Nu îmi aduc aminte exact prima mea întâlnire cu Sfântul. Ceea ce m-a atras a fost faptul că este un sfânt "nou", trăit în zilele noastre, un timp al uitării celor veșnice și al prăznuirii celor efemere, un timp al negării și al înstrăinării. Apoi a venit criza... Soțul meu a avut un accident rutier, iar faptul că eu mă aflam peste mări și țări, neputincioasă să îmi ajut Sufletul, mă făcea să înnebunesc de spaimă și neputință. Spaima ca el să nu rămână cu un handicap grav, neputința față de "minunatele" servicii din cadrul spitalelor de urgență de la noi. M-am aruncat asupra Acatistului Sfântului Nectarie, cu disperarea soluției unice, și când am ajuns la versul "Bucură-te că ne povățuiești să nu căutăm ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu", am înțeles că în timp ce căutam disperată doctorii pământești "perfecți", îl găsisem pe doctorul-fără-de-arginți din cer, care era acolo, cu mine, ascultându-mi rugăciunea și mângâindu-mi sufletul cutremurat. Și da, minunea a venit! După îndelungi cercetări și consultații, s-a ajuns la concluzia că operația riscantă, dar care părea inerentă, nu era neapărat necesară și soțul meu se va recupera fizic, cu un tratament îndelungat. Oare întâmplător, în acatistul Sfântului, nevoia de răbdare este pomenită de atâtea ori?! Părea să fie spus anume pentru mine, obișnuită cu ritmul acut al vieții moderne.
Câțiva ani mai târziu, am ridicat din nou rugi Sfântului, de data asta pentru mine. O problemă de sănătate îndelung amânată devenise stringentă, operația făcută relevase ceva îngrijorător și vindecarea de după intervenție nu a venit imediat. Răbdarea și credința din nou îmi erau puse la încercare. Așa că am început să citesc Acatistul Sfântului în fiecare seară, vreme de 40 de zile, așa cum mi-am propus, înduplecând sprijin și îndurare din partea lui. Nu a fost ușor: ca un făcut, eram foarte obosită, adormeam de nenumărate ori în timp ce citeam, gândurile îmi zburau aiurea și nu mă puteam concentra să mă rog și cu mintea, nu numai cu vorbele, de parcă ceva sau cineva mi se punea în cale...
Dar Sfântul meu drag a ascultat ruga mea, și de data aceasta! Și deși nu sunt refăcută total, sunt vindecată! Va mai trece ceva vreme până voi reveni așa cum am fost înainte, dar Sfântul a fost și este alături de mine în toate clipele vieții. Și atunci când doctorul mi-a repetat să nu cad în disperare, dacă revenirea nu este imediată, și atunci când am găsit remediile naturiste care să susțină vindecarea, și în suportul soțului meu și, mai ales, în îmbărbătarea, curajul și credința că va fi bine, gânduri ce răsăreau în minte, parcă venite de undeva din neant. Oare ne dăm seama îndeajuns cât de mult ne iubește Dumnezeu, încât ne dă în dar Stâlpi de sprijin adevărați, precum Sfântul Nectarie, sprijin ceresc, ca să ne ridicăm din Căderi? El este acolo de fiecare dată, gata să ne ajute, chiar când Credința noastră nu este nici cât o frântură din legendara boabă de muștar...
VERONICA