- A venit toamna, ne întâlnim în perioada "numărării bobocilor", când omul harnic se laudă cu ce-a agonisit peste an. Tu nu stai rău la numărătoare! La "Vocea României" te afli, din nou, în jilțul tău de antrenor, stagiunea teatrală se află în "bloc-start", iar recent, alături de Vama, trupa ta, ai lansat un album nou, cu un titlu incitant: "Better" ("Mai bun"). Ești într-o perioadă de autodepășire?
- Mă bucur că ai sesizat titlul! De obicei, eu dădeam nume albumelor folosind unul dintre titlurile pieselor de pe ele. Nu mă complicam prea mult. Așa a fost cu "Nu am chef azi", cu "Vama Veche" etc. De data asta, partea de video este realizată și ea în străinătate și, când am început să fac descrierile cântecelor, pentru ca oamenii de acolo să înțeleagă ce-am vrut cu melodiile alea, m-am uitat la toate cele douăsprezece piese și m-am întrebat: "Ce le leagă?". Și-atunci am realizat că e vorba de zbuciumul unui om sau al unor oameni de a se autoanaliza, în vederea ideii că ar putea să devină mai bun sau mai buni. Asta fiind, de fapt, problema noastră majoră, când ajungem pe la mijlocul vieții și începem să ne punem întrebări mai mari: "Care e treaba cu noi pe pământ?", "De ce am venit?", "Ce-am făcut până acum?". Or, albumul ăsta face și el parte din încercarea noastră, a celor din Vama, de a deveni mai buni și la nivel uman. Muzical, e clar că suntem mai buni. Asta e o certitudine, mai ales după ce am lucrat cu acest nou producător, James Lewis, un englez din Liverpool, școlit la Institutul de Ingineri de Sunet al lui Paul McCartney. Am înțeles niște metode, un proces care ne poate ajuta mult în muzică. Ca oameni... nu știu dacă suntem mai buni. Am depistat noi niște clenciuri ale vieții, da' asta nu înseamnă că și știm a le aplica. Uite, de pildă, am o piesă "A better man for you" ("Un om mai bun pentru tine"), pe care am scris-o cu gândul la fiul meu mai mare, Ivan. În clipa în care devii tată, încerci să fii mai bun. Măcar în raport cu copilul. Sau: am o altă piesă, în care am mers pe ideea că o dragoste solidă ar trebui să aibă o parte rațională și o parte emoțională, foarte puternice amândouă, pentru că rațiunea are nevoie de emoție, dar și emoția are nevoie de rațiune. Numai așa poți să te echilibrezi și din relația aia să iasă ceva bun, nu să te arunci ca berbecul cu coarnele înainte și să nu pricepi ce ți se întâmplă. Sau: am o melodie în care vorbesc despre momentul în care o relație se află într-un impas atât de mare, încât cele două personaje au ajuns, practic, două fantome care bântuie prin casă, fantomele unui război care nu știm când începe și când se termină, iar "locul" ăsta, în care au ajuns, e un fel de no man's land (o situație în care nu mai există reguli, pe care nimeni nu o înțelege și nu o controlează). Sau: am scris un cântec despre două destine paralele, povestea unei femei închise într-o "cușcă" de un om foarte bogat și povestea unei prostituate. Cum se vede lumea din perspectiva fiecăreia? Prostituata vrea ce are prizoniera, prizoniera ar vrea măcar libertatea de decizie a prostituatei. Dar amândouă încearcă să ajungă într-un "loc" mai bun. Înțelegi? De-asta, până la urmă, am botezat albumul "Better".
Experimentul englezesc
- Cum a apărut dorința de a colabora cu un producător străin?
