Poveşti cu olteni - IONEL COCOCI din Vădastra

Şesul oltenesc e o lume cu totul la vedere, fără ascunzişuri.

Cât vezi cu ochii, se întind po­rum­bişti şi lanuri de grâu, iar în marginea dru­murilor răsar stâlpii reţelei de electricitate. Din loc în loc, câte un salcâm scăpat miraculos de secure ţine pentru câteva clipe în crengile sale lu­mina unui soare roşiatic, grăbit să apună. Nicio poartă înaltă, niciun zid ermetic nu camuflează ogră­zile. Totul e la vedere. Îi vezi pe săteni trebăluind prin jurul casei sau stând la taifas, fără a se feri de privirile in­dis­crete. Într-o lume care se plânge de lipsa comu­ni­cării, oltenii sunt un antidot de ex­cepţie. Bine­voi­tori, deschişi, gu­ralivi, sunt gata să-şi spună ori­când povestea vie­ţii, câteodată la fel de bogată ca basmele cu zmei şi împăraţi. Aşa cum este şi cea a olarului Ionel Cococi, un oltean care transformă lutul în artă.

Lecţia de arheologie

Urc dinspre Corabia spre Caracal, pe o şosea dreaptă, ca trasă cu rigla. La Vişina, virez spre stânga, printre lanuri de floarea soarelui cu discul răsucit spre apus. Intru în Vădastra şi opresc în centrul satului, lângă o cişmea. Un bărbat toc­mai ia apă într-un bidon. "Vă rog, unde locuieşte Ionel Cococi?", "E vărul meu. Trebuie să vă în­toarceţi, şi după prima uliţă pe dreapta, opriţi la a treia casă. Lucrează. Îl găsiţi". Mulţumit că am reuşit să-l întâlnesc pe cel mai potrivit ghid, tocmai pe vărul lui Ionel, întorc şi rulez, numărând casele. Ajung şi arunc o privire peste poartă. Prin curtea înierbată zac lucruri vechi: un plug, vase ce­ra­mice, unelte ruginite, orice aminteşte de lumea de odinioară a satului oltenesc. Nu-mi dau seama dacă e un mic muzeu particular în aer liber sau o adunătură de obiecte numai bune de pus într-un muzeu sătesc. Strig şi văd ieşind pe uşa unui atelier un bărbat zvelt, cu chip rotund şi frunte pleşuvă. E blond şi aduce un pic cu Vladimir Putin. Mă pri­meşte bucuros şi mă conduce în atelier. Traversăm mai întâi un hol pe care stau înşiruite vase de diferite forme, cu linii albe, pe fond negru. Liniile sunt ba spiralate, ba frânte în unghiuri, ca nişte stoluri de rândunici. Ceramică în două culori, alb şi negru. În camera de lucru, pe mese, stau vase din lut abia modelat, vase pământii, fără nicio po­doabă. Vor fi în curând coborâte în cuptorul săpat afară, lângă zidul atelierului. Povestea ola­rului Ionel Cococi e uluitoare. Nimic nu-l pregătise pen­tru meşteşugul acesta. Nici familia, nici şcoala. Aşezat pe un scaun, dar mişcându-şi fără astâmpăr mâi­nile, îşi aminteşte: "Până pe la 30 de ani, fă­cusem de toate. O şcoală profesională în Sibiu, apoi am lucrat la o unitate militară în Caracal, apoi m-am apucat de comerţ, cu unchiul meu, vindeam haine second-hand. Am avut şi o discotecă. Într-o vară, mă sună mama, care lucra încă la te­lefoane, la Vădastra, şi-mi spune că vine o echipă de arheologi de la Bucu­reşti şi ar avea nevoie de cineva, să-i ajute cu maşina". Ionel nu a zis ba. A sărit la volanul Daciei sale, care scârţâia din toate în­cheieturile, şi s-a pus la dispoziţia ar­heo­logilor. Aceştia câştigaseră un grant guver­na­mental, ca să reînvie ceramica neolitică de Vădastra. Aveau nevoie să construiască un cuptor, să pregătească vasele şi să le ardă. Ionel a fost prezent la toate opera­ţiunile. A ascultat cu urechile ciulite fiecare vorbă a spe­cialiştilor. Le-a urmărit fie­care gest profe­sional. Era aşa de atent, de par­că se afla la cursuri la Sor­­bona. Nu-i ve­nea să crea­dă că acum mii de ani, pe Măgura Cetate, un deluşor situat deasupra luncii râului Obârşia, care traver­sează sa­tul, fiinţase o aşezare de pescari şi agricultori care au creat o cultură numită de ar­heologi Vădastra, după nu­mele actual al localităţii. Dis­cuţiile experţilor îl fascinau. Îi auzea vorbind de poetul Cezar Bolliac, arheolog amator, care a descoperit aici "sute de silexuri, râşniţe, gresii, trei omuleţi foarte diformi, 70 piese de os, 300 vase de pământ, din care 35 scoase întregi", după cum a notat acesta în jurnalul său de "excursiuni arheo­logice".

