JORDI SAVALL, muzician catalan - "M-a fascinat muzica lui Dimitrie Cantemir. Sunt chemat să i-o cânt în toată lumea"

Muzicianul Jordi Savall este un brand al Cataluniei. Autentic arheolog al muzicii, Savall "sapă" şi scoate la lumină muzici străvechi. Cel mai de succes album al său reprezintă o mare surpriză, el este realizat pe muzica învăţatului domn moldovean Dimitrie Cantemir, spirit enciclopedic, care şi-a marcat epo­ca. Aflat la Bucureşti, la Festivalul George Enescu, Jordi Savall a acordat un interviu pentru "Formula AS".

- Sunteţi un obişnuit al Festivalului Enescu. Ce părere aveţi despre creaţia compozitorului nos­tru naţional?

- George Enescu face parte dintre marii com­pozitori care, asemeni lui Bela Bartok, au exploa­tat filonul artistic al folclorului ţării sale. Asta mi se pare extraordinar. Şi eu, prin munca mea, încerc să redau lumii acele muzici cu persona­li­tate, multe din ele pierdute în prezent.

- Aţi scos un album de uriaş succes, cu muzica lui Dimitrie Cantemir. Cum aţi ajuns să îl descoperiţi pe domnitorul Moldovei ca mare muzician?

- Mă aflam la Istanbul şi am intrat într-o bibliotecă. Acolo am găsit cartea lui Cantemir "Le livre de la Science de la Musique". Cum sunt un căutător de muzici vechi, am fost foarte interesat să descifrez compoziţiile lui Cantemir. Mi-au tre­buit doi ani ca să înţeleg no­taţia lui. Este cu totul di­ferită de notaţia muzicii occidentale. Noi avem doar câteva note: do, re mi, fa, sol, la si, do. Can­te­mir folosea mult mai multe note, ceea ce ducea la o sublimare a melodiei, la un rafinament greu de atins. Muzica lui este extrem de com­plexă, o muzică pe care astăzi nu ţi-ai mai putea-o imagina.

- Şi totuşi, dum­neavoastră şi or­ches­tra Hesperion XXI aţi reuşit să o redaţi.

- A fost foarte greu, pentru că mi-am dorit ca muzica să su­ne exact aşa cum a gân­dit-o Cantemir. Prin urmare, a trebuit să găsesc instru­men­tişti care să cânte la exact acele instru­men­te din vremea lui. Am căutat în toată zona bal­canică interpreţi ca­re să cânte la alăută, tanbur şi nai, ins­tru­mente la care prinţul Can­temir era un vir­tuoz.

- Şi unde i-aţi găsit?

- În Armenia, în Turcia, în Bul­garia, în Ser­bia şi în România.

- V-a legat această experienţă de domnitorul Moldovei?

- Da. Evident. M-a fascinat nu doar muzica lui ci şi întreaga lui personalitate. A fost un erudit care şi-a depăşit cu mult timpul. Am în­cercat să îl cunosc mai bine, drept pentru care am mers pe urmele lui.

- Şi pe unde v-au purtat paşii pe urmele lui Cantemir?

- Din Istanbul la Iaşi. Am vrut neapărat să ajung la mormântul lui de la Iaşi. Am admirat biserica aceea superbă, Trei Ierarhi, locul unde domnitorul Cantemir şi-a do­rit să fie îngropat.

- Ce reprezintă muzica lui Can­temir în portofoliul dumnea­voastră de artist?

- Este cel mai bine vândut al­bum al meu şi în fiecare an sunt che­mat peste tot în lume, să cânt muzica lui.

- Sunteţi un fel de arheolog al muzicii. Căutaţi peste tot şi găsiţi muzicile tradiţionale ale popoa­relor. De unde această pasiune a dumneavoastră?

- Eu cred că globalizarea a făcut şi face în continuare mult rău. Iar mu­zica clasică occidentală repre­zin­tă un fel de glo­balizare. Ade­vărata comoară este însă folclo­rul, şi de aceea, mie îmi place să sap în această zonă. Dar nu ştiu dacă sunt un arheolog. Arheo­logul sapă şi descoperă locuri care nu mai sunt vii de multă vreme. Cetăţi moarte, civilizaţii moarte. Pe când eu sap şi scot la iveală un izvor care curge încă. Muzica este vie. Ea există, respiră, pulsează.

- Ca muzician folosiţi un instru­ment extrem de rar: viola da gamba. Cum aţi ajuns la el?

- O, asta e o întreagă poveste. Eu am studiat violoncelul la Conser­va­torul din Barcelona. Dar pasionat fiind de muzica veche, tot stând prin bi­blioteci, am descoperit partituri pentru acest instrument, la care cân­tau doar câţiva oameni în întreaga lu­me, să îi numeri pe degete. Am fost autodidact. Am avut nevoie de cinci ani ca să învăţ să cânt la viola da gamba, iar acum sunt mândru că am deschis la Barcelona o catedră special dedicată acestui instrument. Am urmaşi şi asta mă bucură enorm.

- Mai aveţi un album dedicat muzicii din Balcani, intitulat "Miere şi sânge". De ce acest titlu?

- Pentru că exact asta înseamnă cuvântul "Balcani": miere şi sânge. Şi cred că această de­numire exprimă cel mai bine istoria acestei părţi de lume. Pe de o parte, frumuseţe sublimă, prin muzică şi tradiţii, iar pe de altă parte, lupte fra­tri­cide, războaie interetnice, care au dus la văr­sarea de sânge, de foarte mult sânge.

- Pentru a înregistra albumul "Miere şi sânge" aţi adus laolaltă artişti care în războiul din fosta Iugoslavie se aflau pe baricade dife­rite. Cum aţi reuşit această "reunificare"?

- A fost dificil, pentru că la început erau foarte suspicioşi. Am avut în orchestră sârbi, kosovari, bosniaci şi ţigani. Iniţial, nu voiau să cânte decât fiecare cu grupul lui etnic. Se pri­veau ciudat unul pe altul. Criticau modul în care în­ţeleg muzica. Dar eu am insistat să îi amestec. Aşa că au fost nevoiţi să cânte îm­preună. Şi astfel, prin muzică, au reuşit să facă pace. De fapt, acesta ar trebui să fie mesajul muzicii: pace, pace, pace.

- Apropo de pace: susţineţi independenţa Cataluniei?

- Da. Cred în identitatea fiecărui popor şi detest globalizarea.

GABRIELA LUPU