BERBEC
Radiografie personală
Luna plină se produce în octombrie, în semnul dvs., şi vă poate ridica întrebări, cum ar fi: am atins obiectivele pe care mi le-am propus din martie încoace? Oare ştiu că mă manifest de aşa manieră încât să mă fac bine înţeles? Dacă nu, ce aş avea de corectat? Cum arată relaţiile mele de familie? E ceva ce aş dori să schimb în casă? Pentru că emoţiile sunt puternice acum şi voinţa dvs. este capacitată la maximum, vă puteţi face nu numai un bilanţ amplu, ci vă puteţi seta sau corecta obiectivele. Aceia dintre dvs. care sunt interesaţi de spiritualitate pot găsi pe cineva care să îi îndrume, după data de 10.
BANI: Afacerile dvs. pot lua avânt, începând din 10 şi până hăt, în noiembrie anul viitor. Primele contacte sau negocieri pot fi începute cu succes din 18, sub egida abilului Mercur.
CARIERĂ: Faceţi echipă bună cu colegii până pe la mijlocul lunii. Luna plină vă poate trezi ambiţia de a reuşi, dar nu ambiţia excesivă este răspunsul. Nu vă arătaţi prea competitivi pe 9-10 şi apoi pe 28.
DRAGOSTE: Odată cu plecarea lui Jupiter din Balanţă, pe 10, se prea poate ca partenerul dvs. să devină mai exigent. Pentru a preveni neînţelegeri, ar fi bine să fie vorba mai mult despre acesta, decât despre dvs., o vreme.
SĂNĂTATE: Energiile sunt în armonie până pe 14, dar de la mijlocul lunii şi până pe 22, excesul de temperament poate duce la incidente.
TAUR
Moderaţie, la mâncare şi băutură
Aceia dintre dvs. care sunt studenţi sau urmează cursuri în perioada aceasta pot fi neobişnuit de ambiţioşi. Acest lucru este în favoarea dvs., până la mijlocul lunii, pentru că în acest răstimp, hotărârea dvs. şi capacitatea de concentrare sunt dublate de calm. Între 15 şi 22, în schimb, puteţi fi agitaţi şi puteţi da peste examinatori nervoşi. Dacă aveţi de întreprins drumuri lungi, e bine să conduceţi cu prudenţă sau să nu vă luaţi la harţă cu reprezentanţi ai poliţiei sau ai altor autorităţi, mai ales pe 15 şi 16.
BANI: Febra cumpărăturilor vă poate apuca în weekend-ul 7-8. E în ordine să vă cumpăraţi lucruri de care aveţi reală nevoie, dar excesele s-ar putea să se dovedească mai costisitoare decât par pe moment.
CARIERĂ: Cu sau fără intenţie, prietenii dvs. de la serviciu v-ar putea pune în situaţii neplăcute, posibil comiţând o gafă. Mai trebuie să fiţi atenţi şi să nu scoateţi castanele din foc pentru un amic care nu vrea să se expună.
DRAGOSTE: Noi poveşti de amor se pot înfiripa sub influenţa romanticei Venus, până la mijlocul lunii, dar pe 11 poate fi şi puţină suferinţă. Tot din 11, perechile formate se bucură de protecţia lui Jupiter, vreme de un an.
SĂNĂTATE: Moderaţia la mâncare şi băutură se impune la început de octombrie.
GEMENI
Perioadă de inspiraţie
Petrecerile organizate acasă la dvs., dacă le faceţi în prima parte a lunii, au toate şansele să fie un succes, fie că este vorba despre simple reuniuni de familie, fie că includeţi şi familia extinsă, adică prietenii. S-ar putea să primiţi cadouri inspirate, sub formă de obiecte decorative pentru casă. Dacă e vorba să vi le cumpăraţi, mai ales pe 11, e posibil să fiţi înclinaţi să cheltuiţi mai mult decât ar fi cazul. Octombrie este pentru dvs. şi o perioadă de inspiraţie, în special dacă activaţi într-un domeniu artistic. Pentru alţii, copiii pot fi o sursă de încântare, poate printr-un talent pe care îl descoperă la ei. Gemenii care-şi doresc copii s-ar putea să îl conceapă în a doua parte a lunii.
