BERBEC
Puşca fără glonţ
Imaginile viselor dvs. sunt uneori precise, dar de cele mai multe ori neclare, stranii. Dar indiferent de natura lor, ele vă creează de fiecare dată acea senzaţie că vă aflaţi în faţa unui lucru ostil, pe care trebuie să-l combateţi. În acest coşmar recurent, vă aflaţi totdeauna pe un câmp de luptă: într-o tranşee, cu puşca în mână, pândind momentul în care veţi ataca, ba călătorind cu sabia, către o fortăreaţă pe care va trebui să o cuceriţi. De fiecare dată, oricare ar fi decorul acestui vis, lucrurile se termină rău: arma de care dispuneţi vă trădează. În momentul în care loviţi duşmanul, sabia nu îi face niciun rău, mitraliera se blochează, puşca nu ia foc. Sunteţi fără apărare în faţa unor agresori foarte bine înarmaţi. Teama vă cuprinde inexorabil şi, în cele din urmă, aruncaţi armele devenite inutile şi încercaţi să scăpaţi fugind.
Teama subconştientă a Berbecilor: neputinţa psihică dar şi cea sexuală, spaima impotenţei, dacă sunteţi bărbaţi. Dominaţi de Marte, planeta acţiunii, a virilităţii, Berbecii simt dorinţa de a acţiona asupra lumii şi de a-şi demonstra forţa "virilă" (se întâmplă la fel chiar dacă sunteţi femei). Ce se poate întâmpla mai rău pentru un Berbec este ca mijloacele sale de acţiune, "armele" sale, să devină ineficace.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: spaima care sălăşluieşte în dvs. are un corespondent real: ca fiinţe umane care trăim într-o lume aşa de complexă, suntem de multe ori neputincioşi. Subconştientul dvs. cunoaşte foarte bine acest adevăr. Numai înfruntând această realitate o să scăpaţi de angoase. Atenţie! Nu sunteţi singurii oameni dezarmaţi uneori de viaţă. Dacă alimentaţi mai departe mitul individului atotputernic, teama voastră se va adânci.
TAUR
Obsesia sărăciei
Şi coşmarul Taurilor se desfăşoară cam în acelaşi decor: vă aflaţi într-o bancă sau pur şi simplu pe stradă, în faţa unui bancomat. Fie că elementele acestui coşmar au un aspect realist sau că iau o formă mai vagă, situaţia de bază este aceeaşi: aveţi nevoie de bani lichizi. De exemplu, visaţi că scrieţi codul de pe card într-un bancomat. Sau că vă aflaţi în interiorul unei bănci, deşi decorul scenei poate fi uneori fantezist, ghişeul găsindu-se, de exemplu, în mijlocul unei grădini cu flori. În punctul acesta, de fiecare dată, visul dvs. se transformă în coşmar. Ceva se strică... Bancomatul vă înghite cardul şi vă spune că nu mai sunt bani. Cuprins brusc de o panică îngrozitoare, realizaţi că sunteţi complet ruinat.
Teama subconştientă a Taurilor: nesiguranţa. La fel ca şi neputinţa care îi tracasează în vis pe Berbeci, spaima Taurilor nu este specifică doar zodiei lor, ea există în sufletul fiecărui om. Dar în calitate de Tauri, sunteţi mai sensibili decât ceilalţi faţă de problemele financiare şi, mai ales, vă străduiţi mult ca în viaţa de zi cu zi să fiţi prudenţi. A visa că toate aceste eforturi sunt în van vă aruncă în braţele panicii.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: pentru un plus de seninătate, recunoaşteţi cinstit că teama de faliment şi de sărăcie vă bântuie. Reflectaţi la ceea ce înseamnă sărăcia pentru dvs., ce ecouri vă trezeşte în suflet. Nu numai că veţi scăpa de coşmaruri, dar veţi şti să vă chivernisiţi mult mai bine veniturile punându-vă viitorul la adăpost.
