- A venit toamna, ne întâlnim în perioada "numărării bobocilor", când omul harnic se laudă cu ce-a agonisit peste an. Tu nu stai rău la numărătoare! La "Vocea României" te afli, din nou, în jilţul tău de antrenor, stagiunea teatrală se află în "bloc-start", iar recent, alături de Vama, trupa ta, ai lansat un album nou, cu un titlu incitant: "Better" ("Mai bun"). Eşti într-o perioadă de autodepăşire?
- Mă bucur că ai sesizat titlul! De obicei, eu dădeam nume albumelor folosind unul dintre titlurile pieselor de pe ele. Nu mă complicam prea mult. Aşa a fost cu "Nu am chef azi", cu "Vama Veche" etc. De data asta, partea de video este realizată şi ea în străinătate şi, când am început să fac descrierile cântecelor, pentru ca oamenii de acolo să înţeleagă ce-am vrut cu melodiile alea, m-am uitat la toate cele douăsprezece piese şi m-am întrebat: "Ce le leagă?". Şi-atunci am realizat că e vorba de zbuciumul unui om sau al unor oameni de a se autoanaliza, în vederea ideii că ar putea să devină mai bun sau mai buni. Asta fiind, de fapt, problema noastră majoră, când ajungem pe la mijlocul vieţii şi începem să ne punem întrebări mai mari: "Care e treaba cu noi pe pământ?", "De ce am venit?", "Ce-am făcut până acum?". Or, albumul ăsta face şi el parte din încercarea noastră, a celor din Vama, de a deveni mai buni şi la nivel uman. Muzical, e clar că suntem mai buni. Asta e o certitudine, mai ales după ce am lucrat cu acest nou producător, James Lewis, un englez din Liverpool, şcolit la Institutul de Ingineri de Sunet al lui Paul McCartney. Am înţeles nişte metode, un proces care ne poate ajuta mult în muzică. Ca oameni... nu ştiu dacă suntem mai buni. Am depistat noi nişte clenciuri ale vieţii, da' asta nu înseamnă că şi ştim a le aplica. Uite, de pildă, am o piesă "A better man for you" ("Un om mai bun pentru tine"), pe care am scris-o cu gândul la fiul meu mai mare, Ivan. În clipa în care devii tată, încerci să fii mai bun. Măcar în raport cu copilul. Sau: am o altă piesă, în care am mers pe ideea că o dragoste solidă ar trebui să aibă o parte raţională şi o parte emoţională, foarte puternice amândouă, pentru că raţiunea are nevoie de emoţie, dar şi emoţia are nevoie de raţiune. Numai aşa poţi să te echilibrezi şi din relaţia aia să iasă ceva bun, nu să te arunci ca berbecul cu coarnele înainte şi să nu pricepi ce ţi se întâmplă. Sau: am o melodie în care vorbesc despre momentul în care o relaţie se află într-un impas atât de mare, încât cele două personaje au ajuns, practic, două fantome care bântuie prin casă, fantomele unui război care nu ştim când începe şi când se termină, iar "locul" ăsta, în care au ajuns, e un fel de no man's land (o situaţie în care nu mai există reguli, pe care nimeni nu o înţelege şi nu o controlează). Sau: am scris un cântec despre două destine paralele, povestea unei femei închise într-o "cuşcă" de un om foarte bogat şi povestea unei prostituate. Cum se vede lumea din perspectiva fiecăreia? Prostituata vrea ce are prizoniera, prizoniera ar vrea măcar libertatea de decizie a prostituatei. Dar amândouă încearcă să ajungă într-un "loc" mai bun. Înţelegi? De-asta, până la urmă, am botezat albumul "Better".
Experimentul englezesc
- La un moment dat, am avut o discuţie cu managerul nostru, Carina Sava, şi i-am spus că, dacă vrem să ieşim pe piaţa din străinătate, nu putem fără un producător. Ne era necesar cineva care să-şi asume leadership-ul muzical, pentru că, în trupa noastră, nimeni nu poate să conducă pe nimeni. Aşa că am început o căutare lungă, lungă, lungă... până să fim acceptaţi. Treaba cu producătorii este că nu oricine poate lucra cu oricine. Un producător, chiar şi unul tânăr, trebuie să-şi aleagă cu atenţie trupele, că orice colaborare e trecută în portofoliu şi îl poate afecta. Nu e că vine Gigi de la Ghimpaţi, care are un milion de euro, şi vrea să facă şi el un disc. Şi dacă ai bani, ce? Problema se pune că, dacă Gigi n-are talent, valoarea portofoliului scade. Deci producătorul nu-l acceptă, cu toţi banii lui. Bine, la noi, refuzurile - că ne-au refuzat mulţi - n-au fost pe principiul lipsei de talent, ci pentru că, pur şi simplu, producătorii ăia nu erau interesaţi de materialul nostru. Până la urmă, ne-am întâlnit cu James Lewis, care probabil că a fost interesat şi de partea financiară, dar, în primul rând, a văzut în noi şi-n materialul nostru un filon pe care să-l dezvolte.
