Căci şi această criză (plus jumătatea de an de bătut pasul pe loc din punct de vedere guvernamental) pornesc, de fapt, nu de la clinciurile interne PSD-iste, ci de la imposibilitatea liderului social-democrat, Liviu Dragnea, de a conduce guvernul. Care imposibilitate, consecinţă a unei condamnări, ţine, de fapt, de justiţie, şi nu de jocul politic. Iar când vine vorba de justiţie, toate tunurile sunt îndreptate împotriva şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. De la turnătorii din propria-i echipă, la dezvăluiri de presă, şi de la nenumăratele încercări de şicanare ale comisiilor parlamentare, până la atacuri făţişe ale unor personaje publice de pe întreg spectrul socio-politic, Kovesi a încasat şi încasează cu stoicism mai ales în ultimele luni. E limpede că are anvergură nu doar parcurgând lista celor pe care i-a trimis în judecată, iar de acolo la închisoare, ci şi din înverşunarea cu care majoritatea susceptibililor de rele din societatea românească se luptă să o dea jos. Avem multe probleme de rezolvat în ţară, ni se sugerează, dar, întâi de toate, trebuie să o dăm jos pe Kovesi. Deunăzi, la sărbătorirea unui an de mandat - de parcă ar fi fost ceva de sărbătorit! - primarii PSD-işti din Bucureşti se felicitau că sunt încă în libertate! Stres mare pe aleşi şi pe funcţionarii publici! Cum să lucrezi în condiţiile astea, când Kovesi e cu ochii pe tine şi poţi fi acuzat de abuz în serviciu pentru câteva mii de euro, acolo, măsluiţi într-o licitaţie?!
Atacată din toate părţile în ţară, Kovesi continuă să aibă susţinerea necondiţionată a Occidentului. E primită şi premiată din Suedia în Belgia şi din Statele Unite în Franţa şi, peste tot, e prezentată ca o "mare justiţiară". Aşa ne-a prezentat-o, zilele trecute, şi prestigiosul cotidian francez "Libération", după vizita acesteia la Paris, unde a încheiat un acord de colaborare cu Parchetul Naţional Financiar din Franţa.
"De la protestele din februarie, care au zguduit România, şefa parchetului anticorupţie îşi multiplică întâlnirile europene. Kovesi încearcă să-şi ancoreze la nivel european o pozitie fragilizată în ţara sa, căci atacurile contra DNA au crescut în agresivitate şi intensitate", punctează "Libération". Ieşirile din ultima vreme ale lui Kovesi sunt o mişcare strategică: ele mută miza luptei anticorupţie în Occident, acolo unde atât ea, cât şi retorica ei anticorupţie au mare trecere. Spre deosebire de adversarii ei de moarte din România...