- Aş zice că nici una, de vreme ce este vorba de un mix de miniştri vechi şi noi, desemnaţi pe aceleaşi criterii clientelare, conform intereselor lui Liviu Dragnea. Iar cei vechi s-au dovedit, conform evaluării PSD, neperformanţi, în proporţie de 97%. Mai mult, cel mai puţin performant dintre ei - cu zero performanţe şi 17 măsuri neîndeplinite - a fost propus pentru funcţia de premier, deşi situaţia economică şi financiară a României necesită un nivel sporit de competenţă. Potrivit datelor oficiale semnalate de presă, deficitul bugetului de stat în luna mai a crescut de trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pentru că veniturile au crescut mai lent decât cheltuielile, iar cheltuielile excesive se datorează creşterilor salariale combinate cu reducerile de taxe şi impozite. Această politică nesănătoasă este rezultatul primatului intereselor politice ale unei clici care şi-a însuşit pârghiile guvernării, în dispreţul raţiunii şi al binelui public. Semnalam, de asemenea, că România nu a reuşit să atragă niciun euro din fondurile structurale puse la dispoziţie de UE. Nu avem spaţiu pentru explicaţii tehnice, dar incapacitatea administrativă şi incompetenţa guvernanţilor sunt explicaţiile agreate de majoritatea analiştilor. Nu văd cum ar putea PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, să se transforme peste noapte într-un partid al competenţei şi integrităţii. Văd însă, cu îngrijorare, instituirea treptată a unei practici periculoase, care riscă să arunce ţara în haos. Este vorba de schimbarea frecventă a guvernelor, pentru a masca nerealizările economice şi lipsa de realism a programului de guvernare. Nu întâmplător au anunţat liderii PSD că vor evalua guvernul Tudose peste o jumătate de an, sugerând, astfel, că iau în calcul această stratagemă. Dar mai grav chiar decât această perspectivă este că nimeni nu pare dispus să scoată ţara din această spirală a inconştienţei şi a lipsei de scrupule.
- Recenta hotărâre a preşedintelui CCR de a opri publicarea opiniilor separate ale judecătorilor a stârnit reacţii critice în presă şi în societatea civilă. Cât de gravă este această evoluţie?
- Instituirea cenzurii nu poate fi decât extrem de gravă pentru democraţie. Deşi atât Constituţia cât şi legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale garantează independenţa judecătorilor CCR şi dreptul lor de a exprima opinii separate faţă de deciziile adoptate de majoritatea colegilor lor, preşedintele CCR, un apropiat al lui Ion Iliescu, a decis că, la ordinul său, publicarea acestor opinii separate poate fi interzisă. Forumul Judecătorilor din România a demonstrat pe larg că o astfel de decizie contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia, dar argumentele juridice nu par a avea vreo putere într-o Curte Constituţională politizată, care dă semne că s-a pus în serviciul corupţilor, cu notabila excepţie a Lidiei Stanciu, fosta preşedintă a ÎCCJ, de la a cărei opinie concurentă, ştearsă de pe site-ul CCR, a pornit, de altfel, tot scandalul. Un scandal pe cât de revoltător, pe atât de util, pentru că ne atrage atenţia asupra transformării CCR într-o putere nelegitimă şi scăpată de sub control. Unii jurişti au semnalat că CCR nu se mai limitează la constatarea constituţionalităţii legilor, ci formulează indicaţii privind modul în care trebuie redactată legislaţia. Or, judecătorii CCR sunt numiţi pe criterii politice, iar în ultimii doi ani au adoptat, cu majoritate de voturi, decizii care au îngreunat munca DNA şi i-au favorizat pe infractori. Faptul că CCR nu dă socoteală nimănui, iar deciziile ei nu pot fi contestate, generează dimensiunea sinistră a unei astfel de evoluţii. Dacă vrea, CCR poate decide într-o zi că şi aderarea noastră la UE este neconstituţională. Nimeni şi nimic nu împiedică o astfel de decizie. Şi nu uitaţi că doar presa şi societatea civilă s-au sesizat cu privire la transformarea CCR într-o armă a corupţilor, şi că USR este singurul partid care a propus un proiect de lege pentru a contracara această evoluţie. PNL şi PMP o ignoră, probabil din solidaritate cu infractorii. O solidaritate nefericită, din care măcar electoratul ar trebui să iasă, înainte să fie prea târziu.