"Trebuie doar să crezi"
Mă numesc Camelia și abia acum am apucat să răsfoiesc "Formula AS", unde am citit povestea ta care m-a impresionat, așa că am simțit nevoia să-ți scriu.
Nu știu ce cuvinte ar trebui să folosesc sau cum aș putea să te ajut exact, deși înțeleg că tu ai cu adevărat nevoie de ajutor. Și, ceea ce m-a impresionat este că știi și tu lucrul ăsta. Mă bucur că ai avut puterea să-ți așezi sufletul pe hârtie și că ai conștientizat că ai nevoie de ajutor, ba chiar mai mult, că ai avut curajul să-l ceri.
Ce greu este să uiți ceea ce nu poți și nu vrei să uiți, așa cum toată lumea te sfătuiește! Eu, una, n-am să te încurajez să uiți, ci doar să nu-ți lași amintirile să te subjuge. Pentru că ele sunt cele care în momentul de față te fac să suferi. Ele îți alimentează disperarea, confundarea lor cu realitatea este dureroasă. Dar asta e soarta noastră, a oamenilor, trăim în prezentul care devine trecut și tindem spre viitor. Tot ce luăm cu noi sunt amintirile, ele sunt bagajul pe care-l cărăm după noi.
Nimeni și nimic nu o să-ți poată fura amintirea celui drag din mintea sau din sufletul tău, pentru că iubirea cea adevărată nimic nu o poate anihila. Totuși, ai fost o norocoasă să-ți întâlnești perechea și să fiți cu adevărat fericiți. Mulți dintre noi încă o mai căutăm...
Așa suntem noi, oamenii, nu știm când venim și nici când plecăm, știm doar ce trăim și învățăm. Dar oricine iubește nu vrea ca iubirea lui să-i aducă suferință celuilalt. De ce nu te gândești că poate soțul tău te privește de unde este acum și toată tristețea și disperarea care te macină îl chinuie și pe el, nici el nu-și găsește odihna pe care o merită.
Este greu, poate prea greu, să învingi durerea de una singură, dar dacă nu ai pe cineva care să te încurajeze, trebuie să te încurajezi singură.
Tot ceea ce ne este dat să trăim are un rost pe care noi nu-l cunoaștem și nu știm de ce ni se întâmplă tocmai nouă. Dar Bunul Dumnezeu știe ce ne este de folos fiecăruia din noi, chiar dacă noi nu înțelegem. De ce a fost să fie povestea ta așa, nu știu, dar ceea ce a fost nu mai putem întoarce, putem doar să ne străduim și să sperăm spre ce va fi.
În toate lucrurile și locurile pe care le-ați trăit și la care sufletul tău se tot întoarce, în clipele care te-au făcut fericită, poate că acolo poți să-ți găsești alinarea. Mica floare, frunză sau piatră, pe care el ți le aducea în semn de afecțiune, poate că acum e rândul tău să le cauți și să le aduni. Caută tu floarea care să-ți zâmbească și să te bucure, gândește-te la ce ar vrea el să faci de acum înainte. Dacă tu nu știi care e calea, încearcă să o găsești gândindu-te la el. Nu mai căuta cu mintea răspunsuri ce nu au să vină, lasă-ți inima să gândească și poate o să răsară și răspunsul.
Acum în tine e un război al amintirilor cu realitatea, cu prezentul ăsta trist, în care te găsești, dar trebuie să-ți găsești cumva liniștea, pacea și împăcarea. Eu una, în suferințele mele, îmi pun toată nădejdea în Dumnezeu, și ori de câte ori cad, El mă ridică. Pentru că El ne cunoaște mai bine decât oricine și știe cum să ne aline. El primește pe oricine se află în suferință și nu lasă pe nimeni, trebuie doar să crezi.
Nu știu dacă cuvintele mele îți vor fi de folos, nutresc doar speranța că poate vei găsi puterea să-ți îmbunătățești situația și să poți trece peste depresia care te macină. Caută medicamentul unde trebuie. Trupul se naște din oameni, iar sufletul este al lui Dumnezeu. Închei, dorindu-ți multă sănătate și Doamne ajută!
CAMELIA - Moinești, Bacău
"Despărțirea e doar temporară"
Stimată Eliza,
Scrisoarea dvs. din "Formula AS" este profund impresionantă și, ca medic, aș dori să vă adresez câteva gânduri referitoare la drama pe care o trăiți.
Da, a fost și este o iubire între două suflete care au fost într-o astfel de relație, mai întâi "dincolo", în lumea din care venim, și în care ne vom întoarce. Despărțirea este doar temporară. Timpul de regăsire este pentru dvs. de ani, dar pentru el va fi egal cu câteva clipe. Acolo sunt alte dimensiuni.
Nu există întâmplare în univers. Totul este interconectat și interdeterminat. Accidentul este doar forma în care plecăm "acasă", pentru că dincolo este casa noastră. Aici suntem doar pasageri veniți să învățăm lecția iubirii și a compasiunii pentru semeni.
Dacă Dumnezeu a avut nevoie mai devreme de soțul dvs., nu aveți dreptul să-i fiți împotrivă. Sunteți suflete pereche: același suflet, în două corpuri diferite, așa cum numea Aristotel iubirea.
Dvs. ați avut șansa să vă întâlniți sufletul pereche acum. Nu întotdeauna se întâmplă așa. Întâlnirea cu el va fi o eternitate dincolo. Aici a fost doar atât - 6 luni. Vă veți reface viața cu altcineva (așa cum li se întâmplă majorității oamenilor în aceste situații), care va fi compatibil cu dvs., chiar dacă nu identic cu ceea ce ați avut. Aceasta este vocea destinului, fixat din alt plan de univers. Reluați-vă serviciul, consumați-vă energia durerii în muncă și lăsați timpul să vă vindece, după cum bine ați spus, mai bine decât psihiatrii. Vă asigur că aceasta este calea și că vă veți regăsi echilibrul necesar. Toate sfaturile venite de dincolo ne spun că plângând nu le facem bine celor pe care îi iubim și îi pierdem. Dimpotrivă, le creăm mari neliniști. Soțul dvs. vă va trimite lumină și ajutor de acolo de unde este, iar dvs. trebuie să-i transmiteți, de asemenea, numai lumină, atât prin gândire, cât și prin aprinderea de lumânări.
Cu toată stima și înțelegerea.
D.C.D.