GEMENI
În labirint
Decorul celor mai groaznice coşmaruri este adesea acelaşi: vă aflaţi în interiorul unui loc foarte larg şi nedefinit. Poate fi o curte, un spital, o clădire, ale cărei detalii nu se văd prea clar. Esenţialul este că vă aflaţi într-un spaţiu care vă panichează şi din care vreţi să ieşiţi, fără a izbuti. Tentativele dvs. se lovesc de tot felul de obstacole. Ascensorul este în pană, de exemplu, şi când o luaţi la goană pe scări, ele dintr-odată dispar. Sau deschideţi o uşă pe care scrie "Ieşire în caz de pericol", dar dincolo de ea se află un zid. Aveţi impresia extrem de neplăcută că sunteţi în inima unui labirint. În final, realizaţi îngroziţi că de fapt rătăciţi într-un soi de închisoare...
Teama subconştientă a Gemenilor: panica teribilă că rătăciţi într-un spaţiu necunoscut care vă ţine captivi. Două temeri tipice pentru cei născuţi în zodia Gemenilor: pe de o parte, nevoia vitală de libertate, pe de alta, tendinţa de a se dispersa, de a urmări două sau mai multe obiective în acelaşi timp, cu riscul de a nu mai şti care este ţelul prioritar şi de a vă simţi totalmente pierduţi.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: când aveţi acest tip de coşmar, subconştientul dvs. vă trimite un mesaj - el nu încearcă să vă sperie, ci să vă avertizeze. Trageţi adânc aer în piept, beţi un pahar de apă şi întrebaţi-vă ce poate avea, în momentul acela, în viaţa dvs., o formă de labirint. În ce vă simţiţi închişi? În muncă? În dragoste? De ce vă temeţi că vă pierdeţi? Aţi pornit cumva prea multe proiecte în acelaşi timp? Aveţi prea multe activităţi diverse? Interesele dvs. sunt prea dispersate? Veţi găsi, fără îndoială, răspunsul care se cuvine şi, prin urmare, liniştea.
RAC
Captivi în tunel
Coşmarurile care vă chinuiesc nopţile încep, în general, într-un fel anodin. La început, vă aflaţi într-o situaţie agreabilă. Decorul, care poate fi vag, seamănă cu nişte locuri în care aţi mai fost, cel mai des situate la ţară. Sunteţi în compania unor oameni pe care îi iubiţi, membri dragi ai familiei dvs. Pe scurt, un vis cât se poate de normal. Dar, la un moment dat, peisajul se schimbă. Copaci contorsionaţi şi uscaţi înlocuiesc cireşii înfloriţi, iar iarba dispare, lăsând în loc un pământ pârjolit. În momentul acesta, îi pierdeţi din vedere pe cei care vă însoţeau şi dintr-odată vă înspăimântaţi: în faţa dvs. se află o câmpie pustie sau o pădure de netrecut. Să vă întoarceţi e imposibil, înainte se află ceva periculos: o grotă întunecată, de pildă, în care intraţi cu frică. Tot felul de "lucruri" stranii vă ating, iar drumul începe să se îngusteze, până ce grota se transformă într-un tunel prin care trebuie să vă târâţi. În mod miraculos, reuşiţi să găsiţi, în sfârşit, o ieşire. Dar când ajungeţi afară, descoperiţi că ea dă spre marginea unei prăpăstii.
Teama subconştientă a Racului: este cea a pierderii iubirii, a lucrurilor în care investiţi sentimente. Fără afecţiune, Racii se simt rătăciţi. Ataşaţi de familie şi trecut, pierderea acestui reper îi sperie foarte tare pe nativii zodiei.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: în fond, ce îi sperie atât de tare pe Raci? Necunoscutul? Schimbarea? Zonele pe care nu le pot stăpâni prin afecte, în care nu pot să investească sentimental, aşa cum investesc în prezent (familie, prieteni) şi în trecut? Încercaţi să faceţi proiecte măcar pe un an, şi natura spaimelor dvs. se va atenua.
