- Pentru penalii români, miza este, desigur, libertatea, căci riscă să ajungă în puşcărie, dacă DNA rămâne sub conducerea unui procuror independent. Primul pe listă este Liviu Dragnea, ale cărui afaceri tenebroase riscă să-i creeze probleme mai serioase chiar decât cele pe care le are deja. I se alătură o cohortă de politicieni din toate partidele care, de peste 27 de ani, au înţeles să se îmbogăţească furând din banul public. Toţi vor dori, aşadar, o DNA controlată de ei, nu de un procuror independent. Partenerii noştri din UE şi din NATO ştiu că, dacă Laura Codruţa Kövesi ar fi revocată, succesorul ei ar fi un personaj care să-i convină lui Liviu Dragnea, ceea ce ar însemna sfârşitul luptei anti-corupţie, aservirea României penalilor, transformarea ei într-un stat eşuat şi instabil şi, în final, ar însemna triumful lui Putin, prin destabilizarea unui membru NATO, cu o poziţie strategică importantă. O clasă politică coruptă, cum este cea a României, este o pradă uşoară pentru adversarul strategic, Rusia, care îi oferă un model politic ce favorizează corupţia. Democraţia liberală bazată pe statul de drept şi instituţiile europene, cu standardele lor de integritate şi corectitudine în afaceri, reprezintă în schimb o problemă de nerezolvat. Totuşi, securitatea flancului estic al NATO nu poate fi încredinţată unei ţări conduse de corupţi, mai ales după investirea unui guvern impus de penali, în care doi miniştri au legături cu oameni ai Kremlinului, un vicepremier şi-a afişat prietenia cu infractorul Omar Hayssam şi alt vicepremier are un partener de viaţă care-l susţine pe Bashar al-Assad. În sfârşit, pentru românii cinstiţi, miza menţinerii la conducerea DNA a unui procuror care nu este aservit penalilor este scoaterea României din ghearele corupţilor, care deturnează resursele statului, de la realizarea binelui public spre propriile buzunare. Am avea, astfel, o ţară din care nu mai este nevoie să pleci ca să-ţi asiguri un trai decent. Să recunoaştem că este o miză pentru care merită să luptăm.
- Ajuns la putere cu un program care promitea prosperitatea pentru toţi, PSD pare să aibă probleme cu onorarea promisiunilor sale generoase din campanie. Cât de mari sunt dificultăţile economice ale guvernului Dragnea II?
- Finanţarea promisiunilor extravagante din campanie s-a dovedit problematică din momentul în care PSD a fost nevoit să reducă măririle de salarii pentru bugetari, ba chiar să le amâne, pentru unele categorii de salariaţi (nu însă şi pentru parlamentari). După ce cheltuielile au crescut mult mai mult decât veniturile, PSD a elaborat un nou program de guvernare, care confirmă lipsa de realism a celui dintâi şi caută cu disperare surse de bani prin naţionalizarea pilonului II de pensii, introducerea unui impozit pe cifra de afaceri şi a unei taxe de solidaritate pentru cei care câştigă echivalentul a zece salarii minime. Mediul de afaceri a reacţionat violent, pe bună dreptate, iar analiştii au demonstrat, cu cifre, că impozitul propus de PSD, pe lângă faptul că este interzis în UE, ar scoate din joc - nu multinaţionalele, ci o treime din companiile româneşti. Totodată, mărirea salariului minim la 2000 de lei şi ulterior la 2400 de lei riscă să ducă la reducerea numărului de angajaţi, căci patronii nu vor realiza peste noapte profituri atât de mari, încât să acopere noile cerinţe salariale, şi vor fi nevoiţi să concedieze o parte din personal. Drept dovadă, Liviu Dragnea şi-a contrazis recent propriul guvern, anunţând un salariu minim de doar 1550 RON, după ce a dat înapoi şi în privinţa impozitului pe cifra de afaceri, a pilonului II de pensii şi a taxei de solidaritate. Constrâns de insuficienţa veniturilor bugetare, guvernul Tudose a anunţat blocarea posturilor în administraţia publică şi a cerut, în sfârşit, ANAF, să-şi îmbunătăţească rata de colectare, care este cu 15% mai mică decât rata medie din UE. Aici trebuia acţionat de la bun început, dar PSD nu a considerat combaterea evaziunii fiscale o prioritate, probabil, pentru că firmele clientelei aveau nevoie de protecţie. ANAF, condusă de un om al lui Liviu Dragnea, nu ştie însă să lucreze în interesul public, ci al politicienilor. PSD a căzut, deci, în capcana propriei incompetenţe şi incorectitudini, cum au prezis economiştii. Poate că nu ar fi rău ca alegătorii să-i asculte şi pe experţi, nu numai pe politicieni.