Deşi opera lui e mai restrânsă decât a altor candidaţi celebri - şapte romane şi un volum de proză scurtă, traduse la noi la Ed. Polirom - Kazuo Ishiguro îşi merită premiul (inclusiv cei 1,1 milioane de dolari aferenţi) pentru calitatea literară a cărţilor lui. Cu tematică şi universuri diferite, depărtate în timp şi spaţiu, ele au în comun căutarea de a înţelege ceea ce este cu adevărat important pentru fiinţa umană. "Ca romancier, nu încerc să redau ceea ce se petrece într-un loc anume, la un moment dat. Mă folosesc de asta, dar sunt preocupat de întrebări mai filosofice, eterne şi universale, chiar dacă nu ştiu răspunsurile la ele" - spunea într-un interviu.
Născut la Nagasaki în 1954, a venit în Anglia cu părinţii la 5 ani, fiindcă tatăl lui, oceanograf, fusese angajat de guvernul britanic. În casă au continuat să vorbească japoneza, dar la şcoală copilul a asimilat firesc limba engleză, ba mai mult, cu timpul a început să distingă "accentele de clasă" ale diferitelor categorii sociale încă bine marcate în adolescenţa lui din anii '70, când se visa star rock. A studiat apoi literatură engleză şi filosofie la University of Kent, plus un masterat de scriere creativă condus de Ray Bradbury, care i-a remarcat înzestrarea. Asta l-a stimulat pentru primul roman, "Amintirea palidă a munţilor", publicat în 1982, când se întreţinea dintr-o slujbă de lucrător social. Încurajat de buna primire a debutului în care punea în relaţie cele două spaţii culturale, Japonia şi Anglia, ce-i compun identitatea, a scris un nou roman, "Un artist al lumii trecătoare", apărut în 1986 şi distins cu un prestigios premiu literar. Însă abia peste încă trei ani, în 1989, va deveni celebru cu "Rămăşiţele zilei", care obţine Booker Prize şi în care, sub pretextul vieţii unui majordom din anii '30, vorbeşte despre servitute şi demnitate în general (romanul a câştigat un plus de notorietate datorită ecranizării lui James Ivory, cu o distribuţie excepţională). Deja se putea distinge clar marca personală Ishiguro, alcătuită din rafinament (el nu lucrează în culori tari, preferă nuanţele pale, jocul de lumini şi umbre), sensibilitate, fluenţă a povestirii. Şi mai ales o imaginaţie vie, care-l face să nu se repete de la o carte la alta. O demonstrează cu următoarele romane: "Nemângâiaţii" (1995), despre puterea artei de a transcende graniţele istoriei şi despre spaţiul central-european de după căderea comunismului, "Pe când eram orfani" (2000) - o pastişă de roman poliţist, cu un detectiv ce nu poate dezlega singurul mister ce-i stă pe suflet şi, favoritul meu, "Să nu mă părăseşti" (2005) - o poveste SF cu clone umane. A mai apărut la Polirom şi traducerea celui mai recent roman al lui Ishiguro, "Uriaşul îngropat", din 2015, în tradiţia legendelor şi a realismului magic. Vedeţi deci câtă varietate include opera acestui foarte british japonez, care nu are probleme de identitate. Se identifică doar cu meseria de scriitor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
