- Nu numai împotriva DNA s-a dezlănțuit coaliția PSD-ALDE, ci împotriva statului de drept și a anticorupției în ansamblu. Liviu Dragnea și locotenenții săi nici nu mai consideră că trebuie să studieze dosarul în care sunt implicate Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, hotărâți să le susțină și să respingă solicitarea DNA, în cazul doamnei Plumb. Iar ministrul Justiției își compromite reputația profesională, încălcând deontologia și invocând argumente false, doar pentru a justifica lipsa de principii a PSD. Pentru că: 1) nu este etic ca un ministru să se amestece într-o anchetă penală, cum a făcut marți Tudorel Toader, sugerând că dosarul Belina nu ar fi de competența DNA, ci doar a judecătorilor de contencios administrativ și 2) procurorii DNA nu verifică legalitatea hotărârii de guvern prin care lacul Belina a trecut de la Apele Române la CJ Teleorman, cum fals sugera ministrul, ci doar dacă HG în cauză nu a fost cumva susținută cu argumente false. PSD duce însă mai demult un război total împotriva anticorupției, urmărind decapitarea celor două instituții care refuză să i se supună: Parchetul General și DNA. Inspecția Judiciară, instituție deja compromisă prin dezvăluirile unor inspectori care rezistă presiunilor conducerii sale, o hărțuiește repetat pe Laura Codruța Kovesi, demarând chiar săptămâna aceasta o nouă cercetare disciplinară, la scurt timp după finalizarea unui control de fond, și puțin a lipsit ieri, ca CCR să nu constate un conflict între Parlament și Parchetul General, deschizând larg poarta pentru o posibilă revocare a procurorului general Augustin Lazăr. Ca orice război cu miză majoră, nici acesta nu se poate încheia decât prin capitularea uneia din părți: fie câștigă penalii din politică, și justiția este îngenuncheată, fie statul de drept este salvat in extremis și penalii ajung în pușcărie. Penalii au însă toate atuurile, căci controlează guvernul și Parlamentul, iar președintele Iohannis s-a decis târziu să intre în acțiune și să cheme la luptă societatea civilă. Mai poate, oare, heirupismul de ultimă oră să salveze democrația? Vom afla curând, pe propria piele.
- Liderii UE, de la Bruxelles și din marile capitale europene, cer tot mai insistent intensificarea integrării europene, pentru a face față situației create de Brexit. Poate România să facă față unei integrări accelerate?
- Într-adevăr, la scurt timp după ce președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a făcut apel la reformarea UE, alegerile din Germania au trimis în Bundestag mai mulți pro-europeni decât eurosceptici, indiferent de dificultățile pe care le va întâmpina cancelarul Angela Merkel în negocierea unei noi coaliții de guvernare, iar președintele Franței, Emmanuel Macron, a lansat propriul program de adâncire a integrării europene, atenționând că ea nu trebuie să fie blocată de statele incapabile să țină pasul cu ritmul cerut. Din păcate, tocmai acum, la București, se află în funcție un guvern profund anti-occidental, care se luptă cu legile economiei, cu aceeași ferocitate cu care atacă statul de drept. Artificiile financiare ale ministrului de Finanțe maschează inabil o creștere nesănătoasă, bazată pe consum de produse din import, nu pe dezvoltarea unor lanțuri de producție interne; cheltuielile cu pensiile și cu salariile bugetarilor au crescut cu 21%, necesitând devalizarea companiilor de stat și sacrificarea investițiilor publice, a asistenței medicale și a educației; recenta inițiativă denumită "split-TVA" a mobilizat aproape tot mediul de afaceri, într-o acțiune de protest disperată, iar trecerea CAS și CASS de la angajator la angajat riscă să ducă la o diminuare a venitului net al angajaților. Nici absorbția fondurilor europene nu se desfășoară la parametrii anunțați, demonstrând, pentru cei care nu au priceput încă, incompetența economică și managerială a actualei echipe guvernamentale, în concepția căreia economia țării este doar o pradă pentru cei aflați la putere. Nu ne îndreptăm deci spre nucleul UE, ci spre periferia UE și a NATO, mai aproape de Rusia. Adică, exact acolo unde Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu vor demult să ne ducă, iar nu unde crede Klaus Iohannis că poate ajunge fără luptă. Prețul marginalizării va fi plătit însă nu numai de noi, ci mai ales de copiii noștri.