- La un moment dat, am avut o discuție cu managerul nostru, Carina Sava, și i-am spus că, dacă vrem să ieșim pe piața din străinătate, nu putem fără un producător. Ne era necesar cineva care să-și asume leadership-ul muzical, pentru că, în trupa noastră, nimeni nu poate să conducă pe nimeni. Așa că am început o căutare lungă, lungă, lungă... până să fim acceptați. Treaba cu producătorii este că nu oricine poate lucra cu oricine. Un producător, chiar și unul tânăr, trebuie să-și aleagă cu atenție trupele, că orice colaborare e trecută în portofoliu și îl poate afecta. Nu e că vine Gigi de la Ghimpați, care are un milion de euro, și vrea să facă și el un disc. Și dacă ai bani, ce? Problema se pune că, dacă Gigi n-are talent, valoarea portofoliului scade. Deci producătorul nu-l acceptă, cu toți banii lui. Bine, la noi, refuzurile - că ne-au refuzat mulți - n-au fost pe principiul lipsei de talent, ci pentru că, pur și simplu, producătorii ăia nu erau interesați de materialul nostru. Până la urmă, ne-am întâlnit cu James Lewis, care probabil că a fost interesat și de partea financiară, dar, în primul rând, a văzut în noi și-n materialul nostru un filon pe care să-l dezvolte.
- Dragoste la prima vedere?
- Da, ne-am potrivit bine. Întâi am făcut o probă: cinci zile ne-am dus la el, în Anglia, și am lucrat la piesa "Memories now" ("Amintiri acum"). După ce am văzut cum a ieșit cântecul ăsta, ne-am hotărât să facem tot albumul împreună, ceea ce a însemnat că am lucrat încă două luni, dar aici, în România. Și James a fost "regizorul trupei de actori" (metaforic vorbind). Știi cum e? S-a adunat o trupă de actori, n-au regizor, lucrează și ei niște texte, le repetă cum pot, fiecare zice "eu aici aș face așa", se mai ceartă, se mai împacă și, la sfârșitul zilei, iese o însăilare. Apoi vine un regizor, se așază în sală și spune: "Decorul e urât, hai să facem ceva mai minimal, să rămânem, de pildă, doar cu un panou alb. Tu, Laurențiu, ești prea tare pe monologul ăla. Trebuie să mai topești. Nu-mi place deloc scena dintre voi, fetelor. Hai să găsim o altă soluție, pentru că nu despre asta e piesa". Regizorul aduce viziunea. Așa a făcut și James. Producătorii ăștia din străinătate vin cu această justă măsură, generată de educația lor muzicală, care e senzațională, în sensul că e echilibrată.
Trei mii de cuvinte, în opt săptămâni
- Vă așteptați la un mare succes al albumului?
- Lansarea albumului în România s-a făcut pe 12 septembrie. Problema este că noi n-am gandit discul ăsta pentru România, dar ne-am dori să avem parte de recunoaștere și aici. Acum îmi dau seama cât de greu e pentru artiștii care sunt recunoscuți afară, dar pe care românii nu dau doi bani! Uite, primele două piese - "Ghosts at war" ("Fantome în război") și "Memories now" - n-au fost primite spectaculos de publicul românesc, în schimb, toți străinii care le-au auzit au spus că sunt extraordinare. Ne așteptam ca, deja, până prin 5-6 septembrie, să facă măcar un milion de vizualizări, dar ele abia ajunseseră pe la două sute de mii fiecare. Sincer, chestia asta ne-a afectat, ne-a dat puțin în spate, deși noi tot timpul ne-am zis că nu facem discul ăsta pentru aici, că vrem să mergem să cântăm și-n Bulgaria, ca să-l promovăm - că, în fond, de-asta l-am și făcut în engleză, ca să ieșim cu munca noastră și în afara țării. Mă bucur, totuși, că am primit felicitări pentru versuri - pentru că toate sunt ale mele și toate sunt făcute în opt săptămâni. Sunt trei mii și ceva de cuvinte, cu sens și rimă! Că una înseamnă trei mii de cuvinte în versuri și alta în proză! Și când te mai gândești că am compus versurile astea în doar opt săptămâni și într-o limbă care nu e limba mea maternă, eu zic că nu e puțin lucru. Muzica e împărțită: am și eu câteva cântece, care sunt doar ale mele, dar majoritatea sunt colaborări Vama. Așadar, ca să revin, în momentul de față facem eforturi susținute să promovăm albumul în străinătate. Deocamdată, ceea ce avem bătut în cuie e un mini-turneu în Anglia - 25 octombrie în Londra, 26 octombrie în Manchester și 28 octombrie în Glasgow. În Londra și Manchester, deschiderea o să ne-o facă o trupă scoțiană destul de cunoscută, "Little Eye", iar noi o să cântăm în deschiderea lor în Glasgow. Avem ceva emoții în privința mini-turneului ăsta, pentru că noi vom merge să cântăm în niște cluburi britanice, nu la comunitățile de români de-afară. Așa ar fi fost simplu: oamenii ăia ne-ar fi știut, dar, în același timp, ar fi vrut să asculte "Nu am chef azi" și "Vara asta". Sigur, la concertele astea vor veni și români, dar ei știu că se va cânta un disc în engleză. În paralel, încercăm să fim prezenți la toate showcase-urile de muzică de la diverse conferințe europene, însă intrarea pe zona asta e foarte dificilă, pentru că te lupți cu o concurență enormă. Nu e ca atunci când cânți pop-dance. Inna, de pildă, a intrat pe o piață pe care, mai mult sau mai puțin, România a creat-o. Că e discutabilă din punct de vedere muzical... asta e altă poveste.