LEU
Regele detronat
Este greu să sperii un Leu. Şi totuşi, există un coşmar care vă îngrozeşte! Ori vă aflaţi pe o scenă, cu sala plină, ori la un balcon, în faţa unei mulţimi de oameni cărora urmează să le vorbiţi. Decorul se poate schimba, detaliile la fel, dar de fiecare dată vă găsiţi faţă în faţă cu o mulţime care începe să vă aplaude. Iată însă că, dintr-odată, visul începe să derapeze. Microfonul la care vorbiţi nu mai funcţionează. Cineva din public începe să fluiere şi să vă apostrofeze. În momentul acela, se întâmplă catastrofa: deşi ţipaţi, cuvintele nu se aud. V-aţi pierdut vocea! Şi mai grav, panicat de ceea ce se petrece, realizaţi că v-au căzut pantalonii. Încercaţi să-i liniştiţi pe cei care se uită la dvs., dar degeaba, se aud râsete, apoi huiduieli şi, în final, trebuie să fugiţi.
Teama subconştientă a Leului: pierderea identităţii. Leii au o nevoie vitală de a-şi afirma ego-ul. Anonimatul îi înspăimântă. Nimic nu este mai îngrozitor decât o lume de clone, în care fiecare este identic cu celălalt. Aplauzele pe care le căutaţi în vis corespund, pur şi simplu, cu nevoia de a fi recunoscuţi ca persoane unice.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: dacă aveţi acest coşmar în mod repetat, înseamnă că vă confruntaţi în realitate cu o situaţie în care vă îndoiţi de dvs., de puterea personalităţii pe care o aveţi. Pentru a găsi liniştea, trebuie să găsiţi ceea ce vă pune în dificultate. Oare este vorba despre o provocare profesională? De un eveniment din viaţa dvs. familială sau amoroasă? Când aţi pus degetul pe ceea ce vă îngrijorează, veţi putea acţiona în consecinţă pentru a rezolva problema. Iar coşmarul va dispărea.
FECIOARĂ
Pândiţi de boală
Visul care vă împinge în panică se derulează mai totdeauna în acelaşi fel, chiar dacă decorul şi personajele se schimbă. Aţi făcut o boală oarecare, care pare uşoară. Visaţi că aţi contractat o gripă, de pildă, sau o tuse chinuitoare. Speraţi ca totul să treacă, dar, lucrurile se agravează. Vă simţiţi tot mai rău şi teroarea pune stăpânire pe dvs.: v-aţi îmbolnăvit de ceva grav... E cazul să mergeţi cât mai repede la un medic, dar spre stupefacţia dvs., trupul vi se opune. Pielea se întinde şi vă intră în ochi, şira spinării se transformă în gelatină, picioarele au uitat să mai meargă... Când, în cele din urmă, vedeţi în zare spitalul, e prea târziu: nu mai aveţi putere să ajungeţi până la el.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: continuaţi să vă ţineţi casa şi socotelile gospodăriei în ordine şi umpleţi-vă dulăpiorul cu medicamente: asta vă va da siguranţă. Dar ceea ce vă sperie cu adevărat este dezordinea lumii în care trăiţi. Pentru a o îmblânzi, gândiţi-vă totuşi că dezordinea este o sursă de energie, că ea ne obligă să intervenim şi să căutăm armonia. Bine înţelese, delimitările pot avea caracter pozitiv.