- Dragoste la prima vedere?
- Da, ne-am potrivit bine. Întâi am făcut o probă: cinci zile ne-am dus la el, în Anglia, şi am lucrat la piesa "Memories now" ("Amintiri acum"). După ce am văzut cum a ieşit cântecul ăsta, ne-am hotărât să facem tot albumul împreună, ceea ce a însemnat că am lucrat încă două luni, dar aici, în România. Şi James a fost "regizorul trupei de actori" (metaforic vorbind). Ştii cum e? S-a adunat o trupă de actori, n-au regizor, lucrează şi ei nişte texte, le repetă cum pot, fiecare zice "eu aici aş face aşa", se mai ceartă, se mai împacă şi, la sfârşitul zilei, iese o însăilare. Apoi vine un regizor, se aşază în sală şi spune: "Decorul e urât, hai să facem ceva mai minimal, să rămânem, de pildă, doar cu un panou alb. Tu, Laurenţiu, eşti prea tare pe monologul ăla. Trebuie să mai topeşti. Nu-mi place deloc scena dintre voi, fetelor. Hai să găsim o altă soluţie, pentru că nu despre asta e piesa". Regizorul aduce viziunea. Aşa a făcut şi James. Producătorii ăştia din străinătate vin cu această justă măsură, generată de educaţia lor muzicală, care e senzaţională, în sensul că e echilibrată.
Trei mii de cuvinte, în opt săptămâni
Cu colegii din "Vama"
- Lansarea albumului în România s-a făcut pe 12 septembrie. Problema este că noi n-am gandit discul ăsta pentru România, dar ne-am dori să avem parte de recunoaştere şi aici. Acum îmi dau seama cât de greu e pentru artiştii care sunt recunoscuţi afară, dar pe care românii nu dau doi bani! Uite, primele două piese - "Ghosts at war" ("Fantome în război") şi "Memories now" - n-au fost primite spectaculos de publicul românesc, în schimb, toţi străinii care le-au auzit au spus că sunt extraordinare. Ne aşteptam ca, deja, până prin 5-6 septembrie, să facă măcar un milion de vizualizări, dar ele abia ajunseseră pe la două sute de mii fiecare. Sincer, chestia asta ne-a afectat, ne-a dat puţin în spate, deşi noi tot timpul ne-am zis că nu facem discul ăsta pentru aici, că vrem să mergem să cântăm şi-n Bulgaria, ca să-l promovăm - că, în fond, de-asta l-am şi făcut în engleză, ca să ieşim cu munca noastră şi în afara ţării. Mă bucur, totuşi, că am primit felicitări pentru versuri - pentru că toate sunt ale mele şi toate sunt făcute în opt săptămâni. Sunt trei mii şi ceva de cuvinte, cu sens şi rimă! Că una înseamnă trei mii de cuvinte în versuri şi alta în proză! Şi când te mai gândeşti că am compus versurile astea în doar opt săptămâni şi într-o limbă care nu e limba mea maternă, eu zic că nu e puţin lucru. Muzica e împărţită: am şi eu câteva cântece, care sunt doar ale mele, dar majoritatea sunt colaborări Vama. Aşadar, ca să revin, în momentul de faţă facem eforturi susţinute să promovăm albumul în străinătate. Deocamdată, ceea ce avem bătut în cuie e un mini-turneu în Anglia - 25 octombrie în Londra, 26 octombrie în Manchester şi 28 octombrie în Glasgow. În Londra şi Manchester, deschiderea o să ne-o facă o trupă scoţiană destul de cunoscută, "Little Eye", iar noi o să cântăm în deschiderea lor în Glasgow. Avem ceva emoţii în privinţa mini-turneului ăsta, pentru că noi vom merge să cântăm în nişte cluburi britanice, nu la comunităţile de români de-afară. Aşa ar fi fost simplu: oamenii ăia ne-ar fi ştiut, dar, în acelaşi timp, ar fi vrut să asculte "Nu am chef azi" şi "Vara asta". Sigur, la concertele astea vor veni şi români, dar ei ştiu că se va cânta un disc în engleză. În paralel, încercăm să fim prezenţi la toate showcase-urile de muzică de la diverse conferinţe europene, însă intrarea pe zona asta e foarte dificilă, pentru că te lupţi cu o concurenţă enormă. Nu e ca atunci când cânţi pop-dance. Inna, de pildă, a intrat pe o piaţă pe care, mai mult sau mai puţin, România a creat-o. Că e discutabilă din punct de vedere muzical... asta e altă poveste.