Cea mai tare emisiune!
- Totuși, ați stabilit un concert de lansare a albumului și în România.
- Da, pe 12 octombrie, la Sala Polivalentă. Însă și concertul ăsta vrem să-l transformăm într-o carte de vizită a albumului, pe care să o folosim tot în afară: "Uite, domnule, ăștia suntem, asta putem să facem!"
- Spuneam că ai o toamnă bogată: pe lângă muzică, ești în continuare antrenor în emisiunea "Vocea României" de la Pro TV, al cărei nou sezon a debutat recent. Te mai incită rolul? N-a intervenit o oarecare rutină?
- Niciodată, până în toamna asta, eu nu mi-am dat seama de forța show-ului. Abia acum, în 2017, am participat și eu, pentru prima dată, la Ziua Presei, de la Pro TV, un eveniment în care postul își comunică grila de toamnă. Acolo, eu și colegii mei, Loredana, Smiley și Adi Despot, trebuia să ieșim și să prezentăm emisiunea. Am ajuns la 11 și-am crezut că stăm o jumătate de oră, urcăm pe scenă câteva minute și gata! Dar am tot stat și-am tot așteptat și iar am stat și iar am așteptat... trecuseră ore! Din când în când, mai întrebam: "Da' noi când intrăm?". Și mi se răspundea: "Mai târziu, mai târziu". Când, în sfârșit, ni s-a spus să mergem la scenă, am realizat că noi eram ultimele dintre vedetele Pro-ului deci, că emisiunea asta e cea mai importantă pentru grila de toamnă, că ea e locomotiva postului și că responsabilitatea producției față de rating e foarte mare, fiindcă "Vocea" dă trendul. Și m-am speriat puțin! Pe principiul: când am ajuns eu să fac parte din cea mai tare emisiune din grila de toamnă a celui mai tare post TV? (râde) În ceea ce privește rolul de antrenor, propriu-zis, pe de o parte, deja a trecut destul timp, s-au legat niște relații cu antrenorii rămași, iar pe Adi Despot, care a venit acum în echipă, îl cunosc de mulți ani, deci, în ceea ce fac în emisiune, mă simt foarte confortabil. Pe de altă parte, lucrul cu concurenții și modul în care conduci vocile spre finală e o chestiune mereu nouă și incitantă, pentru că oamenii sunt mereu alții, cu caractere diferite, cu voci diferite, cu pregătiri diferite, așadar, automat, sunt ferit de pericolul intrării în rutină, căci pentru fiecare în parte, dar și pentru echipă, ca un întreg, trebuie să găsesc cele mai potrivite abordări umane și pedagogice. Concurenții trebuie tratați și ca individualități, dar și ca un lot, deci toți trebuie pregătiți foarte bine. Asta e credința mea: că, la "Vocea României", e esențial să ai un lot bun și momente excepționale. Le și spun concurenților mei: se poate să ieșiți din concurs, dar, dacă momentul vostru e senzațional, el contribuie la ideea că echipa noastră e foarte bună sau e favorită, ceea ce are un impact pozitiv asupra celor care rămân și, până la urmă, asupra finalistului. De fapt - vezi! - întreaga echipă Tudor muncește, pe parcursul emisiunii, pentru finalist.
- Cum ți se pare nivelul concurenților de anul acesta?