Ieşirea din anonimat

Pe mâinile lui Ionel Cococi sunt lipite pojghiţe de pământ uscat. Fră­mântă lutul ca pe un aluat pentru co­zo­naci. Nu are roa­tă, aşa cum ştim noi că au olarii. Va­sele prind formă din mişcarea diba­ce a degetelor şi din şle­fuire. "După ce au plecat ar­heologii la Bucureşti, m-am apucat să fac şi eu un vas, bazându-mă pe tot ce văzusem că fă­cu­seră ei. Când s-au în­tors în primăvara următoare, le-am arătat vasul. S-au uitat cu nişte ochi cât cepele şi mi-au spus: "Ionele, ţi-a ieşit mai bine decât nouă". Pro­iectul a luat sfârşit, pro­fesorii s-au întors la Bucu­reşti, sătenii au van­dalizat cuptorul şi părea că toată povestea cu ceramica de Vădastra va lua sfârşit. Ionel Cococi, însă, privea departe: "Am cumpărat o casă de la un localnic, unde m-am mutat cu soţia şi copilul. Am renovat tot şi mi-am cons­truit un atelier. Am săpat şi amenajat un cup­tor, cuptorul meu, aşa cum văzusem la pro­fesori. M-am dus în luncă şi am luat de sub un mal abrupt un lut păstos, numai bun de frâmântat. M-am pus pe treabă. Când am avut vase şi statuete de care să fiu mulţumit, am ieşit la târguri". Din şofer al arheologilor, Ionel Cococi din Vădastra Oltului a ajuns ceramist popular, invitat de orga­nizatori de evenimente la Slatina şi Craiova. Şe­filor de la judeţ nu le venea să creadă că vasele acestea minunate sunt create în prezent, de mâinile unui sătean. Pe harta judeţului apăruse un nou centru ceramic, pe lângă cel de la Oboga. Dar ce­ramica lui Cococi era şi este de o frumuseţe aparte, de o simplitate arhaică, evocând aievea vasele agricultorilor neolitici de pe malurile Obârşiei.

Clienţi din toate colţurile lumii

"Fenomenul Vădastra" trebuia cunoscut şi în afara ţării. Responsabilii judeţeni l-au inclus pe lista participanţilor la evenimente internaţionale. Iată-l pe Ionel încărcându-şi vasele şi idolii, cum le spune el statuetelor sale, şi luând drumul Italiei, Franţei şi Belgiei. Reprezentantul Canadei la UNESCO i-a cumpărat entuziasmat o statuetă. Înalţii funcţionari au privit şi au pipăit cu interes vasele aduse din satul oltenesc. Întors acasă, meş­terul s-a trezit într-o zi cu un autocar plin cu turişti francezi, oprit la poarta sa. Au vrut să-l vadă cum obţine el ceramica desenată aşa de sobru şi elegant. Într-o vară, au venit nişte japonezi, iar recent, la Palatul Parlamentului, Ionel a fost prezentat unei delegaţii din China. În prezent are pagină de facebook, fiul său, Ştefan, de 11 ani, îi face poze şi-l promovează. De două ori pe săptămână, meş­terul predă cursuri de ceramică unei clase de 20 de elevi din sat. "Măcar doi-trei dacă învaţă şi duc meşteşugul mai departe, eu unul aş fi foarte mulţu­mit", spune olarul. Aproape din nimic, dintr-un proiect universitar, olteanul acesta inimos a dezvoltat o activitate care a adus faimă satului său. Imaginaţia lui e fără astâmpăr. Vede mori de apă pe Obârşia, ca odinioară, lacuri cu peşte, sărbători ale satului cu hore organizate în luncă. A candidat anul trecut pentru postul de primar, dar consătenii nu i-au dat votul. Nici nu ştiu dacă să-l compă­timesc sau să-l felicit. Cine ştie, ajuns primar, Ionel Cococi şi-ar fi neglijat meşteşugul şi ceramica de Vădastra n-ar fi putut ajunge, pentru a doua oară, istorie. Rămas în atelierul său, are timp berechet să lucreze şi să facă, astfel, un serviciu mult mai mare comunei sale. Vădastra e situată la numai 15 km de Corabia. Aici a fost construit recent un port, unde pot opri şi vasele de croa­zie­ră care co­boa­ră pe Dunăre. Turiştii ar fi în­cântaţi să facă un tur de o zi prin părţile Oltu­lui. Po­pasul lor la Vă­dastra ar fi de ne­uitat pentru ei şi profitabil pentru ceramist. Paşii ne­cesari nu sunt im­posibili, iar politi­cienii lo­­cali ajunşi în par­lament ar tre­bui să se implice cu adevărat. Un singur autocar cu turişti la Vădastra e prea puţin pentru câtă frumuseţe e de văzut.

Foto: SORIN DANIEL STOICANESCU, MIHAI CALATORU