Monografii rurale s-au scris tot mai puţine în ultimii ani. De aceea, publicarea monografiei comunei sibiene Jina, sub semnătura profesorului Dorin Bogdănel şi a fiicei sale, Delia Chifan, are anvergura unui eveniment editorial demn de salutat şi de consemnat. Lucrarea, publicată de editura "Andreiana", are două volume consistente, care însumează peste o mie de pagini, şi aduce sub ochii cititorului povestea uneia dintre cele mai întinse şi mândre aşezări din Carpaţii noştri, numită şi "capitala ciobanilor". Astăzi, când satele româneşti de munte sunt ameninţate cu dispariţia, e important ca măcar amintirea lor să le rămână drept moştenire, urmaşilor de azi.
Un proiect pentru toată viaţaÎncă din tinereţe, profesorul de matematică Dorin Bogdănel, reprezentând, pe ramura maternă, a patra generaţie de profesori şi învăţători, a avut o preocupare, devenită cu timpul obsesie: să scrie monografia comunei sale natale. Era omul cifrelor şi al ecuaţiilor, dar lectura unei cărţi fundamentale despre exodul ardelenilor în afara arcului carpatic ("Emigrări româneşti din Transilvania sec. XII - XIX" a istoricului Ştefan Meteş) i-a aţâţat mintea şi sumedenie de întrebări au început să-l frământe. Cum trăiau jinarii odinioară? Cum se numeau familiile care au întemeiat acest sat ciobănesc de pe versanţii Cindrelului? Cum au ajuns jinarii să locuiască atât de sus, într-un adevărat cuib al vulturilor? Spre ce zări şi din ce cauze au plecat numeroase familii de păstori? Ca să găsească răspunsurile adevărate, profesorul Bogdănel a pornit metodic şi cu răbdare, ca orice ardelean. A cercetat un munte de documente, a studiat rafturi întregi de cărţi, printre acestea, aflându-se monografiile anterioare ale comunei (semnate de Constantin Stejar şi Dumitru Panfiloiu) şi a bătut cu pasul tot teritoriul aşezării, de pe străzile pietruite, până pe vârfurile munţilor, precum şi satele de peste munţi unde s-au stabilit în secolele trecute familii de jinari (Vaideeni, Corbii de Piatră, Băbeni, Domneşti). "Ca orice copil, eram interesat să cunosc cât mai multe lucruri, având înclinaţii spre domeniul tehnic, visând să devin inginer, dar după terminarea liceului, am ales meseria de profesor, pentru a mă putea întoarce în comuna natală Jina, cu dorinţa de a-mi aduce contribuţia la ridicarea nivelului de cultură al consătenilor mei", îşi asigură autorul cititorii. Să aducă sub ochii jinarilor de astăzi propria lor istorie e tot un act de profesorat. Din păcate, multe documente despre trecutul comunei au dispărut sau au fost distruse, din interese obscure sau pur şi simplu din ignoranţă, lipsindu-l pe autor de informaţii preţioase: "Am găsit scris că arhiva primăriei până la 1918 a fost distrusă în acel an, iar prin anii 1954-1955, când aveam opt ani, am văzut personal cum numeroase dosare, registre şi cărţi, au fost aruncate din podul primăriei, unde au fost păstrate până atunci, şi fără a fi sortate, au fost luate de diferiţi cetăţeni, care le-au folosit să aprindă focul în sobe, iar o parte din ele au fost arse chiar în curtea primăriei".
Raiul de sub CindrelJinarii spun că satul lor a fost întemeiat de o femeie, cu numele Zina. Să fi fost o zână? În orice caz, Zina aceea legendară a descoperit, sus în munte, nişte locuri minunate, bogate în păduri presărate cu poieniţe străbătute de pâraie limpezi şi nu s-a mai lăsat dusă de acolo. I-au urmat alţi români, din sate de la poala munţilor, mai ales din Gârbova şi Albele. Fiecare şi-a clădit locuinţa "unde s-au oprit boii" şi a tăiat brazii, fagii şi stejarii, ca să-şi facă loc de bătătură. Apoi muntenii au pus la pământ aproape toată pădurea, ca să aibă unde păşuna turmele tot mai numeroase. Aşa ar fi luat fiinţă Jina, printr-o despădurire continuă. Din trunchiurile arborilor şi-au construit colibe, case şi acareturi pentru vite. Au rămas în locul codrilor pajiştile care se întind în jurul satului. Din monografia profesorului Dorin Bogdănel mai aflăm un lucru interesant despre începuturile Jinei. Potrivit unui document emis în 1396 de Magistratul de la Sebeş, tradus şi transcris mai târziu de câţiva cărturari, printre care şi Nicolae Bălcescu, un grup de luptători din armata voievodului muntean Mircea cel Bătrân a venit în Transilvania şi a cerut autorităţilor săseşti drept de locuire în Plaiul Jinei. Militarii, care aveau moşie undeva în Oltenia, lângă Slatina, la Clocociov, au primit acest drept, ba încă au fost şi împrumutaţi cu bani pentru noul rost. Autenticitatea acelui document a fost pusă la îndoială de câţiva istorici, dar să nu uităm că Mircea cel Bătrân avea şi titlul de domn al Ducatului Amlaşului, situat la poalele munţilor Cindrel.