BALANŢĂ
Frica de abandon
Ce e rău în visele dvs.? Un soi de îngrijorare care apare ca din senin şi care seamănă cu o povară de care nu mai puteţi scăpa. Vă puteţi plimba pe o stradă din oraşul copilăriei sau pe una din cartierul în care trăiţi. Important este că urmează să vă întâlniţi cu soţul (soţia) sau cu iubita (iubitul). Nu ştiţi de ce, dar este ceva urgent. Atunci visul începe să devină bizar: dintr-o dată, oamenii care se află din întâmplare pe stradă încep să fugă, vă treziţi mergând împotriva unei mulţimi care creşte şi care e gata să vă strivească în graba ei. Se aude sirena stridentă a pompierilor? Nu arde nimic împrejur. E sirena antiaeriană? Habar n-aveţi, cert este că vă lăsaţi cuprinşi de panica generală când, ce minune, cel sau cea pe care îi aşteptaţi se ivesc alergând în mulţime. Îi strigaţi, dar nu vă răspund. Vă privesc cu atenţie, dar nu vă recunosc. Îşi continuă drumul, lăsându-vă în mijlocul hoardei cuprinse de panică...
Teama subconştientă a Balanţelor: abandonul! O teamă comună întregii specii umane, dar care pentru nativii acestei zodii ia o înfăţişare terifiantă. Puţine zodii au atâta nevoie să trăiască în cuplu, precum Balanţele. Spaima că acest alter ego, care este partenerul de drum, nu v-ar putea recunoaşte, devine un veritabil coşmar.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: psihologii vă propun următorul scenariu - adesea, în visele noastre, "ceilalţi", "apropiaţii" pe care îi visăm, reprezintă de fapt părţi ale propriului nostru subconştient. Soţul din vis nu este totuna cu soţul din viaţă, ci un alter ego interior, o parte importantă din dvs. Coşmarul vă indică deci că sunteţi pe punctul de a pierde contactul cu o parte din personalitatea dvs. Care? E vorba de partea creativă? De cea socială? De cea afectivă? Când veţi putea răspunde la aceste întrebări, vă veţi regăsi liniştea.
SCORPION
Subsolul
Nu vă număraţi printre cei pe care visele îi sperie prea uşor. Şi totuşi, există un coşmar care vă dă fiori. Uneori, visul este foarte confuz, alteori, la fel de clar ca un scenariu de film, dar dincolo de aceste condiţii, etapele sunt aceleaşi. La început, vă aflaţi undeva, la subsol. Poate să fie un bunker. Pe pereţi sunt instalate ecrane video sau nişte panouri cu semnale de alertă. E locul unde se dezlănţuie, în curând, debandada: luminile încep să se aprindă, alarmele sună de pretutindeni. Brusc, pereţii din spatele ecranelor încep să se micşoreze şi să se înmoaie, transformându-se într-un morman de pietre şi de pământ care înconjoară subsolul, transformându-l într-o groapă de cimitir. Instalaţia electrică moare. Sunteţi singuri în întunericul absolut. Vă chinuiţi să ieşiţi la suprafaţă, tatonând locul cu disperare. Până la urmă, găsiţi o uşă care duce afară. Dar abia aţi ieşit, când un suflu puternic vă izbeşte în obraz şi vă arde, în vreme ce la orizont apare o ciupercă atomică.
Teama subconştientă a Scorpionilor: moartea! Zodie dominată de Pluton, planeta morţii, a infernului şi deci a forţei atomice, Scorpionii sunt deopotrivă fascinaţi şi speriaţi de universul morţii. Dar ceea ce îi sperie cu precădere, mai mult decât dimensiunea metafizică a morţii, este aspectul ei concret: faptul ireversibil că într-o zi vor deveni un trup fără viaţă, aşezat în mormânt.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: natura dvs. de Scorpioni vă pune faţă în faţă cu cea mai profundă şi autentică spaimă a făpturii umane: spaima morţii. E dificil să luptaţi împotriva acestei frici. Încercaţi, totuşi, o apropiere spirituală şi psihologică de reprezentare a morţii, mizaţi mai mult pe credinţă şi rugăciune, şi coşmarurile se vor potoli. Pentru adevăraţii creştini, lumea de dincolo e o răsplată în care cred.
