Am ajuns extrem de stresată acolo, starea mea fizică şi psihică în acel moment era de cel mult nota 3, pe o scară de la 1 la 10. Aveam la sânul stâng o tumoră diagnosticată în stadiul IV (cu metastaze osoase). Lumea în care am intrat, întâlnindu-l pe Sensei Dutchevici o văd acum plină de revelaţii şi percepţii necunoscute mie până atunci, o lume care s-a dovedit fascinantă şi binefăcătoare. Am mers în fiecare zi la tratament şi, după o lună, ecografia pe care am făcut-o la Spitalul Regina Maria (unde o făcusem şi pe prima) a evidenţiat descompunerea tumorii. Pentru mine şi pentru medici - o minune; pentru profesioniştii de la Jiko - un rezultat firesc! Cel mai important pentru mine, privind în urmă, este că am învăţat din acel moment să trăiesc şi pentru mine, să mă preţuiesc mai mult, am descoperit că nu poţi iubi dacă nu te iubeşti mai întâi pe tine, iar acest lucru (culmea!) nu este egoism! Vă mulţumesc din suflet, oameni dragi ai "Formulei AS", pentru că ne îndrumaţi paşii pe drumurile bune, atunci când ne pierdem speranţa! Le mulţumesc totodată profesioniştilor de la Cabinetul Jiko şi d-lui Dutchevici personal! Îi sunt extrem de recunoscătoare că mi-a dat şansa unei vieţi noi!
ELENA SANDU (48 ani) - Bucureşti
Clinica Jiko România funcţionează în Str. Icoanei nr. 97B, Sector 1, Bucureşti, tel. 021/311.97.83, 031/405.55.61, 0724/423.590, contact@jiko.ro