Nu e greu de observat azi în lume abundenţa nemaiîntâlnită a romancierelor. Marketingul, care ţine cont că proporţia femeilor cititoare o depăşeşte pe cea a bărbaţilor, atrage publicul-ţintă cu anecdote biografice şi exagerări ale calităţilor literare menite să incite curiozitatea. Pe mine, superlativele deşănţate de pe coperta a IV-a şi milioanele de exemplare vândute mă fac circumspectă. Am învăţat din experienţă că în afacerile de vizibilitate valoarea nu e intrisecă, dimpotrivă. Pentru succes comercial (care e adesea un efect de modă sau de scandal), editurile şi autorii îşi dau singuri o importanţă nemeritată, păcălind un public naiv, dispus să-i creadă, cum crede şi în reclamele de la televizor. Cu atât mai mare mi-e bucuria când, deschizând romanul unei românce de care nu auzisem până acum, descopăr nu doar o poveste bună, scrisă cu o simplitate ridicată la nivelul artei, ci şi un echilibru greu de atins între potenţialul simbolic al subiectului şi lizibilitate, între o realitate cunoscută şi reflexul ei în scriitură. Din puţinul pe care l-am putut afla despre ea, Liliana Nechita are acum 49 de ani şi e la a treia carte. Primele două, "Exodul mamelor" (publicat prin intermediul revistei "Avantaje") şi "Cireşe amare" (Humanitas) erau testimonii despre propria experienţă de mamă singură din provincie, nevoită, după pierderea locului de muncă, să plece în Italia ca îngrijitoare de bătrâni, pentru a-şi ajuta familia să trăiască decent. Ca atâtea alte mame - un adevărat fenomen în ultimele decenii - şi-a crescut copiii de la distanţă, chinuită de dor, de piederea statutului social şi profesional, de sacrificii şi însingurare. Pentru ea, scrisul non-fictiv a fost un mod de a-şi atenua deznădejdea, de a-şi descărca sufletul comunicându-şi trăirile, simptomatice pentru o numeroasă categorie de emigranţi din raţiuni economice. Şi iată că, de la confesiuni, Liliana Nechita are curajul să facă pasul spre roman şi nu orice fel de roman, ci unul ţărănesc-contemporan, fără urme de idilism, axat pe un personaj feminin a cărui referinţă imediată e Ilie Moromete. Olga, "împărăteasa" Lilianei Nechita, e o ţărancă bătrână a cărei viaţă a fost şi e alcătuită doar din "munci şi zile". O viaţă rânduită de nevoile pământului şi ale gospodăriei, după anotimpuri, într-o comunitate acum în disoluţie. Puternică, nesentimentală, directă până la cruzime, cu o bună părere de sine, Olga se încăpăţânează să trăiască după vechea rânduială, în timp ce în jurul ei totul se schimbă, şi nu în bine. Plecată din familia cea mai săracă a satului, cu doar două clase primare, a ţinut doi soţi, a crescut cinci copii şi are demnitatea statutului de stăpână pe un loc al ei. Naratoarea-noră decupează limbajul siderant de autentic al Olgăi, dialogurile ei cu celelalte personaje făcute vii din câteva tuşe, apar din colportări şi poveştile satului, întâmplări gen "ştirile de la ora 5", alături de credinţe străvechi şi bizarerii. Totul privit cu un soi de tandreţe întristată pentru această lume pe cale de dispariţie sub asaltul "modernităţii" şi al libertăţii de a-şi căuta mijloace de trai oriunde.
Selecţia "Formula AS"
* Liliana Nechita, "Împărăteasa", roman, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 142 p.
Nu e greu de observat azi în lume abundenţa nemaiîntâlnită a romancierelor. Marketingul, care ţine cont că proporţia femeilor cititoare o depăşeşte pe cea a bărbaţilor, atrage publicul-ţintă cu anecdote biografice şi exagerări ale calităţilor literare menite să incite curiozitatea. Pe mine, superlativele deşănţate de pe coperta a IV-a şi milioanele de exemplare vândute mă fac circumspectă. Am învăţat din experienţă că în afacerile de vizibilitate valoarea nu e intrisecă, dimpotrivă. Pentru succes comercial (care e adesea un efect de modă sau de scandal), editurile şi autorii îşi dau singuri o importanţă nemeritată, păcălind un public naiv, dispus să-i creadă, cum crede şi în reclamele de la televizor. Cu atât mai mare mi-e bucuria când, deschizând romanul unei românce de care nu auzisem până acum, descopăr nu doar o poveste bună, scrisă cu o simplitate ridicată la nivelul artei, ci şi un echilibru greu de atins între potenţialul simbolic al subiectului şi lizibilitate, între o realitate cunoscută şi reflexul ei în scriitură. Din puţinul pe care l-am putut afla despre ea, Liliana Nechita are acum 49 de ani şi e la a treia carte. Primele două, "Exodul mamelor" (publicat prin intermediul revistei "Avantaje") şi "Cireşe amare" (Humanitas) erau testimonii despre propria experienţă de mamă singură din provincie, nevoită, după pierderea locului de muncă, să plece în Italia ca îngrijitoare de bătrâni, pentru a-şi ajuta familia să trăiască decent. Ca atâtea alte mame - un adevărat fenomen în ultimele decenii - şi-a crescut copiii de la distanţă, chinuită de dor, de piederea statutului social şi profesional, de sacrificii şi însingurare. Pentru