SĂGETĂTOR
Spaima de necunoscut
Aveţi noroc: faceţi parte dintre zodiile care nu au prea multe coşmaruri. Totuşi, câteodată apar. În general, decorul viselor dvs. este acelaşi: mergeţi afară, pe o câmpie sau într-o pădure care seamănă cu o junglă. În prima parte, visul e agreabil: însoţiţi de un prieten, mergeţi în ritm susţinut, privind cu încântare frumuseţea naturii care vă înconjoară. Dar visul ia o turnură neaşteptată: amicul dvs. scoate un urlet de spaimă, în momentul când un şarpe îi iese în drum. Concomitent, spre dvs. se îndreaptă un jaguar. Singura soluţie este fuga, cu sentimentul că moartea vă calcă pe urme. Aţi scăpat, în sfârşit, şi vă opriţi să vă trageţi sufletul. Dar sub tălpile dvs. pământul începe să fojgăie: păianjeni otrăvitori şi scorpioni vi se urcă pe picioare...
Teama subconştientă a Săgetătorilor: spaima de necunoscutul naturii, un univers care exercită asupra nativilor o influenţă ambiguă. Încântaţi de varietatea şi frumuseţea universului natural, ei percep totodată şi caracterul periculos al paradisului cosmic. Mai mult ca alţii, Săgetătorii, "raliaţi" la universul naturii, presimt că "frăţia" omului cu acesta poate câteodată să derapeze.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: Oare nu e bine să ştim că dincolo de barierele de protecţie edificate de civilizaţie, universul căruia îi aparţinem are în el şi o parte sălbatică (vezi cutremurele şi inundaţiile), greu de stăpânit şi plină de surprize? Avem tendinţa să uităm, dar catastrofele naturale ne ameninţă. Ei bine, subconştientul Săgetătorilor nu uită. Dacă totuşi vreţi să scăpaţi de teama dezlănţuirilor de coşmar ale celor patru elemente, duceţi-vă cât mai des la muzeele de ştiinţă sau urmăriţi emisiunile specializate în cataclisme, pentru a vă familiariza cu acest gen de ameninţări.
CAPRICORN
Eşec profesional
Printre visele rele pe care le aveţi există unul care vă scoate din minţi. El se derulează întotdeauna în acelaşi decor: locul dvs. de muncă! Desigur, uneori el este diferit de realitate, dar ştiţi foarte bine că acela e locul în care munciţi. Un birou dintr-o instituţie, de exemplu: când ajungeţi dimineaţa acolo, sesizaţi că ceva nu e-n regulă - colegii pe care îi salutaţi par să nu vă cunoască, iar când intraţi, locurile sunt ocupate de nişte necunoscuţi. Vă întrebaţi intrigat: ce l-a apucat pe patron să angajeze atâţia oameni? Tulburat, vă îndreptaţi către masa şi scaunul dvs., dar constataţi cu uimire că au dispărut. Locul e gol! Sau dacă masa este acolo, nu mai există calculatorul şi nici dosarele lăsate în sertar. O spaimă teribilă vă cuprinde, mai ales când nişte indivizi înarmaţi cu frânghii de transportat mobile vă înhaţă biroul, ducându-l la vechituri...
Teama subconştientă a Capricornilor: e teama de şomaj, de eşec social şi profesional. Pentru nativii acestei zodii este vital să-şi găsească locul în societate, să-şi joace rolul şi să se simtă integraţi. Chiar dacă în realitate viaţa dvs. profesională este stabilă, vă trec sudorile reci la ideea că pot fi concediaţi.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: explicaţi-i subconştientului dvs. ceea ce în mod conştient ştiţi prea bine - că nu există nici un motiv care să vă ameninţe profesia. Şi chiar dacă asta s-ar întâmpla, nu va fi sfârşitul lumii. În calitate de adevăraţi Capricorni, v-aţi luat de mult precauţii, având alternative viabile în caz de accident. Străduiţi-vă să vă imaginaţi că aţi rămas fără loc de muncă şi vizualizaţi la ce s-ar reduce venitul şi viaţa dvs. de zi cu zi. În calitate de bun Capricorn, veţi afla imediat o soluţie pentru criză.
