- Nu numai împotriva DNA s-a dezlănţuit coaliţia PSD-ALDE, ci împotriva statului de drept şi a anticorupţiei în ansamblu. Liviu Dragnea şi locotenenţii săi nici nu mai consideră că trebuie să studieze dosarul în care sunt implicate Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, hotărâţi să le susţină şi să respingă solicitarea DNA, în cazul doamnei Plumb. Iar ministrul Justiţiei îşi compromite reputaţia profesională, încălcând deontologia şi invocând argumente false, doar pentru a justifica lipsa de principii a PSD. Pentru că: 1) nu este etic ca un ministru să se amestece într-o anchetă penală, cum a făcut marţi Tudorel Toader, sugerând că dosarul Belina nu ar fi de competenţa DNA, ci doar a judecătorilor de contencios administrativ şi 2) procurorii DNA nu verifică legalitatea hotărârii de guvern prin care lacul Belina a trecut de la Apele Române la CJ Teleorman, cum fals sugera ministrul, ci doar dacă HG în cauză nu a fost cumva susţinută cu argumente false. PSD duce însă mai demult un război total împotriva anticorupţiei, urmărind decapitarea celor două instituţii care refuză să i se supună: Parchetul General şi DNA. Inspecţia Judiciară, instituţie deja compromisă prin dezvăluirile unor inspectori care rezistă presiunilor conducerii sale, o hărţuieşte repetat pe Laura Codruţa Kovesi, demarând chiar săptămâna aceasta o nouă cercetare disciplinară, la scurt timp după finalizarea unui control de fond, şi puţin a lipsit ieri, ca CCR să nu constate un conflict între Parlament şi Parchetul General, deschizând larg poarta pentru o posibilă revocare a procurorului general Augustin Lazăr. Ca orice război cu miză majoră, nici acesta nu se poate încheia decât prin capitularea uneia din părţi: fie câştigă penalii din politică, şi justiţia este îngenuncheată, fie statul de drept este salvat in extremis şi penalii ajung în puşcărie. Penalii au însă toate atuurile, căci controlează guvernul şi Parlamentul, iar preşedintele Iohannis s-a decis târziu să intre în acţiune şi să cheme la luptă societatea civilă. Mai poate, oare, heirupismul de ultimă oră să salveze democraţia? Vom afla curând, pe propria piele.
- Liderii UE, de la Bruxelles şi din marile capitale europene, cer tot mai insistent intensificarea integrării europene, pentru a face faţă situaţiei create de Brexit. Poate România să facă faţă unei integrări accelerate?
- Într-adevăr, la scurt timp după ce preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a făcut apel la reformarea UE, alegerile din Germania au trimis în Bundestag mai mulţi pro-europeni decât eurosceptici, indiferent de dificultăţile pe care le va întâmpina cancelarul Angela Merkel în negocierea unei noi coaliţii de guvernare, iar preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a lansat propriul program de adâncire a integrării europene, atenţionând că ea nu trebuie să fie blocată de statele incapabile să ţină pasul cu ritmul cerut. Din păcate, tocmai acum, la Bucureşti, se află în funcţie un guvern profund anti-occidental, care se luptă cu legile economiei, cu aceeaşi ferocitate cu care atacă statul de drept. Artificiile financiare ale ministrului de Finanţe maschează inabil o creştere nesănătoasă, bazată pe consum de produse din import, nu pe dezvoltarea unor lanţuri de producţie interne; cheltuielile cu pensiile şi cu salariile bugetarilor au crescut cu 21%, necesitând devalizarea companiilor de stat şi sacrificarea investiţiilor publice, a asistenţei medicale şi a educaţiei; recenta iniţiativă denumită "split-TVA" a mobilizat aproape tot mediul de afaceri, într-o acţiune de protest disperată, iar trecerea CAS şi CASS de la angajator la angajat riscă să ducă la o diminuare a venitului net al angajaţilor. Nici absorbţia fondurilor europene nu se desfăşoară la parametrii anunţaţi, demonstrând, pentru cei care nu au priceput încă, incompetenţa economică şi managerială a actualei echipe guvernamentale, în concepţia căreia economia ţării este doar o pradă pentru cei aflaţi la putere. Nu ne îndreptăm deci spre nucleul UE, ci spre periferia UE şi a NATO, mai aproape de Rusia. Adică, exact acolo unde Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu vor demult să ne ducă, iar nu unde crede Klaus Iohannis că poate ajunge fără luptă. Preţul marginalizării va fi plătit însă nu numai de noi, ci mai ales de copiii noştri.