Istoria ruptă în douăCine urcă astăzi la Jina descoperă o localitate adunată, cu casele lipite una de alta, cu porţi mari, care ascund curţile pavate. Clădirile sunt masive, acoperite cu ţiglă, iar străzile asfaltate. Satul aduce mai degrabă a orăşel de munte. Dacă un locuitor de acum 300 de ani s-ar ridica din mormânt şi ar porni pe oricare din străzi, s-ar rătăci. Oricum, nu l-am putea face să creadă că aşa s-a transformat Jina lui de altădată. În vremurile de demult, jinarii locuiau în gospodării risipite prin fâneţe şi prin luminişurile pădurilor. Între case se întindea un păienjeniş de potecuţe şi lăsători, circulate nu numai de păstori şi vite, dar şi de sălbăticiuni. Oamenii trăiau mai mult izolaţi, mai ales iarna, când viscolul troienea zăpada. Începând cu anul 1764, Jina arhaică a dispărut. Împărăteasa Maria Tereza a hotărât ca muntenii de la marginea Transilvaniei, trăitori la fruntariile imperiului, să fie înrolaţi în companii de grăniceri. La Jina a fost înfiinţată compania a 5-a, parte a Regimentului I valah, cu sediul la Orlat. Pentru a fi mai bine supravegheaţi, ciobanii au fost obligaţi să trăiască într-un sat nou, cu casele adunate una lângă alta, departe de colibele risipite pe dealurile înalte. Cei care deveneau militari beneficiau de anumite drepturi, printre care şi acela de a fi împroprietăriţi cu mai multe hectare de pământ. Satul şi-a mărit teritoriul, primind păşuni, păduri şi numeroşi munţi. Cei care au refuzat să se înroleze au fost nevoiţi să emigreze peste munţi, ca să scape de opresiune. Atunci au fugit pe potecile tainice ale munţilor sute de jinari, care şi-au găsit refugiul şi s-au stabilit pentru totdeauna în nordul Olteniei, la Vaideeni, Corbii de Piatră, în Argeş, şi Băbeni. Profesorul Dorin Bogdănel a mers pe urmele lor, a făcut liste de nume, le-a comparat, a stat de vorbă cu bătrânii din satele de ungureni şi a reuşit să refacă un tablou amănunţit al roirii jinarilor din vatra lor strămoşească, în câteva aşezări din sudul Carpaţilor. I-a aflat pe Dordeşti, Petriceşti şi Groşeni în Corbi, pe cei din neamul lui Bărbuş, Bucur şi Dănuleţiu, la Băbeni, pe cei din neamul lui Moga, Sava şi Străulea, la Vaideeni. A ascultat în aceste comune poveşti despre exodul ciobanilor care au refuzat să se înroleze în compania a 5-a, lăsându-şi în urmă averile, pe care generalii austrieci le-au confiscat şi le-au dat ofiţerilor sau veneticilor din alte sate, dornici să intre în rândurile "sumanelor negre". Politica imperială reuşise să-i dividă pe păstori: cei înrolaţi îşi hăituiau prin munţi consătenii, uneori chiar pe rudele lor, care îşi luaseră lumea în cap. În 1851, însă, regimentele grănicereşti au fost desfiinţate, iar în 1918, imperiul a dispărut. Numeroşi jinari s-au dus la 1 decembrie să strige "Trăiască România Mare".
Profesorul Dorin Bogdănel nu dedică un capitol special erei comuniste. Găsim însă referiri la evoluţia şcolilor după 1948. Aflăm din alte capitole, că plănuiseră unii să unească Jina cu Poiana Sibiului, iar alţii să demoleze câteva case din centrul comunei, pentru sistematizare. Noroc că a venit revoluţia din 1989, şi jinarii din centru au scăpat de oroarea de a-şi vedea casele puse la pământ. Monografia comunei Jina conţine o mulţime de date şi de informaţii care-l vor bucura pe cititorul pasionat de istoria locală, parte a istoriei Transilvaniei, cu reverberaţii la sud de Carpaţi.
Foto: DUMITRU BUDRALĂ
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
