- Bună dimineața, Ștefan!
- Bună dimineața, de la mine din sufragerie!
- ...pe final de vacanță.
- Da, doar că n-am prea simțit-o. Jumătate din ea a fost ocupată cu Bacalaureatul, iar acum, aproape toate zilele sunt dedicate pregătirii pentru admiterea la Institutul de Teatru.
- Ai emoții?
- Aș minți să spun că n-am. Dar poate am mai puține decât alții. Nu e prima oară când dau o probă în fața unor oameni pe care trebuie să-i conving.
- Ștefan, de la 4 ani, tot apari în reclame și-n filme. Nu-i cam devreme?
- A început ca o întâmplare și apoi a devenit pasiune. Mătușa mea i-a sugerat mamei să ne înscrie pe mine și pe fratele meu la o casă de film. La nici două săptămâni, am fost deja chemat pentru o reclamă. Apoi au venit și filmele. Cam de două ori pe an, mergeam cu mama la filmări. Cred că abia pe la 12 ani am înțeles cu adevărat ce fac, că am o mică meserie, că nu e chiar ceva ce face oricine de vârsta mea.
- Și cum te-ai simțit?
- Mult mai sigur pe mine, aveam un atu. Mi-a dat siguranță, libertate și independență. Când vezi că ești încurajat să te exprimi și oamenilor le place, devii foarte liber. Ca să nu mai zic că am fost ferit de crizele pe care le au de obicei adolescenții. Am avut mereu un punct de sprijin. Câteodată, mi se pare ireal, îmi zic: "Doamne, câte am trăit și ce frumos a fost până acum și am doar 19 ani!".
- Mai ții minte ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați?
- Un rucsac bleumarin, foarte frumos, pe care l-am uitat patru zile mai târziu, într-o poiană, într-o excursie. Mama a administrat foarte înțelept banii noștri, câștigați când eram copii. I-a pus deoparte, să-i avem la universitate. Și îmi prind bine, visul meu e să mă înscriu și la o facultate de actorie în Occident.
- Ștefan, du-te puțin în camera ta. Ce vezi?
- Un birou cu laptopul, parfumul, ceasul, portofelul. Câteva manuale de clasa a 12-a, pe care nu le arunc, din rațiuni sentimentale. Un teanc de cărți...
- Ce citești tu, la vârsta ta?
- Acum, multă poezie, pentru admitere, Cărtărescu, Ivănescu. Favoriții mei sunt însă rușii. "Maestrul și Margareta" e romanul meu preferat.
- Și pe pereți? Ai afișe?
- Nu, nu. Am multe fotografii înrămate, pe care mi le-am cumpărat singur: trei cu James Dean și două cu Marlon Brando, actorii pe care-i iubesc.
- Ți-ai făcut patul?
- Nu-l las niciodată desfăcut. Știu, sunt neașteptat de ordonat pentru un băiat, așa am fost mereu, nu-mi place înghesuiala. La mine în cameră e spațios și structurat totul.
- Cu Gabriel, personajul pe care-l interpretezi în "Un pas în urma serafimilor", ai ceva în comun: sunteți amândoi copii buni...
- Gabriel are 15 ani când e acceptat la seminarul teologic, e încă naiv și pur, fără idei preconcepute. E doar un puști curios care, odată intrat acolo, constată că nu e totul frumusețe și evlavie. Că sunt și abuzuri de putere și lucruri mai puțin ortodoxe, că adaptarea e complicată și că, dacă vrea să rămână în seminar, trebuie ori să facă niște compromisuri, ori să sfideze sistemul. E un rebel, dar un rebel cu valori morale.
- A fost greu rolul?
- A fost cel mai important și mai solicitant de până acum. Cred că am dat probă pentru aproape fiecare rol de seminarist, din fericire, regizorul Daniel Sandu a decis să fiu eu protagonistul.
- Și-ai mai avut cel puțin o provocare: joci cu Vlad Ivanov.
- Da, actorul de care tuturor le e frică, fiindcă a făcut numai roluri de ticălos. (râde) În realitate, e un om foarte drăguț și prietenos. M-a ajutat mult la filmări.
- Dacă n-ai ști cine sunt Vlad Ivanov, Steven Seagal sau Keira Knightly, i-ai recunoaște, totuși, ca mari actori pe platou?
- Da, ce au toți în comun e o anumită eleganță cu privire la ce se întâmplă acolo. Nu se simt deranjați de înghesuială, de agitație, sunt ca acasă. Dar mai mult decât orice, marii actori au o energie a lor, pe care o simți de la prima dublă. O energie pe care o preiei, și pe care poți construi mai departe, din care îți transmit și ție. Știu să-ți facă loc lângă ei.
- Care din ei ți-a rămas la inimă?
- Cel mai drag mi-a fost Oscar Isaac, care joacă acum în "Star Wars". Când am filmat cu el nu era încă așa cunoscut. Și totuși, avea ceva de star hollywoodian, care m-a făcut să-i scriu pe un desen "Oscar, sunt sigur că o să iei Oscarul". Actorii mari sunt și ei oameni, cu slăbiciunile lor.
- Ale tale care sunt, Ștefan?
- Cred că orgoliul, în primul rând. S-a pus de multe ori în calea fericirii mele (râde). Mulți actori sunt orgolioși. În lumea asta a actoriei, dacă n-ai un pic de orgoliu, riști să fii luat de fraier.
- Fratele tău, Bogdan, cu doi ani mai mic, e și el din ce în ce mai "harnic", când vine vorba de filme. E concurență între voi?
- Nu, din contră, e foarte bine, diferența de vârstă e mică și mereu am fost foarte apropiați. Ne mai dăm sugestii, tot felul de chichițe de actorie, vorbim mult despre filme. În ultimii ani s-a întâmplat de multe ori să fim plecați fiecare la filmare în altă parte, pentru alt proiect, iar mama să ne sune pe rând, grijulie, să vadă dacă suntem bine.
- Pune-te puțin în pielea ei. Ce părere are de băieții ei?
- Ooh, e mândră de noi, o știu chiar dacă nu ne spune explicit. Sunt mândri amândoi părinții.
- Au vreo legătură cu filmul sau teatrul?
- Niciuna. Mama lucrează la o editură, tata e electronist.
- Succesul care vine devreme e uneori periculos. Nu te-a luat pe sus celebritatea, Ștefan?
- Îmi place să cred că nu, și cred că la fel ar spune și prietenii mei. Nu-s genul lăudăros sau cu nasul pe sus. Mai mult de jumătate din oamenii de vârsta mea cu care fac cunoștință știu deja că am jucat în filme și bănuiesc că sunt foarte fițos, dar se conving curând că nu-i deloc așa.
- Mulți copii-vedetă se pierd după vârsta adolescenței. Nu ți-e teamă de ce va fi?
- N-aș vrea să mi se întâmple ce i s-a întâmplat lui Macaulay Culkin, care a rămas celebru doar pentru "Singur Acasă". Îmi place să cred că, dacă sunt muncitor, n-o să mă pierd. Mai ales că știu din toată inima că asta e ce vreau să fac.
Foto: CORNEL LAZIA