Remediu natural pentru deblocarea venelor inimii, aritmie, colesterol mărit, dar şi pentru infecţii urinare
Înainte de a proceda la o angiografie, un stent, un bay-pass etc. încercaţi cu încredere acest remediu, care vă poate vindeca. De asemenea, dacă aveţi ateroame pe carotide, colesterolul mare sau o infecţie urinară cu efecte supărătoare, procedaţi la fel.
Ingrediente: 1 ceaşcă (200 ml) suc de lămâie, 1 ceaşcă (200 ml) oţet de mere (fără miere de albine), 1 ceaşcă (200 ml) suc de ghimbir, obţinut dintr-o rădăcină de ghimbir cât un cartof mijlociu, rasă pe răzătoarea mică, peste care se pun 200 ml apă, se lasă 10 minute să se macereze şi apoi se stoarce, obţinându-se 200 ml!; 1 ceaşcă (200 ml) suc de usturoi (procedaţi la fel ca la ghimbir, cu o căpăţână mare de usturoi care se face mujdei).
Cele 4 ceşti (800 ml) se pun la fiert 45-50 de minute, pe foc mic, până rămân 600 ml. Se lasă să se răcească apoi lichidul, se pune într-un borcan de 1 litru sau mai mare, peste care se adaugă, după preferinţă, 2-3-4 ceşti de miere de albine. Poate fi orice fel de miere. Se amestecă bine şi se lasă 48 de ore la macerat, să se omogenizeze. Se pune borcanul pe masa din bucătărie şi se ia zilnic, dimineaţa, cu 30 de minute înainte de micul dejun, câte o lingură de supă, până se termină preparatul (durează cam 45-50 de zile).
Înainte de începerea tratamentului şi după terminarea lui, faceţi următoarele analize: colesterol total, colesterol HDL, colesterol LDL, trigliceride, glicemie. Eu am făcut şi Eco Doppler pe carotide şi mi-au dispărut ateroame destul de mari. Acum nu mai fac accident vascular cerebral tranzitoriu, pe care îl făceam frecvent.
Vă urez sănătate!
T. - e-mail: papasa_tudoran2004@yahoo.com, tel. 0771/04.20.40
Băi pentru micşorarea prostatei
Leacul care urmează îl ştiu de la tatăl meu, care toată viaţa a suferit de prostată. Îl practica paralel cu administrarea medicamentelor şi spunea că se simte bine. Se fac băi de şezut alternative, fierbinţi şi reci, 3 minute baia fierbinte (pe ceas) şi 1 minut baia rece. Se începe cu baia fierbinte şi se încheie cu cea rece. Tratamentul se face de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Masajul prostatei prin rect (se simte cu degetul, când e inflamată) duce şi el, dacă e practicat continuu, la reducerea tumefacţiei.
SIMION P. - Cluj
Dureri osoase
Mă adresez cu un sfat persoanelor care au dureri osoase şi musculare şi le recomand să folosească Apireven cremă, care conţine venin de albine (produs de I.C.D. Apicultură Bucureşti). Încercaţi şi masajul tălpilor ambelor picioare. Se aplică pe locul dureros în strat foarte subţire şi se masează până se absoarbe complet.
Pentru suflet, recomand studierea psalmului 1 din Biblie.
Multă sănătate şi fericire!
OLIMPIA
Întindere de ligamente, dureri reumatice
În urmă cu câţiva ani, am făcut o întindere de ligamente la genunchiul stâng, pe care am tratat-o cu şedinţe de ultrasunete + Xilină, ultrasunete cu Boicil, tot felul de alte unguente (Revulsin, Apireven, Diclofenac unguent şi tablete), fără nici un rezultat. Această durere în genunchi cu junghiuri şi înţepături, cu greutate în mers, au încetat după ce am început să frecţionez genunchii, zilnic, cu un macerat obţinut din gaz şi untul-pământului. Se cumpără rădăcină de untul-pământului de la vânzătorii de plante medicinale, se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoarea mică. Se pune într-o sticlă de lapte cu gura largă, se toarnă deasupra gaz, circa 3/4, şi se lasă la macerat 8 zile. Zilnic se începe ungerea părţilor dureroase, inclusiv partea cervicală, coloana vertebrală sau mijlocul. Rezultatul favorabil se vede după 7-8 zile. Cine nu suportă mirosul de gaz poate folosi alcool tare, de peste 60°, dar rezultatul este mai bun cu gaz. Persoanele în vârstă, cu afecţiuni reumatismale cronice, pot înfăşura, după frecţionare, cotul, genunchiul sau mijlocul cu o pânză de bumbac sau in, apoi cu un fular de lână.
Cu stimă,
GH. CRĂCIUN
Tratament pentru tumora pancreasului
* Ceai de obligeană - O linguriţă de plantă mărunţită se pune într-o ceaşcă cu apă rece. Se lasă de seara până dimineaţa, se încălzeşte puţin a doua zi, apoi se strecoară. Se bea câte o înghiţitură, înainte şi după fiecare masă, adică 6 înghiţituri pe zi.
* Ceai de gălbenele (300 g), coada-şoricelului (100 g) şi urzică (100 g). Se pune o linguriţă amestec din plante la o ceaşcă de apă clocotită. Se lasă acoperită 10 minute. Se strecoară. Se pune o linguriţă Bitter suedez. Se bea unul până la doi litri de ceai pe zi, înghiţitură de înghiţitură, cu o jumătate de oră înainte de masă.
* Comprese cu Bitter suedez - Se umezeşte o pânză mai groasă şi se aplică pe locul bolnav acoperită cu o folie de plastic.
* Ceai de rostopască - un litru de apă se dă în două clocote, se trage deoparte vasul acoperit şi se lasă 10 minute. Atunci se pune în apă o lingură de rostopască mărunţită. Se amestecă cu o lingură de lemn (atenţie, planta este otrăvitoare, a nu se pune mai mult). Se lasă de seara până dimineaţa. Se strecoară. Se pun 200 ml miere, de preferinţă de salcâm. Se ia o lingură pe oră, indiferent că ai mâncat sau nu, de 10-12 ori pe zi. Tratamentul în cazul cancerului durează două luni. Are efect în toate bolile ficatului şi pancreasului.
ANA COŞA - Sibiu, tel. 0269/23.28.50