragilul om. Într-o nouă carte, publicată recent, "Homo deus. O scurtă istorie a zilei de mâine" (pe care sperăm să o putem citi şi în româneşte), Yuval Noah Harari descrie cum s-ar putea încheia aventura lui "homo sapiens". Judecând după lectura pasionantă, cu formulări memorabile, deloc greoaie şi cu o argumentaţie ce te provoacă să-ţi pui propriile întrebări, Harari e un autor de urmărit în tot ce scrie.
Selecţia "Formula AS"
* Yuval Noah Harari, "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii", traducere de Adrian Şerban, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 384 p.
Sunt sigură că veţi fi interesaţi de această sinteză surprinzătoare a aventurii lui homo sapiens, care a făcut multă vâlvă de la apariţia ei şi a devenit bestseller internaţional, deşi e o lucrare ştiinţifică. Tânărul istoric israelian (avea 35 de ani la publicarea cărţii) încearcă să explice drumul de la "un animal neînsemnat care îşi vedea de treburile lui într-un colţ al Africii" la fiinţa ce domină şi stăpâneşte efectiv lumea în care trăieşte. E preocupat să arate cum s-a declanşat aventura, de ce a reuşit şi care ar putea fi sfârşitul ei. La prima vedere s-ar putea spune că e încă o încercare de a interpreta destinul istoric al "omului înţelept", care - dezvăluie autorul - nu a fost singura specie care, în contexte diferenţiate, a ajuns să domine lanţul trofic al evoluţiei vieţii. Au existat, spune el, cel puţin şase specii de humanoizi, dar numai sapiens a supravieţuit, le-a eliminat pe celelalte, a adaptat natura la nevoile lui. El n-a trăit în "armonie cu natura" cum au susţinut legendele, ci a distrus prin viclenie şi flexibilitate spaţiul pe care a pus stăpânire. Cum a reuşit acest animal mai puţin dotat biologic în raport cu alte vietăţi să se caţere în vârful evoluţiei lumii organice, să devină stăpânul ei? Harari lansează o ipoteză insolită, şi anume că sapiens-ul a fost singura specie care a impus o "realitate ficţionată", prin bârfă, prin minciună şi imaginaţie, realitate ce i-a permis să depăşească convieţuirea grupală (mediul lui imediat) spre o convieţuire socială ce depăşeşte contactul direct cu semenii, lărgindu-l dincolo de comunitatea bazată pe rudenii. Trecerea de la comunitate la societate a fost posibilă tocmai prin capacitatea de a comunica ficţiuni (mituri, legende, viziuni), de a convinge de adevărul lor. În timp, după o primă revoluţie, cea cognitivă, ce i-a schimbat existenţa, omul a ajuns să stocheze artificial, prin scriere, informaţiile vehiculate oral, ajungând astfel la o memorie colectivă stabilă. Ni se dă ca exemplu de organizare ficţională pe baza stocării datelor realităţii construite de oameni străvechiul "Cod al lui Hammurabi" care categorisea societatea după o formulă ierarhică ficţională. Sau "Declaraţia de Independenţă" americană care impunea la rându-i, principial, alte categorii. În realitate, aceste categorii nu există, dar ele se impun ca reale prin forţa cu care oamenii le acceptă şi adoptă. După Revoluţia Cognitivă care a făcut posibilă instalarea acestei realităţi paralele cu realitatea naturii, a urmat Revoluţia Agricolă, care a stabilizat, prin domesticirea naturii, umanitatea şi a pregătit-o pentru o unificare realizată gradual (lent şi dramatic) printr-o creştere a organizării politice şi economice. Revoluţia Ştiinţifică ce a urmat a exacerbat puterea oamenilor, ducând la depăşirea limitelor lor biologice, la transferul - altfel de neimaginat - al omnipotentei ficţiuni de la zei la fragilul om. Într-o nouă carte, publicată recent, "Homo deus. O scurtă istorie a zilei de mâine" (pe care sperăm să o putem citi şi în româneşte), Yuval Noah Harari descrie cum s-ar putea încheia aventura lui "homo sapiens". Judecând după lectura pasionantă, cu formulări memorabile, deloc greoaie şi cu o argumentaţie ce te provoacă să-ţi pui propriile întrebări, Harari e un autor de urmărit în tot ce scrie.
