Sunt sigură că veți fi interesați de această sinteză surprinzătoare a aventurii lui homo sapiens, care a făcut multă vâlvă de la apariția ei și a devenit bestseller internațional, deși e o lucrare științifică. Tânărul istoric israelian (avea 35 de ani la publicarea cărții) încearcă să explice drumul de la "un animal neînsemnat care își vedea de treburile lui într-un colț al Africii" la ființa ce domină și stăpânește efectiv lumea în care trăiește. E preocupat să arate cum s-a declanșat aventura, de ce a reușit și care ar putea fi sfârșitul ei. La prima vedere s-ar putea spune că e încă o încercare de a interpreta destinul istoric al "omului înțelept", care - dezvăluie autorul - nu a fost singura specie care, în contexte diferențiate, a ajuns să domine lanțul trofic al evoluției vieții. Au existat, spune el, cel puțin șase specii de humanoizi, dar numai sapiens a supraviețuit, le-a eliminat pe celelalte, a adaptat natura la nevoile lui. El n-a trăit în "armonie cu natura" cum au susținut legendele, ci a distrus prin viclenie și flexibilitate spațiul pe care a pus stăpânire. Cum a reușit acest animal mai puțin dotat biologic în raport cu alte vietăți să se cațere în vârful evoluției lumii organice, să devină stăpânul ei? Harari lansează o ipoteză insolită, și anume că sapiens-ul a fost singura specie care a impus o "realitate ficționată", prin bârfă, prin minciună și imaginație, realitate ce i-a permis să depășească conviețuirea grupală (mediul lui imediat) spre o conviețuire socială ce depășește contactul direct cu semenii, lărgindu-l dincolo de comunitatea bazată pe rudenii. Trecerea de la comunitate la societate a fost posibilă tocmai prin capacitatea de a comunica ficțiuni (mituri, legende, viziuni), de a convinge de adevărul lor. În timp, după o primă revoluție, cea cognitivă, ce i-a schimbat existența, omul a ajuns să stocheze artificial, prin scriere, informațiile vehiculate oral, ajungând astfel la o memorie colectivă stabilă. Ni se dă ca exemplu de organizare ficțională pe baza stocării datelor realității construite de oameni străvechiul "Cod al lui Hammurabi" care categorisea societatea după o formulă ierarhică ficțională. Sau "Declarația de Independență" americană care impunea la rându-i, principial, alte categorii. În realitate, aceste categorii nu există, dar ele se impun ca reale prin forța cu care oamenii le acceptă și adoptă. După Revoluția Cognitivă care a făcut posibilă instalarea acestei realități paralele cu realitatea naturii, a urmat Revoluția Agricolă, care a stabilizat, prin domesticirea naturii, umanitatea și a pregătit-o pentru o unificare realizată gradual (lent și dramatic) printr-o creștere a organizării politice și economice. Revoluția Științifică ce a urmat a exacerbat puterea oamenilor, ducând la depășirea limitelor lor biologice, la transferul - altfel de neimaginat - al omnipotentei ficțiuni de la zei la fragilul om. Într-o nouă carte, publicată recent, "Homo deus. O scurtă istorie a zilei de mâine" (pe care sperăm să o putem citi și în românește), Yuval Noah Harari descrie cum s-ar putea încheia aventura lui "homo sapiens". Judecând după lectura pasionantă, cu formulări memorabile, deloc greoaie și cu o argumentație ce te provoacă să-ți pui propriile întrebări, Harari e un autor de urmărit în tot ce scrie.