Cea mai tare emisiune!
Un rol "mănuşă" - antrenor la Vocea României
- Da, pe 12 octombrie, la Sala Polivalentă. Însă şi concertul ăsta vrem să-l transformăm într-o carte de vizită a albumului, pe care să o folosim tot în afară: "Uite, domnule, ăştia suntem, asta putem să facem!"
- Spuneam că ai o toamnă bogată: pe lângă muzică, eşti în continuare antrenor în emisiunea "Vocea României" de la Pro TV, al cărei nou sezon a debutat recent. Te mai incită rolul? N-a intervenit o oarecare rutină?
- Niciodată, până în toamna asta, eu nu mi-am dat seama de forţa show-ului. Abia acum, în 2017, am participat şi eu, pentru prima dată, la Ziua Presei, de la Pro TV, un eveniment în care postul îşi comunică grila de toamnă. Acolo, eu şi colegii mei, Loredana, Smiley şi Adi Despot, trebuia să ieşim şi să prezentăm emisiunea. Am ajuns la 11 şi-am crezut că stăm o jumătate de oră, urcăm pe scenă câteva minute şi gata! Dar am tot stat şi-am tot aşteptat şi iar am stat şi iar am aşteptat... trecuseră ore! Din când în când, mai întrebam: "Da' noi când intrăm?". Şi mi se răspundea: "Mai târziu, mai târziu". Când, în sfârşit, ni s-a spus să mergem la scenă, am realizat că noi eram ultimele dintre vedetele Pro-ului deci, că emisiunea asta e cea mai importantă pentru grila de toamnă, că ea e locomotiva postului şi că responsabilitatea producţiei faţă de rating e foarte mare, fiindcă "Vocea" dă trendul. Şi m-am speriat puţin! Pe principiul: când am ajuns eu să fac parte din cea mai tare emisiune din grila de toamnă a celui mai tare post TV? (râde) În ceea ce priveşte rolul de antrenor, propriu-zis, pe de o parte, deja a trecut destul timp, s-au legat nişte relaţii cu antrenorii rămaşi, iar pe Adi Despot, care a venit acum în echipă, îl cunosc de mulţi ani, deci, în ceea ce fac în emisiune, mă simt foarte confortabil. Pe de altă parte, lucrul cu concurenţii şi modul în care conduci vocile spre finală e o chestiune mereu nouă şi incitantă, pentru că oamenii sunt mereu alţii, cu caractere diferite, cu voci diferite, cu pregătiri diferite, aşadar, automat, sunt ferit de pericolul intrării în rutină, căci pentru fiecare în parte, dar şi pentru echipă, ca un întreg, trebuie să găsesc cele mai potrivite abordări umane şi pedagogice. Concurenţii trebuie trataţi şi ca individualităţi, dar şi ca un lot, deci toţi trebuie pregătiţi foarte bine. Asta e credinţa mea: că, la "Vocea României", e esenţial să ai un lot bun şi momente excepţionale. Le şi spun concurenţilor mei: se poate să ieşiţi din concurs, dar, dacă momentul vostru e senzaţional, el contribuie la ideea că echipa noastră e foarte bună sau e favorită, ceea ce are un impact pozitiv asupra celor care rămân şi, până la urmă, asupra finalistului. De fapt - vezi! - întreaga echipă Tudor munceşte, pe parcursul emisiunii, pentru finalist.
- Cum ţi se pare nivelul concurenţilor de anul acesta?