VĂRSĂTOR
Repetenţi la matematică
La fel ca şi Săgetătorii, aveţi foarte puţine coşmaruri. Există totuşi un vis care vă produce multe griji. În cadrul său, aveţi de-a face în general cu o tehnologie modernă, cum ar fi informatica. Decorul se poate schimba sau poate deveni mai neclar. Esenţialul este că scrieţi la tastatura unui calculator sau navigaţi pe Internet. Aţi găsit cumva un joc formidabil? Sunteţi pe cale să parcurgeţi un castel plin de pericole pentru a salva o prinţesă virtuală? Aţi preluat comenzile unei farfurii zburătoare? Contează mai puţin, pentru că la un moment dat, calculatorul devine reticent. Când apăsaţi pe taste, literele dispar. Sau, dacă vă jucaţi, totul vă scapă de sub control: farfuria zburătoare este făcută praf de o rachetă. Pe scurt, totul se strică până în clipa în care jocul se transformă în realitate: din ecran iese fum şi auziţi bubuituri în cameră. Războiul spaţial v-a cuprins casa. Un extraterestru tocmai a intrat pe uşă.
Teama subconştientă a Vărsătorului: este teama de tehnologie. Ca Vărsător, invenţiile vă fascinează. Dar sunteţi mai sensibili decât ceilalţi în faţa pericolelor potenţiale pe care le prezintă progresul. Mitul lui Frankenstein, povestea revoltei creaţiei omului împotriva lui însuşi, nu este pentru dvs. un simplu mit.
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: dacă aveţi acest tip de coşmar înseamnă că subconştientul dvs. presimte ce se poate întâmpla. Şi uneori are dreptate! Pentru a păstra această luciditate, dar scăpând de aspectul înfricoşător, nu aveţi decât o soluţie: să discerneţi ceea ce, în coşmarul dvs., ţine de avertismentul real şi ce ţine de panica fără fundament. Astfel o să ajungeţi din nou să fiţi liniştiţi.
PEŞTI
Capturaţi de subconştient
Imaginaţia dvs. fecundă inventează multe vise, uneori agreabile, dar de multe ori înspăimântătoare. Una dintre temele care revin în mod regulat în coşmaruri e legată de mare. Vă aflaţi pe o plajă cunoscută sau într-un decor nedefinit? Nu contează: important este oceanul care se află la picioarele dvs. Vremea este frumoasă, vă vedeţi copiii cum se joacă în nisip, dar la un moment dat, ambianţa se schimbă: vedeţi aripa unui rechin îndreptându-se către copii? O furtună puternică porneşte din senin în timp ce înotaţi, trezindu-vă într-o mare dezlănţuită? Începe să plouă, plouă torenţial şi nu mai vedeţi la doi metri în faţă. Algele se lipesc de dvs. şi vă trag spre fund. Vă zbateţi şi, când izbutiţi să scoateţi capul la suprafaţă, vedeţi venind un val uriaş. Vă întoarceţi şi înotaţi înapoi către plajă, având în urmă valul care vă urmăreşte. Ajungeţi pe nisip, fugiţi cât puteţi de repede, dar ştiţi că valul încă vă urmăreşte şi o să vă înghită.
Teama subconştientă a Peştilor: este chiar teama de... subconştient. Zodia dvs. vă dotează cu o structură psihică fluidă. Frontiera dintre diferitele niveluri de conştiinţă - clară şi solidă la alţii - este pentru dvs. poroasă. Ştiţi că nivelurile obscure ale psihicului dvs. se pot scufunda uneori şi asta vă îngrozeşte...
Cum să luptaţi împotriva acestor temeri: citiţi lucrări de psihologie şi de spiritualitate. Înţelegând cum funcţionează psihismul, o să aveţi mai puţine zone de umbră. Şi, în loc să fiţi speriaţi de fluiditatea spiritului dvs., veţi descoperi că ea reprezintă o forţă cu un mare potenţial de creativitate.
Foto: 123RF