O curte nu prea mare, plină de pomi, vie şi trandafiri. În stânga, cum intri, o casă veche, cu linii de arhitectură neoromânească, albă şi împodobită pe fronton cu drapelul României. În faţă, o căsuţă de ţară, tipic moldovenească, pe prispa căreia te poţi răsfăţa sub soarele de toamnă, aşezat în scaune moi, de răchită. În casa cea mare, sunt trei odăi transformate în săli de restaurant, decorate în stil ţărănesc. La o tejghea solidă din lemn, trebăluiesc două fete frumoase, îmbrăcate în ii. Locul se numeşte "La Conac", dar n-are nimic dintr-o casă boierească. Are, în schimb, nobleţea ţăranului român. Dacă nu ştii despre "Conac", e greu să-l găseşti, ascuns, cum este, de vegetaţie, într-un colţ al străzii Nicolae Gane din Iaşi, la doi paşi de Casa Pogor. Trebuie să te ducă acolo vreun iniţiat, căci patronul, Dan Gorbănescu, refuză orice publicitate, alta decât aceea "din om în om". Nu e un moft, este reflexul unui stil de viaţă pentru care a optat cu multă vreme în urmă.
"Omul are cea mai bună energie în zona sa de baştină"
- Sunteţi unul dintre tinerii antreprenori ai Iaşiului, care au ales un domeniu de nişă. Încercaţi să redaţi partea spirituală, unui obicei devenit banal şi, în lumea de azi, practicat pe fugă: bucuria de a mânca. Într-un local plin de urmele bunicilor, decorat cu obiecte ţărăneşti şi care găzduieşte evenimente cu parfum de epocă, propuneţi o alimentaţie tradiţională, bazată pe produse bio, gătite în tihnă. Este asta o carte câştigătoare în Iaşi?
- Vedeţi, în lumea asta toate au un rost. Nu este un lup în pădure fără rânduială de Sus. Şi toate au fost lăsate pentru ca omul să se bucure de ele în această călătorie frumoasă, căreia noi îi spunem viaţă. Dar bucuria nu e deplină, dacă nu-ţi găseşti şi tu, ca om, rostul tău. În momentul în care ţi l-ai găsit, nu se mai pune problema în termeni materiali. Dacă ţi-l urmezi, oricum eşti în câştig. Asta fac şi eu. De ce în Iaşi? Pentru că am înţeles destul de devreme un adevăr care acum e probat ştiinţific: omul are cea mai bună energie în zona sa de baştină. Acum vreo opt ani, încercam să fug de România furată şi defectă, să fug, de fapt, de un anumit tip uman, nu de ţara pe care aceşti oameni nu o respectă şi nu o iubesc. Şi lăudam Austria, ca pe un stat în care merită să trăieşti. La care, fiul meu, pe atunci abia intrat la şcoală, mi-a spus: "Tata, dar dacă Dumnezeu ne-a lăsat aici, cum să plecăm?". A fost un moment de cotitură al vieţii mele, când am realizat că am un rost, şi el se află aici. Şi am început să mă caut. Dar nu pentru a găsi în mine propria voie, ci pentru a auzi voia lui Dumnezeu. L-am rugat pe Dumnezeu să mă folosească. Pentru că doar aşa poţi avea o împlinire a vieţii. Iar din această perspectivă, cred că am ales cartea câştigătoare.
"Rostul vieţii e dragostea pentru tot ce te înconjoară"
- Sigur că n-a fost uşor. Îţi trebuie o oareşice putere de a-ţi trăi propria viaţă, de a te rupe de tendinţa generală, care se formează prin "educaţia" făcută la televizor - care ne spune cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, către ce să năzuim, fără ca, de cele mai multe ori, toate astea să aibă vreo legătură cu natura noastră şi cu binele nostru. Reperele fac societatea, or, astăzi, reperele nu ne mai sunt date de o educaţie clasică, serioasă, care să ţină cont de cine suntem şi cine trebuie să devenim, ci de "şcoala" de la televizor, ori, mai recent, de pe internet. Şansa mea a fost că am fost crescut într-o familie în care totul decurgea firesc, în care am învăţat valorile adevărate, pentru care masa era un adevărat ritual, unde se gătea ca pe vremea bunicilor şi străbunicilor noştri, cu atenţie la ingrediente şi cu... dragoste. Mie îmi place acest stil de viaţă tradiţional, îmi place când în casă miroase a pâine proaspăt scoasă din cuptor, a caş de oaie şi a must care dă în fiert, hai să împărtăşesc şi altora această bucurie de a trăi, mi-am zis. Aşa s-a născut "La Conac". Iar motto-ul nostru este: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!". Pentru că despre asta e vorba, rostul vieţii este dragostea pentru ceilalţi şi pentru tot ce te înconjoară. Fără dragoste, nu poţi dărui, nu poţi împărtăşi...
- Uşor de zis, dar mai greu de făcut...