- În blind-uri, media de vârstă a echipei mele e de 21 de ani! Îţi dai seama? Concurenţii sunt nişte copii, sunt foarte cruzi! De fapt, raportat la concurenţii din întreaga emisiune, anul ăsta e anul cu cei mai mulţi tineri. Deci acum show-ul arată cel mai aproape de ceea ce trebuie el să fie de fapt. Pentru că oamenii care vin la "Vocea" sunt de mai multe tipuri: unii sunt profesionişti şi hârşâiţi - aşa cum a fost Cristina Bălan, cu care am şi câştigat -, alţii vin ca să se promoveze, pentru că, oricât stau în concurs, au parte de o expunere enormă, alţii sunt voci noi, sunt ăştia cruzi, de 16-17 ani, care vin pentru că le place show-ul şi vor să cânte, iar alţii caută doar o experienţă de viaţă - de pildă, vin oameni din multinaţionale, care s-au săturat de ce fac la serviciu, sunt blazaţi şi vor să trăiască experienţa asta. Dar, repet, anul ăsta, mai mult decât oricând, concurenţii sunt puşti de 16-20 de ani, care or fi fost ei duşi de părinţi pe la festivalul Crizantema de Gheaţă, dar n-au experienţă reală, n-au nici tehnică vocală, sunt emoţionaţi... cum ziceam: sunt foarte cruzi.
"Am un chef nebun să joc"
Pe scena Festivalului Untold - Cluj
- A reînceput şi stagiunea teatrală. Pe frontul acesta lupţi la fel de pătimaş?
- În momentul ăsta, am în minte mai multe proiecte, dar nu ştiu de care să mă apuc mai curând. Sigur ştiu că voi începe ceva anul viitor, sigur sunt în discuţii cu nişte regizori, aşa, la modul general, şi sigur îmi doresc foarte mult să fac un text al lui Eric Bogosian, care se numeşte "Drinking in America", şi o piesă de Neil LaBute, "In a forest, dark and deep", care n-a mai fost niciodată montată în România. Deci nu mă văd într-un nou Coriolan (m-am retras de curând din proiectul "Coriolan", pe textul lui William Shakespeare). Dar, mai ales după tot chinul ăsta cu muzica, am un chef nebun să joc! Deocamdată, continui cu "Tartuffe" şi cu "Coada", iar în rest o să mai vedem. Din punctul de vedere al teatrului, anul ăsta e, mai degrabă, unul de pregătiri.
- Cu atâtea proiecte, vacanţă ai apucat să-ţi iei?
- Da, altfel nu ştiu cum rezistam, căci, pe lângă tot ce ţi-am povestit până acum, anul ăsta am avut şi foarte multe cântări. 2017 a fost foarte bun pentru noi, din punctul ăsta de vedere. Aşa că am fost vreo două săptămâni în Sardinia, unde am descoperit partea de nord, căci, în vizita anterioară, mă familiarizasem cu partea de sud. E o insulă pe care, de fapt, n-o cuprinzi nici măcar în două voiaje. Probabil ai nevoie de vreo 6-7 incursiuni, ca să-ţi formezi o impresie de ansamblu fundamentată. După care, la începutul lui septembrie, am mai fost la munte, la noi, unde am făcut nişte trasee - am făcut Cheile Zănoagei, am făcut Piatra Arsă cu bicicletele... Ce regret este că vara asta n-am apucat să mă dau cu kite-ul la mare, cât de mult aş fi vrut. Poate mai ciupesc vreo zi-două acum, în toamnă, până nu se răceşte de tot apa. Că mie nu-mi place să folosesc costumul de neopren.
- Să întredeschidem fereastra şi către viaţa ta personală. În perioada care s-a scurs de la precedenta noastră discuţie, ai devenit tată: ţi s-au născut doi băieţi. Ai fost pregătit pentru paternitate? Se potriveşte ea cu artistul liber din tine?
- N-am avut vreme să stau să mă analizez prea mult, dar e clar că paternitatea, indiferent de vârstă, e o problemă pe care o iei de la zero, inclusiv raţional. Poţi să te pregăteşti tu oricât înainte, că realitatea e mereu diferită, te obligă să înveţi. Ceea ce e senzaţional! Adică, în ciuda tuturor greutăţilor enorme şi în ciuda tuturor obstacolelor extrem de mari pe care le aduce profesia asta, de părinte, ea e interesantă pentru om, fiindcă îi impune s-o ia de la zero cu el însuşi. Te lupţi cu pierderi, cu frustrări, chiar şi cu chinuri, dar bucuriile sunt fantastice şi compensează totul şi orice.
Foto: TUDOR CUCU, PETRU IVU (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
