VEZICA URINARĂ: ce ajută când "îţi vine prea des"

- Problemele vezicii urinare sunt sâcâitoare, dureroase şi adesea greu de dezlegat. Dar există soluţii: înţelegerea corectă a problemei, remedii pe bază de plante şi un antrenament pentru muşchii pelvieni -

Cistita din luna de miere

Femeile au probleme cu vezica urinară mai frec­vent decât bărbaţii. Aceasta se întâmplă din cauza specificului anatomiei lor: uretra femeii are o lun­gime de numai doi centimetri şi jumătate, până la trei. Deoarece vaginul şi colonul sunt plasate la foar­te mică distanţă, germenii pot trece cu uşurinţă de la un organ la altul. Vezica urinară se apără cu dificultate, mai ales dacă imunitatea locală este scăzută.
Există însă şi o formă de infecţie urinară pro­vocată de agenţi patogeni străini. E vorba de aşa-numita "cistită din luna de miere", care poate apărea la femeile active sexual, chiar şi în afara acelei perioade fericite din viaţa lor. "Când ger­menii masculini se întâlnesc cu cei feminini, este posibil ca vezi­ca urinară să se irite. Acest in­convenient va fi depăşit, după ce partenerii se acomodează unul cu celălalt", explică specia­liştii.
Uretra bărbatului, lungă de 20 de centimetri, este mult mai rezistentă decât cea a partenerei sale. Pe lângă deosebirile anato­mice, un alt factor ce trebuie luat în considerare sunt diversele faze din existenţa femeii, în pri­mul rând sarcina şi menopauza. Reducerea secreţiei de estrogen slăbeşte vezica, făcând-o mai vul­nerabilă la acţiunea microor­ga­nismelor şi la infecţii.

Cistită sau vezică hiperactivă - în ce constă diferenţa?

Simptomele se aseamănă: nevoia continuă de a merge la toaletă, o senzaţie de apăsare pe vezică şi pe uretră. Dacă neplăcerile sunt cauzate de o infec­ţie urinară acută, se elimină o cantitate minimă de urină, şi nu sub formă de jet, ci de picături, eventual cu urme de sânge, iar micţiunile sunt dureroase. Vezica hiperactivă nu presupune o iritaţie, ci o acti­vi­tate excesivă a vezicii, care poate proveni dintr-o cistită recurentă, ce a dat naştere unui dezechilibru în funcţionarea organului, după cum poate fi şi o consecinţă a modificărilor hormonale, ca şi a stre­sului şi a anumitor tulburări psihice.
Astăzi în vârstă de 57 de ani, S. K. a fost în tinereţe - mai exact între 20 şi 30 de ani - pacientă permanentă la un cabinet de urologie: "Câteodată, îmi ieşea un microb la analize, alteori nu". Simp­tomele îi apăreau des, şi nici în perioadele când lipseau, nu era liniştită, căci o urmărea neîncetat teama că tortura ar putea reîncepe. Aşa a trăit ani în şir, până într-o dimineaţă, când a ajuns cu greu la camera de gardă, după o noapte cu dureri insupor­tabile. "Spuneţi-mi, vă rog, în căsnicia dvs. e totul în ordine?", a întrebat-o doctoriţa care o con­sultase. "Fiindcă s-ar putea ca problemele ve­zicii să fie, de fapt, o modalitate instinctivă de a evita contactele intime". Într-adevăr, la scurtă vre­me după aceea, când S. K. s-a despărţit de soţul ei, cistitele au dis­părut ca prin farmec şi n-a mai avut niciodată de-a face cu ele.

Trebuie să ne prezentăm imediat la medic dacă avem o cistită?