BANI: Prima săptămână a lunii se anunţă cea mai promiţătoare din punct de vedere al câştigurilor, îndeosebi în cazul în care aveţi o afacere de familie. După 25 apare riscul unor cheltuieli impulsive.
CARIERĂ: Între 11 şi 16 puteţi avea de-a face cu şefi indecişi, nervoşi, sau puteţi fi dvs. sursa nervozităţii lor.
DRAGOSTE: Atât în poveştile de dragoste aflate la început, cât şi în cele stabile există un mix pozitiv de romantism şi realism.
SĂNĂTATE: Jupiter vă îmbie la mâncat şi băut, după 10. Mobilitatea vă creşte din 18, inima ar trebui menajată din 23.
RAC
Împliniri emoţionale
Viaţa de zi cu zi e dinamică şi plăcută, sub influenţa reunită a micului benefic Venus şi a lui Marte, până pe 14. Marte e temperat de micul benefic, deci veţi putea rezolva cu uşurinţă chestiuni administrative. Elevilor le va veni uşor să se concentreze. În discuţiile cu cei din anturaj veţi şti să vă apăraţi punctele de vedere cu fermitate, fără a vă deranja interlocutorii. 15 şi 16 sunt zile în care v-am recomanda prudenţă la volan. Până pe 22, şi relaţiile cu rudele şi vecinii pot fi încărcate, deci nu vă lansaţi în confruntări. Sunteţi prinşi într-o mulţime de chestiuni casnice sau familiale care devin tot mai plăcute, în cea de-a doua jumătate a lunii, mai puţin pe 28 şi 29.
BANI: Ar fi mai bine să nu acţionaţi în conformitate cu sfaturile amicilor în privinţa banilor, în prima jumătate a lunii, oricât de siguri ar părea aceştia pe ceea ce spun.
CARIERĂ: Oricât de preocupaţi aţi fi de ceea ce se întâmplă acasă, nu e o idee bună să vă culcaţi pe o ureche la serviciu. Şefii dvs. pot reacţiona radical, mai ales până pe 10.
DRAGOSTE: Însuşi marele benefic Jupiter se grăbeşte să vă aducă împliniri emoţionale, din 11, dacă nu sunteţi (încă) într-o relaţie. Dacă v-aţi găsit perechea, s-ar putea să apară copii pe parcursul următorului an.
SĂNĂTATE: Pot apărea soluţii pentru problemele dvs. legate de inimă sau oase.
LEU
O lună zâmbitoare
Destinul vă surâde şi în octombrie în viaţa personală, cu condiţia să nu vă doriţi să vă scuturaţi brusc de toate responsabilităţile neplăcute. Acest risc e pronunţat în primele zile ale lunii. Acceptând însă ideea că nu putem face niciodată doar ce ne place, puteţi dobândi un nou echilibru şi un nou nivel de maturitate. Viaţa casnică se animă, mulţi dintre dvs. vor fi apucaţi de febra amenajării casei sau vor dori să se mute la mai larg. Timp de mai bine de un an, începând din 11, dvs., cea mai mondenă dintre zodii, veţi prefera adesea să petreceţi timpul acasă.
BANI: În primele două săptămâni ale lunii (dar mai puţin pe 11), îndrăzneala şi norocul merg mână în mână şi fac posibilă o creştere a veniturilor dvs. Între 15 şi 22 ar fi bine să vă moderaţi eforturile, că doar cu îndrăzneala nu merge.
CARIERĂ: Până la începutul anulul următor, viaţa profesională nu este (şi nici n-ar trebui să fie) prima dintre preocupările dvs. Asta nu înseamnă să vă neglijaţi îndatoririle profesionale, cum s-ar putea întâmpla luna aceasta pe 10-11 şi apoi pe 27-29.
