În ultimul sfert de secol, tendința prozei românești a fost și este spre realism și naturalism, preferându-se narațiunea veristă, cu eșafodaj autobiografic și referiri la istoria recentă, mergând până la inserturi de reportaj, satiră politică, fapt divers, repere geografice și urbane adevărate. În acest context, debutul de anul trecut al lui Tudor Ganea - romanul "Cazemata", publicat tot de Polirom - a fost altceva, mergea în altă direcție. De aceea a atras atenția criticii, a primit premiul de debut al revistei "Observator Cultural", iar autorul a fost distins cu titlul "Tânărul prozator al anului 2016".
În primul lui roman, Tudor Ganea mixa, ca un DJ priceput, curente și mode literare din secolul trecut, de la simbolism, suprarealism, absurd, realism magic, onirism la textualism, îmbinând prefabricatele într-o manieră proprie, insolită: într-o realitate recognoscibilă se petrec întâmplări inexplicabile care provoacă reacții în lanț în comportamentul personajelor și în mediul lor. "Sub pecetea tainei" rămân aceste episoade stranii, care alternează cu povestiri realiste, descrieri minimaliste și dialoguri cu particularități de limbaj caracterizante. Și în al doilea roman, cel pe care vi-l recomand azi, Tudor Ganea își menține tehnica de reciclare a unor mode și teme literare, importate sau autohtone, practicate la noi când scriitorii, excedați de minciuna "realismului socialist", găsiseră căi de a escamota indicațiile politrucilor și a păcăli evazionist cenzura. În "Miere", romancierul (de profesie arhitect) își proiectează structura de rezistență epică tot pe amestecul de fabulos și real. Aici însă clou-ul poveștii e procedeul textualist al Autorului-Dumnezeu, cuplat cu mult mai vechea temă a raportului dintre creator și creatura sa care-i scapă de sub control. De fapt, nimic din tot ce introduce, ca tematică și tehnică narativă, Tudor Ganea în acest roman nu e cu adevărat nou: nici peisajele postapocaliptice, nici secta misterioasă, nici viziunile sinestezice ale Edenului și Iadului pe pământ, nici ambiguitățile lăsate în suspensie, nici transcrierea fonetică a limbajului colocvial (totuși, lungile monologuri "pi moldovinești" ale Apicultorului sunt obositoare la lectură) și lista poate continua. Și totuși, chiar pentru cine recunoaște sursele livrești, lecțiile învățate conștiincios de la alții, cartea are o putere de fascinație specială, venită din plăcerea de a explora pe cont propriu teritorii descoperite de alții și de a da formă artistică materiei sensibile, cu simțul proporțiilor. Construit în jurul mierii, ca drog și leac născător de realități imaginare, al doilea roman al lui Tudor Ganea e plin de șarade alegorice cu mize mari. Nu vă povestesc subiectul, vă las să-i descoperiți savoarea de salcâm și arta meseriașă.