Depinde. Cine cunoaşte simptomele şi le inter­pretează corect, poate stopa evoluţia infecţiei, mă­rind eventual consumul de lichide. Ca să evacuăm din organism bacteriile dăună­toa­re, ar trebui să producem cel puţin un litru şi jumătate de urină pe zi. Pentru aceasta, este necesar să bem zilnic acei doi litri des­pre care tot auzim vorbindu-se. Cele mai indicate sunt ceaiurile de plante medi­cinale de la Pla­far (combi­naţiile concepute spe­cial pentru vezica urinară), apa plată şi sucurile de fructe diluate cu apă. (Afirmaţia că o ceaşcă sau două de cafea ar reduce urină­rile este complet lipsită de te­mei.) Pentru ca vezica să se umple şi să se golească regulat, e important să ne asigurăm un aport continuu de lichid pe tot parcursul zilei (vezi caseta de mai jos). Dacă simptomele se ate­nuează până la dispariţie în­tr-o zi sau două, pu­tem pre­su­pune că şi microbii au fost eli­mi­naţi. În cazul când situaţia ră­mâne neschimbată ori se obser­vă sânge în urină, trebuie să con­­sultăm neapărat un doctor.

Cum să bem 2 litri de lichid pe zi

Pentru ca vezica urinară să funcţioneze nor­mal, se re­comandă respectarea unui plan stabil al consumului de lichide. Seara, cu două ore înainte de culcare, vom în­ce­pe să bem mai puţin sau chiar deloc, ca să nu ne între­ru­pem somnul în timpul nopţii.
* La micul dejun - 300 ml: 2 ceşti de ceai sau cafea, respec­tiv, 1 ceaş­că de cafea sau una de ceai şi una de suc.
* În cursul dimineţii - 400 ml: 2 pahare de lap­te, suc de fructe di­luat, apă plată ori suc de legume.
* La prânz - 450 ml: 1 farfurie de supă şi 1 pahar de apă ori suc de fruc­te diluat.
* După-amiaza - 350 ml: 1 ceaşcă de ceai, cafea şi 1 pahar de apă.
* La cină - 300 ml: 2 ceşti de ceai sau cacao.
* Seara - 200 ml: 1 pahar de apă pla­tă, suc de fructe di­luat, vin sau bere.

La ce doctor să mergem?

Atât medicul de familie, cât şi un internist sau ginecolog pot diagnostica o infecţie uri­nară simplă, pe baza unei uroculturi însoţite de antibiogramă, prescriind şi medicaţia adecvată. Dacă însă puseele se repetă de trei ori pe an sau mai des, ne aflăm în faţa unei infecţii cronice. În acest caz, trebuie să ne adresăm unui urolog, singurul în măsură să clarifice cauzele, întrucât acum nu mai este ex­clusă nici posibilitatea unor proble­me renale. "Pacientul cu pielonefrită sufe­ră realmente. La senzaţia de arsură ce intervine la fiecare micţiune, se adaugă febra (uneori foarte mare), durerile din regiunea lombară, uscăciunea gurii şi durerile de cap", spun specialiştii. Se impune ca afecţiunea să fie tratată cu toată seriozitatea, până la vindecare. Principiul este valabil şi atunci când există patologii asociate, ca diabetul, litiaza renală, bolile de inimă sau o mal­formaţie.

Trebuie să luăm întotdeauna antibiotice?

Tratamentul va fi stabilit de doctor, în funcţie de gravitatea infecţiei. De multe ori, germenii nu se găsesc izolaţi în vezica urinară, ci vin din colon sau vagin, unde nu produc niciun fel de neplăceri. Dacă s-a activat un număr important de bacterii dău­nătoare, este nevoie de un antibiotic care să înlăture focarul infecţios. "În mod normal, infecţiile minore se rezolvă cu preparate care nu se adminis­trează mai mult de una până la trei zile. Studiile au de­monstrat că terapiile de scurtă durată nu sunt mai puţin eficiente decât cele mai îndelungate", explică medicii urologi. În ultima vreme, însă, unele bac­terii devin rezistente la cele mai puternice antibio­tice, de aceea e necesar să se recurgă şi la tratamen­te alternative, pe bază de uleiuri eterice (ore­gano, cimbru, cuişoare etc.) sau ouă imunizate (prepara­tele ROMVAC prezentate în "Formula AS").

