Fiecare zonă a ţării se mândreşte cu câte o sursă naturală de sănătate. Încă avem zeci, dacă nu sute de staţiuni balneo-climaterice cu un potenţial terapeutic fantastic, lăsate în paragină din indiferenţă şi eterna "lipsă de fonduri" blamată de oficialităţi. E şi cazul staţiunii Săcelu, din judeţul Gorj, unde am poposit zilele trecute. În staţiune am ajuns din DN 67 (Râmnicu-Vâlcea - Târgu-Jiu) apoi la dreapta pe DJ 661, după Bengeşti, la vreo 30 de km pe firul şoselei, până în culoarul văii create de apele râului Blahniţa, în curgerea lor printre dealurile subcarpatice. La prima vedere, Săcelu pare un sat oltenesc ca toate celelalte. Însă odată ce ajungi în centru, parcările pline şi forfota oamenilor în costume de baie, veniţi în staţiune din toate colţurile ţării, îţi stârnesc mirarea.
Pentru ce sunt atât de renumite apele minerale de la Săcelu am aflat de la d-na dr. Delia Angheloiu, medic recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie, şefa Bazei de Tratament Săcelu.
- Chiar dacă e puţin cunoscută, observ că staţiunea Săcelu se bucură de mare căutare. Cine vine aici la tratament?
- Vin mai ales cei ce cunosc proprietăţile curative ale acestor ape minerale - oamenii din zonă şi angajaţii Complexului Energetic Oltenia care, până de curând, a administrat Baza de Tratament a staţiunii. Însă renumele îi e recunoscut şi pe plan naţional, e suficient să priveşti numerele maşinilor din parcare - Timiş, Iaşi, Tulcea, Bucureşti... Staţiunea e căutată, i se face reclamă "din gură-n gură": pacienţii mulţumiţi de rezultate o recomandă şi altor oameni în suferinţă, care vor să-şi găsească leac pentru o boală sau alta.
- Care sunt principalii factori de cură ai staţiunii şi în ce afecţiuni şi-au dovedit eficienţa?
- Apele minerale, nămolul terapeutic şi climatul temperat al zonei sunt principalii factori terapeutici ai staţiunii Săcelu. Cura balneo-climaterică în Băile Săcelu este indicată pentru: * boli ale aparatului locomotor (afecţiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, abarticulare, sechele post-traumatice, osteoporoză); * afecţiuni neurologice periferice (mai ales pareze uşoare şi paralizii după accidente vasculare cerebrale); * afecţiuni ginecologice (boli inflamatorii ale aparatului genital feminin); * afecţiuni ale aparatului respirator (viroze frecvente); * afecţiuni ORL (sinuzite şi laringite cronice); * afecţiuni digestive, hepato-biliare şi renale.
Nămolul terapeutic şi izvorul tămăduirii
- Pe teritoriul staţiunii există mai multe izvoare cu ape minerale. Toate au aceleaşi recomandări?
Bazinul nr. 1, deşi mic ca suprafaţă şi cu un debit redus al izvorului, este important, datorită stratului gros de nămol terapeutic, ce se depune pe fund. Acest nămol este folosit cu succes în tratarea bolilor reumatismale inflamatorii şi degenerative, precum şi a bolilor ginecologice cronice.
Bazinul nr. 2 are o suprafaţă de 550 m2 şi un debit al izvorului de 15 m3/zi. Şi la acest bazin este important nămolul terapeutic, ce se formează anual, fiind utilizat tot pentru tratarea bolilor reumatice despre care aminteam.
Bazinul nr. 3, cu o suprafaţă de 800 m2 şi un debit al izvoarelor de 9 m3/zi, beneficiază de un aport de apă minerală de la un foraj alăturat. Mineralizaţia apelor din acest bazin le recomandă atât pentru afecţiuni neurologice periferice, cât şi pentru diverse afecţiuni respiratorii, sub formă de aerosoli.
Bazinul nr. 4, cu suprafaţă de 3.000 m2, are adâncimi de 2-2,5 m şi un debit al izvoarelor de 17 m3/zi. Prin pompare, din acest bazin se asigură apa minerală pentru băile calde la cadă, care se fac în baza de tratament. Datorită numărului mare de bolnavi care s-au vindecat de afecţiuni reumatice, i se mai spune şi "Izvorul tămăduirii".
