BOALA FICATULUI GRAS

- În ţările din Europa, steatoza hepatică se numără printre afecţiunile cele mai frecvente. Suferă de ea peste 40% dintre europeni, iar majoritatea nici măcar nu bănuiesc acest lucru. De vină sunt stilul nostru de viaţă comod şi alimentele procesate industrial -

Jumătate dintre adulţii trecuţi de 40 de ani au ficatul încărcat de grăsimi

Greutatea corporală se menţine în limite oa­recum normale, vinul roşu sau berea sunt con­sumate doar ocazional, iar în meniu, fructele şi legumele ocupă un loc mai important decât frip­turile şi smântâna. Cine alege o hrană de acest tip şi se prezintă la medicul de familie pen­tru un con­trol al ficatului, este con­vins şi aşteaptă să i se confirme că totul e în bună regulă. Doar ştie oricine că organul res­pon­sabil cu dezintoxi­ca­rea are de suferit, în pri­mul rând, de pe urma abuzului de alcool şi gră­simi. Dacă îţi limitezi rezonabil consumul, fica­tul şi metabolismul vor rămâne intacte.
Speranţă deşartă! Medicii au constatat că, în ultimii ani, factorii declanşatori clasici ai stea­tozei hepatice (grăsimile şi alcoolul) au pierdut teren în faţa unui nou inamic al ficatului, până acum subestimat: "Ficatul, centrul de comandă al metabolismului, a devenit locaţia unei noi boli endemice. Iar alcoolul n-are nimic de-a face cu ea." Specialiştii cred că o treime sau poate chiar jumătate dintre adulţii trecuţi de 40 de ani au ficatul încărcat de grăsimi. Denumirea medicală a acestei anomalii este "steatoză hepatică non-alcoolică". Actualmente, ea deţine statutul de afecţiune de sine stătătoare şi nu mai este privită ca un simptom însoţitor al obezităţii. Căci feno­menul nu apare doar la persoanele corpolente, ci şi la 15% dintre femeile şi bărbaţii supli. E drept că, la cei supraponderali, procentul urcă la 70%. "La o examinare cu microscopul se văd, în locul celulelor hepatice sănătoase, aglomerări de lipi­de care se aseamănă cu ochiurile de grăsime din supa de pui", spun specialiştii. Un ficat se con­sideră "gras" atunci când mai mult de jumătate dintre celulele hepatice au sto­cat lipide sau când ponderea grăsimii în ficat depăşeşte 5%.
Dar dacă nu alcoolul e cauza, atunci ce îmbolnăveşte ficatul a milioane de oameni? De vină este, înainte de toate, stilul de viaţă comod, la care se adaugă excesul de carbohidraţi din alimentaţie. Pe lângă "răufăcătorii" îndeobşte cunoscuţi, ca dulciurile, cola, prăjiturile sau biscuiţii, trebuie să menţionăm şi pâinea, müsli, pastele, orezul şi cartofii.

Moartea ficatului - mulţi carbohidraţi, puţină mişcare

Faptul că ficatul celor sedentari nu se împacă bine cu prăjiturile, pâinea sau orezul se explică astfel: după ingerarea acestor alimente, o mare cantitate de glucoză ajunge mai întâi în sistemul circulator şi de acolo merge la locurile unde va fi depozitată: în muşchi şi ficat. Ea serveşte ca o sursă de energie cu disponibilitate rapidă pentru acti­vi­tă­ţile musculare intense. Nu poa­te fi consumată decât dacă ne miş­căm, dacă urcăm grăbiţi trep­tele, alergăm să prindem autobuzul cu o secundă înainte să plece din staţie sau pornim într-o tură de jogging prin parc. Dacă însă ne petre­cem toată ziua între birou, scaunul din maşină şi fotoliul din living, nu ne con­su­măm "combustibi­lul", re­zer­vorul de za­hăr nu este golit şi, deci, nu mai poa­­te primi alte trans­­por­turi. "Glucoza exce­dentară este depo­zitată sub formă de grăsime, iar ficatul va fi prima ei desti­naţie", atrag atenţia specialiştii.
De altfel, după exact acelaşi princi­piu - mulţi carbo­hidraţi şi puţină miş­care - se încarcă cu grăsime şi ficatul gâştelor puse la îngrăşat, din care urmează să se prepare un pateu delicios. Pentru ca el să fie adus la greutatea de un kilogram şi jumătate în numai câteva săptămâni, bietele păsări sunt forţate să înghită un terci cu 95% mălai. Aşadar - nu gră­sime, ci amidon - adică, un carbohidrat.