Cum ne protejăm?

În primul rând, trebuie să evităm cu stricteţe tot ce nu-i convine vezicii urinare. Frigul la picioare, instalaţiile de aer condiţionat din încăperi, obiceiul de a sta aşezaţi pe pietre reci şi de a nu schimba imediat costumul de baie ud, purtându-l până ni se usucă pe trup - toate acestea pot slăbi imunitatea locală, declanşând o infecţie. Ca metode de preven­ţie să amintim, printre altele, buiota cu apă caldă sau băile la picioare cu creşterea treptată a tem­pe­raturii apei. Poate fi de folos şi masajul refle­xogen, făcut sub călcâi sau la maleola internă.
Şi iată încă un sfat de însemnătate deosebită: mergeţi la toaletă îndată ce simţiţi nevoia. Amâ­narea micţiunii poate favoriza infecţiile, la fel ca şi oprirea jetului în timpul urinării, procedură reco­mandată ani de zile, în mod eronat, drept antrena­ment. "Aceasta nu antrenează vezica. Dimpotrivă: duce la o vezică hiperactivă, care va da semnalul de golire chiar şi în prezenţa unei cantităţi infime de urină", precizează urologii.
Există diferite metode de a reduce sensibilitatea vezicii. "În orice caz, este foarte utilă întărirea diafragmului pelvin", afirmă elveţianca Benita Can­tieni, creatoarea unui program de atrenament special pentru zona respectivă şi autoarea unei cărţi pe această temă. Cantieni compară trunchiul omenesc cu un bloc care, pentru stabilitatea lui, are nevoie de etaje intermediare. "Unul dintre ele este diafragma, dedesubtul ei se află diafragmul pelvi­sului. Dacă acestea două nu sunt antrenate, asupra vezicii se exercită o presiune mecanică, ea se lasă în jos şi devine mai vulnerabilă la atacul bacteriilor patogene."

Cum ne ajută medicina alternativă?

Nu numai infecţiile minore aflate în stadiul incipient cedează în faţa splinuţei, hreanului, mă­rarului de câmp, merişoarelor şi călţunaşilor. S-a dovedit că plantele şi remediile homeopate întăresc pereţii vezicii, prevenind proliferarea agen­ţilor patogeni. Din păcate, ele nu au însă un efect identic la toată lumea. Pentru a afla care preparat cores­punde mai bine cu tipul de reacţie al organismului dvs., va trebui să le testaţi.

Patru exerciţii simple, care fortifică bazinul

1. Culcaţi-vă pe spate. Ridicaţi ge­nun­chii îndoind picioarele, întindeţi bra­­ţele pe lângă cap şi împreunaţi mâi­nile. Ciocăniţi de 20 de ori în podea cu căl­câiele şi cu degetele de la picioare în­doite şi strânse.

2. Lăsaţi-vă pe vine, cu trunchiul uşor înclinat în faţă şi spatele drept. Pre­saţi puternic fesele una de alta şi apoi relaxaţi-le - de 20 de ori.

3. Aşezaţi-vă pe margi­nea unui scaun, aduceţi pi­cioa­rele în unghi drept, înclinaţi trunchiul uşor înainte, ţineţi spate­le drept şi împreunaţi mâi­nile la spate. Con­tractaţi muşchii feselor, ai abdo­menului şi ai coapselor. Împingeţi piciorul drept cu un pas mai în faţă, sprijinindu-l în călcâi şi strângând degetele. Lo­viţi de 20 de ori cu căl­câiul în podea. Apoi fa­ceţi din nou acelaşi lu­cru, schimbând piciorul.

4. Culcaţi-vă pe spate, cu mâinile aşe­za­te lejer pe bazin. Presaţi tălpile una de alta, lăsând genunchii să cadă în la­teral. Acum loviţi uşor călcâiele unul de celălalt, păstrând însă degetele lipite.