DRAGOSTE: Felul în care reuşiţi să rezolvaţi tensiunile, legate probabil de bani, care apar în cuplu între 8 şi 11, va putea contura în bine sau rău finele anului, când se face bilanţul.
SĂNĂTATE: E foarte posibil să înţelegeţi ce anume ar trebui schimbat în stilul dvs. de viaţă.
FECIOARĂ
Tonus bun, energie vibrantă
Venus şi Marte, planetele care vă însoţesc la început de lună, vă transmit un tonus bun, o energie vibrantă, susţinută de un farmec personal mai accentuat ca de obicei. E bine să profitaţi de acest interval, pentru a cunoaşte persoane noi, pentru a încerca lucruri noi, de exemplu, să ascultaţi şi alte genuri de muzică decât până acum. Această combinaţie de energii vă stimulează creativitatea şi vă atenuează spiritul critic. Pe 11 puteţi fi păcăliţi de aparenţe, deci fiţi reţinuţi. Planetele care intră în Scorpion începând din 11, în frunte cu marele benefic Jupiter, vă îmbogăţesc în mai multe privinţe. Mai întâi veţi putea întâlni persoane care să vă inspire, puteţi începe noi studii sau întreprinde călătorii.
BANI: Nu vă grăbiţi să puneţi în practică ideile care vă vin pe 9-10 sau 28-29. Un proiect mai mare poate fi demarat cu succes după Luna nouă din 19.
CARIERĂ: Relaţiile dvs. cu şefii continuă să se îmbunătăţească, dar nu şi în cea de-a doua săptămână a lunii.
DRAGOSTE: Vă vine greu să rezistaţi ispitelor până pe 14, iar pe 11 s-ar putea chiar să fiţi cu posteriorul în două luntri...
SĂNĂTATE: Sunteţi susceptibili la infecţii pe final de lună, deci nu neglijaţi semnele în acest sens.
BALANŢĂ
Verde la bani
La început de lună, cei din familie s-ar putea simţi neglijaţi, pentru că nu petreceţi destul timp cu ei. Luaţi-vă măcar răgazul de-a le spune că ţineţi la ei, ca să nu vi se poată reproşa lipsa de interes, ceea ce se poate întâmpla cel mai probabil pe 9-10. Odată cu trecerea planetei dvs. guvernatoare, micul benefic Venus, în semnul dvs., pe 15, îi va veni greu oricui să rămână supărat pe dvs. Iar Luna nouă, care se petrece în semnul dvs. pe 19, vă poate aduce popularitate, deoarece energiile sale se combină atât cu cele ale marelui benefic Jupiter, cât şi cu cele ale stelei fixe şi norocoase, Arcturus.
BANI: Jupiter se va ocupa din 11 şi până la începutul lunii noiembrie anul viitor de sporirea câştigurilor dvs. În acelaşi timp vă pune la încercare chibzuinţa, dat fiind că dvs. vă vine tare greu să nu achiziţionaţi obiecte frumoase şi scumpe.
CARIERĂ: Atâta timp cât binevoitorii vă ţin la curent cu uneltirile din culise, adică până pe 14, sunteţi în siguranţă, dar apoi, până pe 22, rivalii dvs. vă pot întinde tot felul de curse.
DRAGOSTE: Partenerul dvs. ar putea să fie luat prin surprindere de faptul că, după mai bine de un an, în care aţi arătat o îngăduinţă aproape excesivă, începeţi să trageţi nişte limite. Deocamdată, timide.
SĂNĂTATE: Odihna face minuni, până pe 14. Rinichii au nevoie de puţină stimulare.
