Deși opera lui e mai restrânsă decât a altor candidați celebri - șapte romane și un volum de proză scurtă, traduse la noi la Ed. Polirom - Kazuo Ishiguro își merită premiul (inclusiv cei 1,1 milioane de dolari aferenți) pentru calitatea literară a cărților lui. Cu tematică și universuri diferite, depărtate în timp și spațiu, ele au în comun căutarea de a înțelege ceea ce este cu adevărat important pentru ființa umană. "Ca romancier, nu încerc să redau ceea ce se petrece într-un loc anume, la un moment dat. Mă folosesc de asta, dar sunt preocupat de întrebări mai filosofice, eterne și universale, chiar dacă nu știu răspunsurile la ele" - spunea într-un interviu.
Născut la Nagasaki în 1954, a venit în Anglia cu părinții la 5 ani, fiindcă tatăl lui, oceanograf, fusese angajat de guvernul britanic. În casă au continuat să vorbească japoneza, dar la școală copilul a asimilat firesc limba engleză, ba mai mult, cu timpul a început să distingă "accentele de clasă" ale diferitelor categorii sociale încă bine marcate în adolescența lui din anii '70, când se visa star rock. A studiat apoi literatură engleză și filosofie la University of Kent, plus un masterat de scriere creativă condus de Ray Bradbury, care i-a remarcat înzestrarea. Asta l-a stimulat pentru primul roman, "Amintirea palidă a munților", publicat în 1982, când se întreținea dintr-o slujbă de lucrător social. Încurajat de buna primire a debutului în care punea în relație cele două spații culturale, Japonia și Anglia, ce-i compun identitatea, a scris un nou roman, "Un artist al lumii trecătoare", apărut în 1986 și distins cu un prestigios premiu literar. Însă abia peste încă trei ani, în 1989, va deveni celebru cu "Rămășițele zilei", care obține Booker Prize și în care, sub pretextul vieții unui majordom din anii '30, vorbește despre servitute și demnitate în general (romanul a câștigat un plus de notorietate datorită ecranizării lui James Ivory, cu o distribuție excepțională). Deja se putea distinge clar marca personală Ishiguro, alcătuită din rafinament (el nu lucrează în culori tari, preferă nuanțele pale, jocul de lumini și umbre), sensibilitate, fluență a povestirii. Și mai ales o imaginație vie, care-l face să nu se repete de la o carte la alta. O demonstrează cu următoarele romane: "Nemângâiații" (1995), despre puterea artei de a transcende granițele istoriei și despre spațiul central-european de după căderea comunismului, "Pe când eram orfani" (2000) - o pastișă de roman polițist, cu un detectiv ce nu poate dezlega singurul mister ce-i stă pe suflet și, favoritul meu, "Să nu mă părăsești" (2005) - o poveste SF cu clone umane. A mai apărut la Polirom și traducerea celui mai recent roman al lui Ishiguro, "Uriașul îngropat", din 2015, în tradiția legendelor și a realismului magic. Vedeți deci câtă varietate include opera acestui foarte british japonez, care nu are probleme de identitate. Se identifică doar cu meseria de scriitor.