- În blind-uri, media de vârstă a echipei mele e de 21 de ani! Îți dai seama? Concurenții sunt niște copii, sunt foarte cruzi! De fapt, raportat la concurenții din întreaga emisiune, anul ăsta e anul cu cei mai mulți tineri. Deci acum show-ul arată cel mai aproape de ceea ce trebuie el să fie de fapt. Pentru că oamenii care vin la "Vocea" sunt de mai multe tipuri: unii sunt profesioniști și hârșâiți - așa cum a fost Cristina Bălan, cu care am și câștigat -, alții vin ca să se promoveze, pentru că, oricât stau în concurs, au parte de o expunere enormă, alții sunt voci noi, sunt ăștia cruzi, de 16-17 ani, care vin pentru că le place show-ul și vor să cânte, iar alții caută doar o experiență de viață - de pildă, vin oameni din multinaționale, care s-au săturat de ce fac la serviciu, sunt blazați și vor să trăiască experiența asta. Dar, repet, anul ăsta, mai mult decât oricând, concurenții sunt puști de 16-20 de ani, care or fi fost ei duși de părinți pe la festivalul Crizantema de Gheață, dar n-au experiență reală, n-au nici tehnică vocală, sunt emoționați... cum ziceam: sunt foarte cruzi.
"Am un chef nebun să joc"
- A reînceput și stagiunea teatrală. Pe frontul acesta lupți la fel de pătimaș?
- În momentul ăsta, am în minte mai multe proiecte, dar nu știu de care să mă apuc mai curând. Sigur știu că voi începe ceva anul viitor, sigur sunt în discuții cu niște regizori, așa, la modul general, și sigur îmi doresc foarte mult să fac un text al lui Eric Bogosian, care se numește "Drinking in America", și o piesă de Neil LaBute, "In a forest, dark and deep", care n-a mai fost niciodată montată în România. Deci nu mă văd într-un nou Coriolan (m-am retras de curând din proiectul "Coriolan", pe textul lui William Shakespeare). Dar, mai ales după tot chinul ăsta cu muzica, am un chef nebun să joc! Deocamdată, continui cu "Tartuffe" și cu "Coada", iar în rest o să mai vedem. Din punctul de vedere al teatrului, anul ăsta e, mai degrabă, unul de pregătiri.
- Cu atâtea proiecte, vacanță ai apucat să-ți iei?
- Da, altfel nu știu cum rezistam, căci, pe lângă tot ce ți-am povestit până acum, anul ăsta am avut și foarte multe cântări. 2017 a fost foarte bun pentru noi, din punctul ăsta de vedere. Așa că am fost vreo două săptămâni în Sardinia, unde am descoperit partea de nord, căci, în vizita anterioară, mă familiarizasem cu partea de sud. E o insulă pe care, de fapt, n-o cuprinzi nici măcar în două voiaje. Probabil ai nevoie de vreo 6-7 incursiuni, ca să-ți formezi o impresie de ansamblu fundamentată. După care, la începutul lui septembrie, am mai fost la munte, la noi, unde am făcut niște trasee - am făcut Cheile Zănoagei, am făcut Piatra Arsă cu bicicletele... Ce regret este că vara asta n-am apucat să mă dau cu kite-ul la mare, cât de mult aș fi vrut. Poate mai ciupesc vreo zi-două acum, în toamnă, până nu se răcește de tot apa. Că mie nu-mi place să folosesc costumul de neopren.
- Să întredeschidem fereastra și către viața ta personală. În perioada care s-a scurs de la precedenta noastră discuție, ai devenit tată: ți s-au născut doi băieți. Ai fost pregătit pentru paternitate? Se potrivește ea cu artistul liber din tine?
- N-am avut vreme să stau să mă analizez prea mult, dar e clar că paternitatea, indiferent de vârstă, e o problemă pe care o iei de la zero, inclusiv rațional. Poți să te pregătești tu oricât înainte, că realitatea e mereu diferită, te obligă să înveți. Ceea ce e senzațional! Adică, în ciuda tuturor greutăților enorme și în ciuda tuturor obstacolelor extrem de mari pe care le aduce profesia asta, de părinte, ea e interesantă pentru om, fiindcă îi impune s-o ia de la zero cu el însuși. Te lupți cu pierderi, cu frustrări, chiar și cu chinuri, dar bucuriile sunt fantastice și compensează totul și orice.
Foto: TUDOR CUCU, PETRU IVU (2)