ŞTEFAN IANCU - "Doamne, câte am trăit! Şi am doar 19 ani!"

- Dacă v-ar spune că abia a absolvit liceul, dar are deja 14 filme în palmares şi a jucat alături de Steven Seagal şi Keira Knightly, l-aţi crede? Noi, da! L-am găsit acasă, în Bucureşti, într-o dimineaţă de august. Am aflat că-i place Bulgakov, că are un frate la fel de talentat ca şi el, şi că anul acesta a dat lovitura. Din 22 septembrie, filmul în care e protagonist, Un pas în urma serafimilor, intră în cinematografe -

- Bună dimineaţa, Ştefan!

- Bună dimineaţa, de la mine din sufragerie!

- ...pe final de vacanţă.

- Da, doar că n-am prea simţit-o. Jumătate din ea a fost ocupată cu Bacalaureatul, iar acum, aproa­pe toate zilele sunt dedicate pregătirii pentru ad­mite­rea la Institutul de Teatru.

- Ai emoţii?

- Aş minţi să spun că n-am. Dar poate am mai puţine decât alţii. Nu e prima oară când dau o probă în faţa unor oameni pe care trebuie să-i con­ving.

- Ştefan, de la 4 ani, tot apari în re­cla­me şi-n filme. Nu-i cam devre­me?

- A început ca o în­tâmplare şi apoi a de­ve­nit pasiune. Mătuşa mea i-a sugerat mamei să ne în­scrie pe mine şi pe fratele meu la o casă de film. La nici două săp­tămâni, am fost deja chemat pentru o re­cla­mă. Apoi au venit şi filmele. Cam de două ori pe an, mergeam cu mama la filmări. Cred că abia pe la 12 ani am înţeles cu adevărat ce fac, că am o mică me­serie, că nu e chiar ceva ce face oricine de vârsta mea.

- Şi cum te-ai simţit?

- Mult mai sigur pe mine, aveam un atu. Mi-a dat siguranţă, libertate şi independenţă. Când vezi că eşti încurajat să te exprimi şi oamenilor le place, devii foarte liber. Ca să nu mai zic că am fost ferit de crizele pe care le au de obicei adolescenţii. Am avut mereu un punct de sprijin. Câteodată, mi se pare ireal, îmi zic: "Doamne, câte am trăit şi ce frumos a fost până acum şi am doar 19 ani!".

- Mai ţii minte ce ţi-ai cumpărat din primii bani câştigaţi?

- Un rucsac bleumarin, foarte frumos, pe care l-am uitat patru zile mai târziu, într-o poiană, într-o excursie. Mama a administrat foarte înţelept ba­nii noştri, câştigaţi când eram copii. I-a pus deo­parte, să-i avem la universitate. Şi îmi prind bine, visul meu e să mă înscriu şi la o facultate de actorie în Occident.

- Ştefan, du-te puţin în camera ta. Ce vezi?

- Un birou cu laptopul, parfumul, ceasul, porto­felul. Câteva manuale de clasa a 12-a, pe care nu le arunc, din raţiuni sentimentale. Un teanc de cărţi...

- Ce citeşti tu, la vârsta ta?

- Acum, multă poezie, pentru admitere, Căr­tărescu, Ivănescu. Favoriţii mei sunt însă ruşii. "Ma­­estrul şi Mar­ga­re­ta" e romanul meu pre­ferat.

- Şi pe pereţi? Ai afişe?

- Nu, nu. Am multe fotografii înrămate, pe care mi le-am cumpărat singur: trei cu James Dean şi două cu Marlon Brando, actorii pe ca­re-i iubesc.

- Ţi-ai făcut patul?

- Nu-l las niciodată desfăcut. Ştiu, sunt ne­aş­teptat de ordonat pen­tru un băiat, aşa am fost me­reu, nu-mi place în­ghe­suiala. La mine în ca­meră e spaţios şi struc­turat totul.

- Cu Gabriel, personajul pe care-l inter­pretezi în "Un pas în urma serafimilor", ai ceva în co­mun: sunteţi amândoi copii buni...

