- Aș zice că nici una, de vreme ce este vorba de un mix de miniștri vechi și noi, desemnați pe aceleași criterii clientelare, conform intereselor lui Liviu Dragnea. Iar cei vechi s-au dovedit, conform evaluării PSD, neperformanți, în proporție de 97%. Mai mult, cel mai puțin performant dintre ei - cu zero performanțe și 17 măsuri neîndeplinite - a fost propus pentru funcția de premier, deși situația economică și financiară a României necesită un nivel sporit de competență. Potrivit datelor oficiale semnalate de presă, deficitul bugetului de stat în luna mai a crescut de trei ori față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru că veniturile au crescut mai lent decât cheltuielile, iar cheltuielile excesive se datorează creșterilor salariale combinate cu reducerile de taxe și impozite. Această politică nesănătoasă este rezultatul primatului intereselor politice ale unei clici care și-a însușit pârghiile guvernării, în disprețul rațiunii și al binelui public. Semnalam, de asemenea, că România nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile structurale puse la dispoziție de UE. Nu avem spațiu pentru explicații tehnice, dar incapacitatea administrativă și incompetența guvernanților sunt explicațiile agreate de majoritatea analiștilor. Nu văd cum ar putea PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, să se transforme peste noapte într-un partid al competenței și integrității. Văd însă, cu îngrijorare, instituirea treptată a unei practici periculoase, care riscă să arunce țara în haos. Este vorba de schimbarea frecventă a guvernelor, pentru a masca nerealizările economice și lipsa de realism a programului de guvernare. Nu întâmplător au anunțat liderii PSD că vor evalua guvernul Tudose peste o jumătate de an, sugerând, astfel, că iau în calcul această stratagemă. Dar mai grav chiar decât această perspectivă este că nimeni nu pare dispus să scoată țara din această spirală a inconștienței și a lipsei de scrupule.
- Recenta hotărâre a președintelui CCR de a opri publicarea opiniilor separate ale judecătorilor a stârnit reacții critice în presă și în societatea civilă. Cât de gravă este această evoluție?
- Instituirea cenzurii nu poate fi decât extrem de gravă pentru democrație. Deși atât Constituția cât și legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale garantează independența judecătorilor CCR și dreptul lor de a exprima opinii separate față de deciziile adoptate de majoritatea colegilor lor, președintele CCR, un apropiat al lui Ion Iliescu, a decis că, la ordinul său, publicarea acestor opinii separate poate fi interzisă. Forumul Judecătorilor din România a demonstrat pe larg că o astfel de decizie contravine recomandărilor Comisiei de la Veneția, dar argumentele juridice nu par a avea vreo putere într-o Curte Constituțională politizată, care dă semne că s-a pus în serviciul corupților, cu notabila excepție a Lidiei Stanciu, fosta președintă a ÎCCJ, de la a cărei opinie concurentă, ștearsă de pe site-ul CCR, a pornit, de altfel, tot scandalul. Un scandal pe cât de revoltător, pe atât de util, pentru că ne atrage atenția asupra transformării CCR într-o putere nelegitimă și scăpată de sub control. Unii juriști au semnalat că CCR nu se mai limitează la constatarea constituționalității legilor, ci formulează indicații privind modul în care trebuie redactată legislația. Or, judecătorii CCR sunt numiți pe criterii politice, iar în ultimii doi ani au adoptat, cu majoritate de voturi, decizii care au îngreunat munca DNA și i-au favorizat pe infractori. Faptul că CCR nu dă socoteală nimănui, iar deciziile ei nu pot fi contestate, generează dimensiunea sinistră a unei astfel de evoluții. Dacă vrea, CCR poate decide într-o zi că și aderarea noastră la UE este neconstituțională. Nimeni și nimic nu împiedică o astfel de decizie. Și nu uitați că doar presa și societatea civilă s-au sesizat cu privire la transformarea CCR într-o armă a corupților, și că USR este singurul partid care a propus un proiect de lege pentru a contracara această evoluție. PNL și PMP o ignoră, probabil din solidaritate cu infractorii. O solidaritate nefericită, din care măcar electoratul ar trebui să iasă, înainte să fie prea târziu.