Sunt sigură că veţi fi interesaţi de această sinteză surprinzătoare a aventurii lui homo sapiens, care a făcut multă vâlvă de la apariţia ei şi a devenit bestseller internaţional, deşi e o lucrare ştiinţifică. Tânărul istoric israelian (avea 35 de ani la publicarea cărţii) încearcă să explice drumul de la "un animal neînsemnat care îşi vedea de treburile lui într-un colţ al Africii" la fiinţa ce domină şi stăpâneşte efectiv lumea în care trăieşte. E preocupat să arate cum s-a declanşat aventura, de ce a reuşit şi care ar putea fi sfârşitul ei. La prima vedere s-ar putea spune că e încă o încercare de a interpreta destinul istoric al "omului înţelept", care - dezvăluie autorul - nu a fost singura specie care, în contexte diferenţiate, a ajuns să domine lanţul trofic al evoluţiei vieţii. Au existat, spune el, cel puţin şase specii de humanoizi, dar numai sapiens a supravieţuit, le-a eliminat pe celelalte, a adaptat natura la nevoile lui. El n-a trăit în "armonie cu natura" cum au susţinut legendele, ci a distrus prin viclenie şi flexibilitate spaţiul pe care a pus stăpânire. Cum a reuşit acest animal mai puţin dotat biologic în raport cu alte vietăţi să se caţere în vârful evoluţiei lumii organice, să devină stăpânul ei? Harari lansează o ipoteză insolită, şi anume că sapiens-ul a fost singura specie care a impus o "realitate ficţionată", prin bârfă, prin minciună şi imaginaţie, realitate ce i-a permis să depăşească convieţuirea grupală (mediul lui imediat) spre o convieţuire socială ce depăşeşte contactul direct cu semenii, lărgindu-l dincolo de comunitatea bazată pe rudenii. Trecerea de la comunitate la societate a fost posibilă tocmai prin capacitatea de a comunica ficţiuni (mituri, legende, viziuni), de a convinge de adevărul lor. În timp, după o primă revoluţie, cea cognitivă, ce i-a schimbat existenţa, omul a ajuns să stocheze artificial, prin scriere, informaţiile vehiculate oral, ajungând astfel la o memorie colectivă stabilă. Ni se dă ca exemplu de organizare ficţională pe baza stocării datelor realităţii construite de oameni străvechiul "Cod al lui Hammurabi" care categorisea societatea după o formulă ierarhică ficţională. Sau "Declaraţia de Independenţă" americană care impunea la rându-i, principial, alte categorii. În realitate, aceste categorii nu există, dar ele se impun ca reale prin forţa cu care oamenii le acceptă şi adoptă. După Revoluţia Cognitivă care a făcut posibilă instalarea acestei realităţi paralele cu realitatea naturii, a urmat Revoluţia Agricolă, care a stabilizat, prin domesticirea naturii, umanitatea şi a pregătit-o pentru o unificare realizată gradual (lent şi dramatic) printr-o creştere a organizării politice şi economice. Revoluţia Ştiinţifică ce a urmat a exacerbat puterea oamenilor, ducând la depăşirea limitelor lor biologice, la transferul - altfel de neimaginat - al omnipotentei ficţiuni de la zei la fragilul om. Într-o nouă carte, publicată recent, "Homo deus. O scurtă istorie a zilei de mâine" (pe care sperăm să o putem citi şi în româneşte), Yuval Noah Harari descrie cum s-ar putea încheia aventura lui "homo sapiens". Judecând după lectura pasionantă, cu formulări memorabile, deloc greoaie şi cu o argumentaţie ce te provoacă să-ţi pui propriile întrebări, Harari e un autor de urmărit în tot ce scrie.
Alte articole din acest numar
- Cu IOSIF CIUNTEREI, pe coclauri
- Cu regizorul RADU AFRIM, despre copilărie şi teatru - "Când eram mic ne scoteau zilnic la măturat străzile oraşului, că vine Ceauşescu. Şi Ceauşescu nu venea. 11 ani l-am aşteptat!"
- CORNELIA ARDELEAN- ARCHIUDEAN - "Doamne fereşte, de moartea satului românesc!"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