- Gabriel are 15 ani când e acceptat la semi­na­rul teologic, e încă naiv şi pur, fără idei precon­cepute. E doar un puşti curios care, odată intrat a­co­lo, constată că nu e to­tul frumuseţe şi evla­vie. Că sunt şi abuzuri de putere şi lucruri mai puţin or­to­doxe, că adaptarea e com­pli­ca­tă şi că, dacă vrea să ră­­mână în seminar, trebuie ori să facă niş­te com­promisuri, ori să sfideze sistemul. E un rebel, dar un rebel cu valori morale.

- A fost greu rolul?

- A fost cel mai important şi mai solicitant de până acum. Cred că am dat probă pentru aproape fie­care rol de seminarist, din fericire, regizorul Daniel Sandu a decis să fiu eu protagonistul.

- Şi-ai mai avut cel puţin o provocare: joci cu Vlad Ivanov.

- Da, actorul de care tuturor le e frică, fiindcă a făcut numai roluri de ticălos. (râde) În realitate, e un om foarte drăguţ şi prietenos. M-a ajutat mult la filmări.

- Dacă n-ai şti cine sunt Vlad Ivanov, Steven Seagal sau Keira Knightly, i-ai recunoaşte, totuşi, ca mari actori pe platou?

- Da, ce au toţi în comun e o anumită eleganţă cu privire la ce se întâmplă acolo. Nu se simt de­ran­­jaţi de înghesuială, de agitaţie, sunt ca acasă. Dar mai mult decât orice, marii actori au o energie a lor, pe care o simţi de la prima dublă. O energie pe care o preiei, şi pe care poţi construi mai de­parte, din care îţi transmit şi ţie. Ştiu să-ţi facă loc lângă ei.

- Care din ei ţi-a rămas la inimă?

- Cel mai drag mi-a fost Oscar Isaac, care joacă acum în "Star Wars". Când am filmat cu el nu era încă aşa cunoscut. Şi totuşi, avea ceva de star hollywoodian, care m-a făcut să-i scriu pe un desen "Oscar, sunt sigur că o să iei Oscarul". Actorii mari sunt şi ei oameni, cu slăbiciunile lor.

- Ale tale care sunt, Ştefan?

- Cred că orgoliul, în primul rând. S-a pus de multe ori în calea fericirii mele (râde). Mulţi actori sunt orgolioşi. În lu­mea asta a actoriei, dacă n-ai un pic de orgoliu, rişti să fii luat de fraier.

- Fratele tău, Bog­dan, cu doi ani mai mic, e şi el din ce în ce mai "harnic", când vine vorba de filme. E concurenţă între voi?

- Nu, din contră, e foarte bine, diferenţa de vârstă e mică şi me­reu am fost foarte apropiaţi. Ne mai dăm su­ges­tii, tot felul de chichiţe de actorie, vor­bim mult despre filme. În ultimii ani s-a întâm­plat de multe ori să fim plecaţi fiecare la filmare în altă parte, pentru alt proiect, iar mama să ne sune pe rând, grijulie, să vadă dacă suntem bine.

- Pune-te puţin în pielea ei. Ce părere are de băieţii ei?

- Ooh, e mândră de noi, o ştiu chiar dacă nu ne spune explicit. Sunt mândri amândoi părinţii.

- Au vreo legătură cu filmul sau teatrul?

- Niciuna. Mama lucrează la o editură, tata e electronist.

- Succesul care vine devreme e uneori pe­riculos. Nu te-a luat pe sus celebritatea, Ştefan?

- Îmi place să cred că nu, şi cred că la fel ar spune şi prietenii mei. Nu-s genul lăudăros sau cu nasul pe sus. Mai mult de jumătate din oamenii de vârsta mea cu care fac cunoştinţă ştiu deja că am jucat în filme şi bănuiesc că sunt foarte fiţos, dar se conving curând că nu-i deloc aşa.

- Mulţi copii-vedetă se pierd după vârsta adolescenţei. Nu ţi-e teamă de ce va fi?

- N-aş vrea să mi se întâmple ce i s-a întâmplat lui Macaulay Culkin, care a rămas celebru doar pen­tru "Singur Acasă". Îmi place să cred că, dacă sunt muncitor, n-o să mă pierd. Mai ales că ştiu din toată inima că asta e ce vreau să fac.

Foto: CORNEL LAZIA