De la steatoză la ciroză, un pas!

Când ficatul nostru se face "durduliu", meta­bolismul lui devine mai lent. Apar oboseala cro­nică, senzaţia de epuizare, tulburările digestive şi migrenele, dar prea puţini sunt cei ce înţeleg că toate acestea înseamnă nişte strigăte de ajutor ale ficatului. Nici chiar analizele de laborator nu arată întotdeauna un nivel crescut al enzimelor hepatice în sânge.
Cu cât ficatul acumulează mai multe lipide, cu atât mai greu îşi îndeplineşte rolul de auto­ritate centrală a metabolismului. Valorile glice­miei şi trigliceridelor se abat de la normal, cân­tarul semnalează un surplus tot mai mare de ki­lo­grame, creşte riscul de hipertensiune, diabet şi ateroscleroză. Ficatul gras îşi măreşte volumul (în cazurile foarte grave, chiar şi de trei ori), se inflamează, apoi inflamaţia se cronicizează, iar steatoza hepatică trece în stadiul următor, de steatohepatită - care, netratată, va evolua până la ciroză. Aceasta se ştie de mult. Ceea ce au des­coperit nou cercetătorii este faptul că steatoza hepatică non-alcoolică poate provoca diabet şi afecţiuni cardiovasculare.
Există însă şi o veste bună: la început, ficatul cu depuneri adipoase nu este "bătut în cuie", ci doar împănat cu grăsime. Deci are capacitatea de a se regenera. Cu condiţia ca persoana în cauză să-şi modifice stilul de viaţă: să facă mai multă mişcare şi să se hrănească altfel decât până atunci, respectiv - să acorde o pondere sporită în alimentaţia sa legumelor, alimentelor bogate în pro­teine vegetale (leguminoase) şi anumitor gră­simi (e vorba de uleiul de măsline şi de acizii graşi Omega-3). Dar şi unele extracte de plante sau consumul de cafea contribuie la refacerea ficatului. "Într-adevăr, situaţia se poate remedia fără dificultate", ne încredinţează oa­menii de ştiinţă. În orice caz, problema nu poate fi rezol­vată cu ajutorul unui tratament medica­mentos. Pur şi simplu, nici un medicament nu dă rezultate aici.

Ficatul gras nu doare

Medicul de familie şi gastroenterologul sunt cei în măsură să stabilească dacă ficatul are sau nu probleme. De regulă, pacienţii nu le sesi­zează, fiindcă steatoza hepatică nu se manifestă prin du­reri. "Adesea, se ajunge cu totul întâm­plător la acest diagnostic, în urma unor analize ce pun în evidenţă valori hepatice mărite sau a unei eco­grafii efectuate în cadrul unui control me­dical de rutină", subliniază specialiştii.
O metodă uşoară şi rapidă de diagnosticare a steatozei hepatice non-alcoolice constă în calcu­larea indicelui de încărcare grasă a ficatului (FLI - Fatty Liver Index) pe baza câtorva date: cir­cumferinţa taliei, indicele de masă corporală (BMI), nivelul trigliceridelor (măsurat pe sto­macul gol) şi cel al enzimei specifice GGT. Un FLI mai mic de 20 ne asigură că ficatul e sănătos. Dacă indicele depăşeşte 60, proba­bilitatea de a suferi de steatoză hepatică este deja foarte mare. A sosit momentul să punem ficatul la regim.

FICATUL - motorul energiei

Cântărind nu mai puţin de 1,5 kg, ficatul este motorul performant al balanţei noas­tre energetice. O porţiune de ţesut conjunctiv îl împarte în­tr-un lob stâng şi unul drept, mai mare. Locul de intrare în ficat se găseşte pe faţa lui inferioară, unde converg prin­cipalele vase de sânge care îl alimentează. Vena por­­tă aduce în ficat toate sub­­stanţele preluate de sis­temul circulator din intestin - nu numai nutrienţii, ci şi me­dicamentele şi otrăvurile.