ea, scrisul non-fictiv a fost un mod de a-şi atenua deznădejdea, de a-şi descărca sufletul comunicându-şi trăirile, simptomatice pentru o numeroasă categorie de emigranţi din raţiuni economice. Şi iată că, de la confesiuni, Liliana Nechita are curajul să facă pasul spre roman şi nu orice fel de roman, ci unul ţărănesc-contemporan, fără urme de idilism, axat pe un personaj feminin a cărui referinţă imediată e Ilie Moromete. Olga, "împărăteasa" Lilianei Nechita, e o ţărancă bătrână a cărei viaţă a fost şi e alcătuită doar din "munci şi zile". O viaţă rânduită de nevoile pământului şi ale gospodăriei, după anotimpuri, într-o comunitate acum în disoluţie. Puternică, nesentimentală, directă până la cruzime, cu o bună părere de sine, Olga se încăpăţânează să trăiască după vechea rânduială, în timp ce în jurul ei totul se schimbă, şi nu în bine. Plecată din familia cea mai săracă a satului, cu doar două clase primare, a ţinut doi soţi, a crescut cinci copii şi are demnitatea statutului de stăpână pe un loc al ei. Naratoarea-noră decupează limbajul siderant de autentic al Olgăi, dialogurile ei cu celelalte personaje făcute vii din câteva tuşe, apar din colportări şi poveştile satului, întâmplări gen "ştirile de la ora 5", alături de credinţe străvechi şi bizarerii. Totul privit cu un soi de tandreţe întristată pentru această lume pe cale de dispariţie sub asaltul "modernităţii" şi al libertăţii de a-şi căuta mijloace de trai oriunde.
Nu e greu de observat azi în lume abundenţa nemaiîntâlnită a romancierelor. Marketingul, care ţine cont că proporţia femeilor cititoare o depăşeşte pe cea a bărbaţilor, atrage publicul-ţintă cu anecdote biografice şi exagerări ale calităţilor literare menite să incite curiozitatea. Pe mine, superlativele deşănţate de pe coperta a IV-a şi milioanele de exemplare vândute mă fac circumspectă. Am învăţat din experienţă că în afacerile de vizibilitate valoarea nu e intrisecă, dimpotrivă. Pentru succes comercial (care e adesea un efect de modă sau de scandal), editurile şi autorii îşi dau singuri o importanţă nemeritată, păcălind un public naiv, dispus să-i creadă, cum crede şi în reclamele de la televizor. Cu atât mai mare mi-e bucuria când, deschizând romanul unei românce de care nu auzisem până acum, descopăr nu doar o poveste bună, scrisă cu o simplitate ridicată la nivelul artei, ci şi un echilibru greu de atins între potenţialul simbolic al subiectului şi lizibilitate, între o realitate cunoscută şi reflexul ei în scriitură. Din puţinul pe care l-am putut afla despre ea, Liliana Nechita are acum 49 de ani şi e la a treia carte. Primele două, "Exodul mamelor" (publicat prin intermediul revistei "Avantaje") şi "Cireşe amare" (Humanitas) erau testimonii despre propria experienţă de mamă singură din provincie, nevoită, după pierderea locului de muncă, să plece în Italia ca îngrijitoare de bătrâni, pentru a-şi ajuta familia să trăiască decent. Ca atâtea alte mame - un adevărat fenomen în ultimele decenii - şi-a crescut copiii de la distanţă, chinuită de dor, de piederea statutului social şi profesional, de sacrificii şi însingurare. Pentru ea, scrisul non-fictiv a fost un mod de a-şi atenua deznădejdea, de a-şi descărca sufletul comunicându-şi trăirile, simptomatice pentru o numeroasă categorie de emigranţi din raţiuni economice. Şi iată că, de la confesiuni, Liliana Nechita are curajul să facă pasul spre roman şi nu orice fel de roman, ci unul ţărănesc-contemporan, fără urme de idilism, axat pe un personaj feminin a cărui referinţă imediată e Ilie Moromete. Olga, "împărăteasa" Lilianei Nechita, e o ţărancă bătrână a cărei viaţă a fost şi e alcătuită doar din "munci şi zile". O viaţă rânduită de nevoile pământului şi ale gospodăriei, după anotimpuri, într-o comunitate acum în disoluţie. Puternică, nesentimentală, directă până la cruzime, cu o bună părere de sine, Olga se încăpăţânează să trăiască după vechea rânduială, în timp ce în jurul ei totul se schimbă, şi nu în bine. Plecată din familia cea mai săracă a satului, cu doar două clase primare, a ţinut doi soţi, a crescut cinci copii şi are demnitatea statutului de stăpână pe un loc al ei. Naratoarea-noră decupează limbajul siderant de autentic al Olgăi, dialogurile ei cu celelalte personaje făcute vii din câteva tuşe, apar din colportări şi poveştile satului, întâmplări gen "ştirile de la ora 5", alături de credinţe străvechi şi bizarerii. Totul privit cu un soi de tandreţe întristată pentru această lume pe cale de dispariţie sub asaltul "modernităţii" şi al libertăţii de a-şi căuta mijloace de trai oriunde.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- Cu IOSIF CIUNTEREI, pe coclauri
- Cu regizorul RADU AFRIM, despre copilărie şi teatru - "Când eram mic ne scoteau zilnic la măturat străzile oraşului, că vine Ceauşescu. Şi Ceauşescu nu venea. 11 ani l-am aşteptat!"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
