În ultimul sfert de secol, tendinţa prozei româneşti a fost şi este spre realism şi naturalism, preferându-se naraţiunea veristă, cu eşafodaj autobiografic şi referiri la istoria recentă, mergând până la inserturi de reportaj, satiră politică, fapt divers, repere geografice şi urbane adevărate. În acest context, debutul de anul trecut al lui Tudor Ganea - romanul "Cazemata", publicat tot de Polirom - a fost altceva, mergea în altă direcţie. De aceea a atras atenţia criticii, a primit premiul de debut al revistei "Observator Cultural", iar autorul a fost distins cu titlul "Tânărul prozator al anului 2016".
În primul lui roman, Tudor Ganea mixa, ca un DJ priceput, curente şi mode literare din secolul trecut, de la simbolism, suprarealism, absurd, realism magic, onirism la textualism, îmbinând prefabricatele într-o manieră proprie, insolită: într-o realitate recognoscibilă se petrec întâmplări inexplicabile care provoacă reacţii în lanţ în comportamentul personajelor şi în mediul lor. "Sub pecetea tainei" rămân aceste episoade stranii, care alternează cu povestiri realiste, descrieri minimaliste şi dialoguri cu particularităţi de limbaj caracterizante. Şi în al doilea roman, cel pe care vi-l recomand azi, Tudor Ganea îşi menţine tehnica de reciclare a unor mode şi teme literare, importate sau autohtone, practicate la noi când scriitorii, excedaţi de minciuna "realismului socialist", găsiseră căi de a escamota indicaţiile politrucilor şi a păcăli evazionist cenzura. În "Miere", romancierul (de profesie arhitect) îşi proiectează structura de rezistenţă epică tot pe amestecul de fabulos şi real. Aici însă clou-ul poveştii e procedeul textualist al Autorului-Dumnezeu, cuplat cu mult mai vechea temă a raportului dintre creator şi creatura sa care-i scapă de sub control. De fapt, nimic din tot ce introduce, ca tematică şi tehnică narativă, Tudor Ganea în acest roman nu e cu adevărat nou: nici peisajele postapocaliptice, nici secta misterioasă, nici viziunile sinestezice ale Edenului şi Iadului pe pământ, nici ambiguităţile lăsate în suspensie, nici transcrierea fonetică a limbajului colocvial (totuşi, lungile monologuri "pi moldovineşti" ale Apicultorului sunt obositoare la lectură) şi lista poate continua. Şi totuşi, chiar pentru cine recunoaşte sursele livreşti, lecţiile învăţate conştiincios de la alţii, cartea are o putere de fascinaţie specială, venită din plăcerea de a explora pe cont propriu teritorii descoperite de alţii şi de a da formă artistică materiei sensibile, cu simţul proporţiilor. Construit în jurul mierii, ca drog şi leac născător de realităţi imaginare, al doilea roman al lui Tudor Ganea e plin de şarade alegorice cu mize mari. Nu vă povestesc subiectul, vă las să-i descoperiţi savoarea de salcâm şi arta meseriaşă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