SCORPION
De mână cu Jupiter
Ultima oară când v-aţi întâlnit direct cu marele benefic Jupiter a fost la finele lui octombrie 2005. Cum îi stă în fire, Jupiter v-a stat alături cam un an de zile şi, iată, pe 11 se întoarce la dvs. Vă veţi bucura de darurile sale până pe 7 noiembrie anul viitor. E o idee bună să faceţi un exerciţiu de memorie şi să vă aduceţi aminte de senzaţia de nou început, de încredere şi optimism, pe care aţi trăit-o atunci. Dvs. sunteţi firi introvertite, iar Jupiter vă ajută, în primul rând, să vă deschideţi mai mult către cei din jur, către nou, ceea ce v-am sfătui să faceţi, pentru a vă înscrie într-un nou ciclu de creştere. Se poate ca până şi cei care v-au pus piedici până acum să fie contaminaţi de spiritul dvs. pozitiv, şi unii să se transforme chiar în prieteni.
BANI: Între 8 şi 16, nu e bine să luaţi de bune informaţiile primite.Verificaţi-le mai întâi şi uitaţi-vă cu atenţie la toate amănuntele. Odată îndeplinită această condiţie, ameliorarea financiară, pe care contaţi, continuă.
CARIERĂ: Număraţi până la 10, în primele zile ale lunii, când vă vine să lăsaţi totul baltă, că v-aţi săturat. Altfel puteţi să regretaţi mai multe dintre lucrurile care acum vi se par corvezi.
DRAGOSTE: Vin multe persoane spre dvs. dar, din păcate, mulţi dintre dvs. rămân în continuare agăţaţi de o iluzie.
SĂNĂTATE: Luaţi în serios prevenirea insomniilor.
SĂGETĂTOR
Un pic de umbră
Faceţi în aşa fel încât luna aceasta să vă vedeţi cât mai mult cu prietenii, să vă implicaţi în acţiuni de grup. Asta, pentru că Jupiter, planeta dvs. guvernatoare, care vă influenţează într-o măsură mai mare decât alte zodii, trece pe 11 în Scorpion şi încep să se închidă anumite porţi. Ele se închid încetişor, e drept, pentru că micul benefic, Venus, altă planetă sociabilă, vine să-i ţină locul până pe 7 noiembrie, dar pregătirea sufletească ar fi bine să v-o faceţi de pe-acum. E vorba despre un proces de mai bine de un an, când veţi deveni mai retraşi, veţi face incursiuni în viaţa spirituală sau vă veţi dedica unor cauze umanitare. E posibil să întâlniţi un îndrumător spriritual ori să vă asumaţi sarcina de-a forma dvs. pe cineva.
BANI: Cele mai bune alegeri le faceţi în primele două săptămâni ale lunii, mai puţin 11. Între 15 şi 22 puteţi începe proiecte noi, dar fără a ţine să vă impuneţi.
CARIERĂ: Ziua de 11 şi intervalul 15-22 nu sunt cele mai potrivite, pentru a interacţiona cu şefii. Dacă n-aveţi încotro, feriţi-vă să faceţi comentarii.
DRAGOSTE: Senzaţia de singurătate e mai puţin apăsătoare, dar mai există. E ceva în dvs. ce îi ţine la distanţă pe ceilalţi. Încercaţi să vă daţi seama ce e. Poate fi vorba despre neîncredere.
SĂNĂTATE: Ficatul şi bila tind să-şi încetinească activitatea din 11. Eforturile mari ar trebui evitate din 23.
CAPRICORN
Priorităţi sufleteşti
Pentru dvs., trecerea marelui benefic Jupiter din Balanţă în Scorpion, care se petrece pe 11, înseamnă că pe parcusul a mai bine de 12 luni, respectiv până pe 7 noiembrie anul viitor, ar fi bine să vă concentraţi asupra obectivelor dvs. de suflet, pe termen lung. Cei cu care vorbiţi se lasă atraşi cu minim efort din partea dvs. în proiectele de grup pe care le propuneţi. Vă puteţi baza pe majoritatea prietenilor dvs., dar nu numai, e indicat să atrageţi de partea dvs. cât de mulţi oameni şi organizaţii, mai ales dacă v-aţi propus proiecte sociale ambiţioase. Ce n-ar fi de dorit ar fi să alergaţi după prietenia unor oameni influenţi, care vă pot ajuta doar pe dvs. personal.