- Nu este greu, dacă simţi. Şi se manifestă în toate amănuntele. De exemplu, n-am vrut să angajez bucătari profesionişti, ci am luat câteva gospodine care gătesc aşa cum o fac pentru familiile lor. La noi timpul de aşteptare a bucatelor e mai lung, pentru că mâncarea sănătoasă se face mai greu. Însă merită. Este exact opusul tiparului de viaţă dominant astăzi, pe care îl putem numi "Coca-Cola": efervescenţă acum!
"Sunt foarte puţini cei care îşi transformă vocaţia în profesie"
- Ştiţi bine că există profesie şi vocaţie şi că nu sunt foarte mulţi cei în viaţa cărora vocaţia le este şi profesie. De aici vine tristeţea lumii, de aici vin depresiile şi frustrările care te pot doborî. Nu e lucru uşor să-ţi cunoşti vocaţia şi să faci o profesie în consecinţă. Eu, unul, m-am născut cu valenţe artistice, în copilărie am urmat cursuri de pictură, de chitară şi de actorie, am participat la concursuri de oratorie... Dar când am vrut să dau la Facultatea de Teatru şi Film, părinţii mei s-au opus. Mama mi-a spus că dacă tot vreau să fac actorie, măcar să o fac pe bani: "Fă-te avocat!". Pentru că o iubesc, n-am vrut să-i stric inima şi am urmat Dreptul. Dar n-am practicat, pentru că nu-mi place conflictul, iar justiţia e o zonă de conflict. În timpul facultăţii m-am angajat, căci n-am vrut să pierd timpul. În plus, am cunoscut o fată care îmi era colegă de grupă şi care mi-a devenit soţie, drept pentru care, m-am "aşezat" de foarte fraged, ca să zic aşa. Destul de repede am ajuns şi unul dintre cei mai buni agenţi imobiliari din Moldova. Am cunoscut astfel oameni foarte sus-puşi şi foarte bogaţi, mi s-au deschis tot felul de oportunităţi. Aş fi putut să încep o afacere în Bucureşti sau în străinătate, dar am preferat să rămân aici. Iar după cinci ani, mi-am dat demisia, ca să încep să trăiesc.
- "La Conac" izbânda este vizibilă. Bănuiesc, totuşi, că există, cu siguranţă, şi clipe grele, ca în orice afacere. Care este bucuria care răscumpără greul?
- Că fac ceva concret pentru ai mei. Ai mei fiind toţi românii cu care mă simt aparţinând aceluiaşi "sat", dar, desigur, mai ales ieşenii. Cred că Dumnezeu a rânduit să fac "La Conac" în Iaşi, pentru că e oraşul perfect pentru un proiect mai romantic. În Bucureşti, de pildă, ar fi devenit o simplă afacere. Aici e ceva de suflet. A venit cineva la mine să mă convingă să merg în Capitală cu acest concept. Mi-a spus că în Bucureşti aş fi milionar. I-am răspuns că mă aflu în Iaşi pentru că sunt deja foarte bogat. Evident, averea mea nu e măsurabilă în bancnote.
"Generaţia cu cheia de gât are, în continuare, o cheie la gât"
- Pe unii i-au adus prieteni comuni, pe alţii i-am căutat şi i-am invitat eu, pentru că sunt responsabili, fără să ştie, de locul ăsta. Pentru că m-a impresionat un gând, o faptă, o carte, un cântec al lor, şi toate au dus aici. M-am gândit că e bine şi pentru ei să ştie că rodeşte în cineva emoţia pe care o risipesc cu atâta generozitate. Astfel de oameni sunt asemănători preoţilor, care se întreabă după slujba de duminică: va lucra în sufletul cuiva ce am făcut eu aici, ori, imediat ce au ieşit pe uşă, au şi uitat ce le-am spus? Toţi au fost plăcut impresionaţi de ce au găsit la noi, căci au simţit autenticul.
- Există în Iaşi o emulaţie a noilor întreprinzători, pe direcţia tradiţională?
- Generaţia cu cheia de gât, a copiilor din vremea comunismului, are în continuare o cheie la gât. E o cheie spre o lume care e musai să fie una mai frumoasă. Trăim vremuri care nu ne permit să dormim, iar această generaţie înţelege lucrul acesta prea bine. Trebuie să facem ceva. În Iaşi s-au ridicat destul de mulţi oameni din generaţia mea, care construiesc pe coordonatele tradiţiei. Câte o fabrică de bere artizanală, câte o fermă de capre, câte o cafenea... Nu sunt iniţiative spectaculoase, dar sunt sănătoase. Şi e important că se pune sămânţa cea bună.
- Oare ieşenii s-au schimbat ca mentalitate, în ultimii douăzeci de ani? Sunt pregătiţi oamenii pentru astfel de iniţiative?
- Da, începem să depăşim epoca asta consumeristă. Lumea e în proces de lămurire. Vedem încercări de reabilitare a societăţii ieşene autentice. E un aer de renaştere. Eu însumi sunt o pană de pe pasărea Phoenix, care este Iaşiul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
