Luând Europa de-a latul, de la Bucureşti, direct pe coasta Atlanticului, pe un drum cu maşinile, întins pe mii şi mii de kilometri, am depăşit mii de automobile purtând marca Dacia şi numeroase TIR-uri încărcate cu Duster-uri venind dinspre România. Sigur, firma este franceză, dar faptul că un brand românesc, un produs "made in Romania" se vinde la o scară atât de largă îţi dă o senzaţie de mare optimism. Occidentul a trecut peste stereotipiile (majoritatea, desigur, false) legate de "românii ţigani" şi se încrede în munca făcută de ei, o apreciază şi o încurajează! Impresia aceasta avea să ni se confirme, mai apoi, la tot pasul. Chelneri germani care ştiau expresii în limba română, încântaţi să afle că suntem conaţionali cu foşti colegi de-ai lor, pe care îi apreciau foarte tare, taximetrişti care ţineau să ne convingă că (în Austria şi Germania, bunăoară) imaginea românului s-a schimbat radical faţă de cea a "mâncătorilor de lebede" de la începutul anilor '90, oameni care ştiau de la televizor despre frumuseţile naturale ale României (popularizate intens de englezi), despre faptul că e "o ţară verde", cum rar mai găseşti în Vest. Peste tot pe unde au trecut prin Europa, la muncă sau ca simpli turişti, românii "au sfinţit" locul în ultimii ani, iar lucrul acesta se vede limpede, fie că eşti la Viena, la Rouen sau la Mainz.
Cu senzaţia aceasta, de bună aşezare a ţării, ne-am întors acasă, gata să ne punem pe scris, să transmitem optimismul cu care ne-am încărcat în tradiţionala noastră călătorie de toamnă, pe urme vechi, româneşti. Dar n-am ajuns bine, şi ne-am trezit în aceeaşi mocirlă politică pe care o lăsasem şi pe care, sub impresia bună a Occidentului, o uitaserăm. Acelaşi cinism, când e vorba despre omul de rând, aceeaşi răutate, când vine vorba de firmele oneste, care încearcă să facă un ban în România, aceeaşi atitudine sfidătoare la adresa justiţiei, aceeaşi indiferenţă faţă de cultura naţională, acelaşi nepotism de partid şi de stat. Jafuri la ordinea zilei, bani sifonaţi cu neruşinare "în familie", o instabilitate în viziunea despre economie şi fiscalitate, care te fac să realizezi că e un adevărat noroc că România încă există, condusă de asemenea incompetenţi ticăloşi. Senzaţia că ţara aceasta se dezvoltă fără conducere, din energia ei de a supravieţui, e tot mai puternică. Doamne, şi cât de departe puteam fi, dacă eram conduşi - nici măcar de oameni cu mult mai competenţi - ci doar un pic mai cinstiţi!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
