Să fie ceva mai vizibil şi să vadă lumea de... sus? Frumuseţea e totdeauna legată de înălţime. Ei bine, lucrul acesta este realizabil. "Niciun adult nu este atât de înalt pe cât ar putea să fie", ne asigură medicul american Augustus White, de la Harvard Medical School. Fiecare individ, susţine profesorul de ortopedie, poate să mai crească câţiva cm. Trebuie doar ca şira spinării să fie întinsă pe toată lungimea ei. Iar asta se întâmplă dacă vom şti să ne antrenăm muşchii abdominali şi muşchii spinării.
Iată trei exerciţii menite să ne ajute să mai creştem puţin:
1. Culcaţi-vă pe spate, cu genunchii îndoiţi şi tălpile pe podea. Prindeţi-vă palmele sub ceafă şi încercaţi să vă ridicaţi trunchiul. La început de 10 ori, apoi mai des. Nu e uşor, dar odată stăpânit exerciţiul (trebuie să simţiţi înţepături în abdomen), muşchii de pe pântec şi de pe spate se întăresc şi susţin mai drept coloana vertebrală.
2. Aşezaţi-vă pe podea, în patru labe. Ridicaţi braţul stâng şi piciorul drept şi ţineţi-le paralel cu podeaua, 10 secunde. Apoi schimbaţi părţile, ridicând braţul drept şi piciorul stâng. Exerciţiul se repetă de 10 ori. Întăreşte muşchii din stânga şi dreapta coloanei vertebrale.
3. Staţi drepţi, cu picioarele îndepărtate cât lăţimea umerilor. Aplecaţi-vă în faţă, cu palmele împreunate. Încercaţi să băgaţi braţele prin poarta formată de picioare. Cu cât mai adânc spre spate, cu atât mai bine. Iar apoi, ridicaţi-vă şi aplecaţi-vă către spate, tot cu palmele prinse şi cu braţele întinse. Repetaţi ambele exerciţii de 10 ori. Întind musculatura şi ligamentele spatelui.
Pe parcursul a două luni - ne garantează Augustus White - vom creşte trei centimetri. Şi vom rămâne aşa, cu condiţia să permanentizăm exerciţiile: "Şi să vă gândiţi că sunteţi nişte marionete, trase în sus de sfori", spune el. Şi încă un amănunt deloc neglijabil: odată cu creşterea în înălţime, veţi elimina şi câteva kilograme de prisos.