BANI: În ultimele zile ale lunii ar fi de dorit să ţineţi separat prietenia şi banii. Dacă e vorba despre afaceri comune, e mai bine să întocmiţi documente legale, în loc să mergeţi pe încredere.
CARIERĂ: Marele benefic Jupiter îşi încheie periplul de un an prin Balanţă pe 10, dar Venus îi urmează din 15, deci nu încetează să vă vină aprecieri ori recompense.
DRAGOSTE: Poate fi vorba despre un coleg de studii, cineva cunoscut la drum lung ori un personaj din străinătate, faţă de care simţiţi o atracţie de simplă chimie.
SĂNĂTATE: Inima şi coloana trebuie menajate pe final de lună.
VĂRSĂTOR
Mizaţi pe profesie!
O dată cu trecerea lui Jupiter în Scorpion, pe 11, ar fi bine să faceţi şi trecerea de la teorie la practică. Ideile dvs. au putut influenţa multă lume în ultimul an, iar aceste efecte nu vor dispărea, doar că pe parcursul anului următor, mai precis până pe 7 noiembrie 2018, energia marelui benefic vă îndeamnă să treceţi la fapte, să vă folosiţi prestigiul cucerit într-o manieră mai concretă. După Luna nouă din Balanţă, de pe 19, o Lună nouă deosebit de benefică, puteţi lansa o ultimă viziune, ori o platformă care să încununeze strădaniile dvs. din ultimul an.
BANI: Proiectul menţionat mai sus, deşi poate fi pornit din motive mai degrabă spirituale, se poate dovedi şi unul lucrativ, fără ca să vă daţi măcar seama că ar putea să evolueze într-o asemenea direcţie.
CARIERĂ: Aici se simte cel mai pregnant influenţa lui Jupiter, din 11 încolo, căci nu sunteţi animaţi de o ambiţie egoistă, ci de scopuri mai nobile, iar prestigiul câştigat pe parcursul ultimului an poate precede o ridicare în funcţie.
DRAGOSTE: Situaţiile care apar în cuplurile stabile pe final de lună pot fi destul de complicate, dar acesta nu-i un motiv să vă lăsaţi partenerul de izbelişte.
SĂNĂTATE: Zile de disconfort fizic pot fi 9-10 şi 28-29.
PEŞTI
Model pentru alţii
Timp de mai bine de un an de zile, Jupiter, unul dintre cei doi guvernatori ai dvs. (celălalt fiind Neptun), v-a ajutat să aveţi anumite revelaţii, să înţelegeţi în profunzime anumite legi, aflate dincolo de planul fizic. Unii dintre dvs. au primit moşteniri materiale, în alţii s-au activat calităţi moştenite pe linie genetică. Pentru cei mai mulţi dintre dvs. a fost un proces de maturizare emoţională. Asta vă ajută să susţineţi rolul pe care marele benefic vi l-a rezervat între 11 octombrie anul acesta şi 7 noiembrie 2018, şi anume - cel de model pentru alţii. Unii dintre dvs. învaţă călătorind, alţii îşi vor descoperi credinţa, o a treia categorie poate deveni pasionată de un subiect de studiu.
BANI: În octombrie, banii vin încă din două direcţii. Din partea prosperului Jupiter, până pe 11, iar din 15, Venus, planeta banilor, vine să compenseze plecarea acestuia şi vă poate asigura un aflux de bani până pe 7 noiembrie.
CARIERĂ: Procesul de consolidare al statutului dvs. e în plină desfăşurare, dar s-ar putea să mai existe zile în care să vă cedeze răbdarea, şi anume - 8-9 şi 15-16.
DRAGOSTE: Armonia din cuplu e colorată de pasiune şi tandreţe, până la mijlocul lunii, mai puţin data de 11.
SĂNĂTATE: Feriţi-vă de boli infecţioase, mai ales pe final de lună.