Pe lângă izvoarele cu ape minerale captate în cele patru bazine, în Săcelu se mai găsesc două izvoare cu proprietăţi curative distincte:
"Izvorul de Ochi" - se află chiar în albia râului Blahniţa, iar apa lui este folosită de decenii la vindecarea afecţiunilor oculare inflamatorii. Chiar dacă nu au probleme cu ochii, cei care vin la tratament pentru alte afecţiuni, trec zilnic şi pe la Izvorul de Ochi, iau apă în pumni şi stau câteva secunde cu ochii deschişi în apa minerală. Şi mie, când fac acest lucru, mi se limpezeşte pe loc vederea, dar unii pacienţi mi-au spus că au scăpat de câteva dioptrii!
"Izvorul Săcelata" (sau "Sfânta Treime", cum îl numesc localnicii) este situat pe versantul stâng al râului Blahniţa, în partea de sud-est a staţiunii, la câteva sute de metri de şosea, în umbra pădurii. Apele acestui izvor, bogate în hidrogen sulfurat, sunt folosite în cura internă, pentru tratarea bolilor digestive (gastrită hipotonă, colită, diabet zaharat). Sub supraveghere medicală, aceste ape pot fi folosite şi în afecţiunile hepatobiliare care necesită cure de colereză sau în afecţiunile renale şi ale căilor urinare care necesită cure de diureză. Acest izvor le este de mare ajutor şi celor care au suferit intoxicaţii cu metale grele.
- Am auzit că aerul de Săcelu face, şi el, parte din tratament...
- Da, aerul de la Băile Săcelu este un alt important factor de cură: avem o climă temperat-continentală, de cruţare, influenţată de masele de aer adriatice şi mediteraneene, care le fac foarte bine bolnavilor cu afecţiuni pulmonare. Aerul e îmbogăţit de oxigenul oferit de pădurile de foioase (fag, stejar, tei) din jur şi le asigură pacienţilor cu boli respiratorii condiţii optime pentru cura de aer, mai ales în zilele călduroase de vară.
- Ce alte proceduri faceţi în cadrul Bazei de Tratament?
- În funcţie de afecţiunile de care suferă, suplimentar, le recomandăm pacienţilor proceduri de kinetoterapie, magnetoterapie sau electroterapie care dau rezultate foarte bune, pentru că un tratament care combină factorii naturali de cură cu recuperarea medicală este mult mai eficient!
- În ce perioadă se poate urma cura balneo-climaterică la Săcelu?
- Ţinând cont de faptul că cei mai mulţi pacienţi vin aici pentru băi, în bazinele aflate în aer liber, Baza de Tratament a staţiunii Săcelu este deschisă în perioada 1 iunie - 15 septembrie. De obicei, în lunile iulie şi august, staţiunea este foarte solicitată, de multe ori peste capacitate, pentru că mulţi locuitori ai judeţului Gorj vin zilnic la bazine, pentru cura externă sau, pur şi simplu, să se răcorească. Pentru pacienţii din ţară, în staţiunea Săcelu există circa 400 de locuri de cazare la pensiuni sau în gospodăriile ţărăneşti. De prin 2000, de când bazinele cu ape minerale au fost refăcute, au tot apărut vile şi pensiuni noi, cu condiţii moderne de cazare. Sper ca în viitor staţiunea să se dezvolte tot mai mult, pentru că are un potenţial terapeutic şi turistic excepţional.
Puţină lume ştie că cercetările arheologice efectuate în zona comunei Săcelu au scos la iveală dovezi certe în legătură cu folosirea în scop terapeutic a izvoarelor minerale, încă din perioada ocupaţiei romane: ruine ale vechilor băi, instalaţii termale şi inscripţii care atestă folosirea apelor minerale de către soldaţii romani, în campaniile lor militare împotriva dacilor. Una dintre băile romane mai există şi azi - e situată pe malul râului Blahniţa, are propriul izvor, o adâncime de circa 5,5 metri, încă se mai cunosc urmele primelor cinci trepte, mulţi localnici, atraşi de istorie, merg să facă baie acolo. Turiştii care sosesc în zonă au la îndemână atât valoroasele resurse terapeutice de la Săcelu, cât şi alte atracţii - naturale sau istorice. (Localitatea e în apropiere de Rânca - Transalpina, de Cheile Olteţului, ale Galbenei, de mânăstirile istorice Crasna şi Polovragi.) Motive în plus să ajungă pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Noi îi aşteptăm cu drag!